Se prelungește termenul de înscriere în proiectul ”Start Up Hub Centru”!

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a prezentat proiectul ”StartUp Hub Centru” în Regiunea Centru, în fața a mai mult de 400 de persoane care pot participa la cursurile de formare profesională în vederea accesării unei finanțări nerambursabile de până la 38.000 euro în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014 – 2020, linia de finanțare România Start Up Plus. Următoarea etapă din cadrul acestui proiect o reprezintă definitivarea documentațiilor pentru cursanți și stabilirea calendarului de lucru pentru cursurile propriu-zise. Termenul de înscriere pentru cursurile de formare profesională a fost prelungit, pentru fiecare județ al regiunii, până la finalul lunii iunie 2018.

Bugetul acestui proiect, implementat de ADR Centru în parteneriat cu SC DAD Expertise SRL, în valoare de 8.886.946,18 lei, este dedicat asigurării instruirii antreprenoriale pentru minim 300 de persoane din Regiunea Centru, selectarea a minim 36 de planuri de afaceri, susținerea înființării firmelor pentru inițiatorii acestor planuri de afaceri, completarea instruirii formale a celor care și-au propus să dezvolte aceste firme cu o instruire practică, printr-un internship în companii mature din domeniile pe care antreprenorii le vizează, precum și finanțarea planurilor de afaceri cu o sumă de maxim 177.002 lei per proiect (cca 38.000 euro). La cursurile de dezvoltare antreprenorială au acces gratuit șomerii, tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani cuprinși într-o formă de învățământ, dar și persoanele care au deja un loc de muncă și vor să inițieze o mică afacere.

Scopul proiectului, care se va desfășura pe durata a 36 de luni, este susținerea dezvoltării antreprenorialului în sectoarele non agricole din zona urbană a Regiunii Centru, ca o condiție esențială a dezvoltării economice și sociale a Regiunii. Dezvoltarea antreprenorialului într-un areal geografic are vocația de a contribui în mod esențial la crearea de noi locuri de muncă. Noile afaceri rezultate prin proiectul ”StartUp Hub Centru” trebuie să angajeze forța de muncă locală, inclusiv prin polarizare din zona periurbană sau chiar rurală din vecinătatea orașelor, în etapa de înființare și creștere a afacerilor și, mai ales, în etapa ulterioară de consolidare. Atingerea scopului proiectului se face prin asigurarea accesului la instruire antreprenorială, asigurarea accesului la surse de finanțare, aplicarea principiului echității și valorificarea unor sinergii regionale.

Calendarul activităților, metodologiile de selecție a grupului țintă și a planurilor de afaceri sunt disponibile pe pagina de internet a ADR Centru (http://www.adrcentru.ro/Detaliu.aspx?t=StartHub_Centru) și a partenerului SC DAD Expertise SRL, iar alte detalii pot fi găsite pe Facebook, la https://www.facebook.com/centruregion/.

Alba Iulia, 18.05.2018