Vizită de studiu dedicată schimbului de bune practici în domeniul prevenției în sănătate și al termalismului organizată în Regiunea Auvergne-Rhône-Alpes din Franța

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a participat alături de doi reprezentanți ai sectorului balnear din Regiunea Centru la prima Vizită de Studiu organizată în cadrul proiectului InnovaSPA, proiect care vizează îmbunătățirea implementării politicilor de dezvoltare de la nivel regional/naţional care sprijină transferul de tehnologie şi cunoaştere în vederea accelerării lansării pe piaţă de noi produse şi soluţii inovative destinate staţiunilor balneare.

Ca parte a procesului de învățare și a schimbului de experiență, reprezentanții ADR Centru au luat parte alături de reprezentanții grupului de lucru, în perioada 25-29 martie 2019, la prima vizită de studiu organizată în contextul proiectului InnovaSPA și găzduită de Asociaţia Thermauvergne în Regiunea Auvergne-Rhône-Alpes din Franța. Evenimentul a fost dedicat partenerilor și actorilor din regiunile partenere ale proiectului, care au avut posibilitatea de a afla cum este organizat sectorul termal din Regiunea Auvergne-Rhône-Alpes, care sunt actorii care contribuie la dezvoltarea acestui sector, de a lua parte la vizite la bune practici din domeniul prevenției în sănătate și al termalismului și de a discuta cu reprezentanții unor stațiuni termale importante din Franța, precum Vichy.

Programul a inclus vizite la Complexul Termal Royat‐Chamalières, Complexul Royatonic și la instituția de învățământ ”Lycée des métiers de l’hôtellerie, restauration et tourisme de Chamalières” (un liceu care pregătește specialiști pentru industria agro-alimentară) din Royat, Complexul Termal Les Dômes și Complexul ”Medical Spa Vichy les Célestins” din Vichy.

Bunele practici în domeniul prevenției în sănătate și al termalismului împărtășite pentru a fi analizate în vederea transferului în regiunile partenere au vizat: Clusterul INNOVATHERM (Un cluster care își propune să inventeze noi formate de terapii bazate pe medicina celor 4 P – Predictiv, Preventiv, Personalizat și Participativ – și să integreze activități complementare, cum ar fi activitatea fizică, educația privind nutriția și educația terapeutică a pacientului), ”Complex Termal Complet” (Un concept de complex, situat într-o destinație de vacanță, oraș sau sat, cu potențial termal, care oferă servicii și produse complete de prevenție în sănătate, creat și susținut de regiunea Auvergne-Rhône-Alpes în contextul Strategiei de Specializare Inteligentă a regiunii), Planul termal al Regiunii Auvergne-Rhône-Alpes (Termalismul a fost inclus ca prioritate în planul termal al regiunii, în scopul de a sprijini dezvoltarea de noi complexe termale și finanțarea de proiecte de investiții în sectorul termal). Regiunea Auvergne-Rhône-Alpes își propune să devină regiunea de referință în ceea ce privește prevenția în sănătate.

Participanții la vizita de studiu din Franța au avut posibilitatea de a învăța din cele mai bune modele de politici privind termalismul şi factorii de cură și vor putea acționa pentru îmbunătățirea instrumentelor de politică locale şi regionale care sprijină dezvoltarea sectorului balnear din regiunile proiectului, utilizând resursele disponibile în cadrul programelor de finanțare de la nivel național sau european.