Transylvania DEMO DAY – Eveniment regional de pitching pentru start-up-uri recent înființate / 29 noiembrie 2023, Cluj Napoca

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, aduce în atenția start-up-urilor recent înființate, producătorilor, departamentelor de cercetare și spin-off-uri oportunitatea de a participa la evenimentul DEMO DAY cu investitori locali, regionali și internaționali ce se va desfășura în data de 29 noiembrie la Evozon (intrarea 2), Calea Moților nr.62, Cluj Napoca.

Transylvania DEMO DAY – este un eveniment regional de pitching care se desfășoară bianual pentru start-up-uri recent înființate, producători, departamente de cercetare și spinoff-uri. În cadrul întâlnirii vor fi prezentate o serie de proiecte tehnologice și inovatoare, care fac ceva nou și interesant în industriile lor. Fiecare echipă va avea ocazia de a face o scurtă prezentare și un demo al produselor sale, după care va răspunde la câteva întrebari adresate de un juriu alcătuit din alți antreprenori, investitori regionali și locali. Proiectele vor fi supuse analizei publicului și vor primi feedback din partea mentorilor și a grupului de investitori.

Regional Demo Day este un evenimentul regional inițiat de către Asociația Română Tech Startup – ROTSA. Seria de evenimente regionale a fost inițiată în 2013 pentru a susține dezvoltarea technologică și inovatoare a comunității locale din Transilvania, pentru a aduce în lumina reflectoarelor și a oferi modalitatea  perfectă  de a face matchmake cu investitori, mass-media și actori publici.

În vederea participării la eveniment, înregistrați-vă AICI ca participant DEMO DAY și AICI ca start-up la DEMO DAY

Sprijin și asistență: echipa ADR Centru vă stă la dispoziție cu sprijin, asistență și informații suplimentare pentru înregistrare și alte detalii despre organizarea de evenimente similare. Persoană de contact: Mariana Rus, e-mail: mariana.rus[at]adrcentru.ro.