Apel de propuneri de proiecte pentru ”înfrățirea între localități”
- Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de punct local de contact Enterprise Europe Network – cea mai mare rețea de sprijin pentru afaceri și inovare – aduce în atenția organismelor publice și private, oportunitatea de a aplica pentru finanțare în cadrul apelului ”Înfrățirea între localități” (CERV-2024-CITIZENS-TOWN-TT – Town Twinning), lansat în cadrul Programului „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori” (CERV) al Comisiei Europene.
Programul Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori 2021 – 2027 urmărește să susțină și să dezvolte societăți deschise, democratice, egale și favorabile incluziunii, întemeiate pe statul de drept. Aceasta include crearea unei societăți civile dinamice, care să dispună de mijloace de acțiune, să încurajeze participarea democratică, civică și socială a cetățenilor și să cultive bogata diversitate a societății europene, pe baza valorilor, a istoriei și a memoriei noastre comune.
Obiectivul general al Programului este de a proteja și a promova drepturile și valorile consacrate în tratate, în Cartă și în convențiile internaționale aplicabile privind drepturile omului, în special prin sprijinirea organizațiilor societății civile și a altor părți interesate active la nivel local, regional, național și transnațional și prin încurajarea participării civice și democratice, în vederea susținerii și dezvoltării în continuare a unor societăți deschise, bazate pe drepturi, democratice, egalitare și favorabile incluziunii care sunt întemeiate pe statul de drept.
Programul promovează schimburile între persoane din țări diferite, consolidează înțelegerea reciprocă și toleranța și oferă beneficiarilor ocazia de a-și lărgi perspectiva și de a cultiva un sentiment de apartenență și identitate europeană prin înfrățirea orașelor și rețelele de orașe.
Apelul este lansat în cadrul Componentei Implicarea și participarea cetățenilor, care se concentrează pe:
- sprijinirea proiectelor care vizează comemorarea momentelor definitorii din istoria europeană modernă, cum ar fi venirea la putere a regimurilor autoritare și totalitare, inclusiv cauzele și consecințele acestora, precum și proiecte care vizează sensibilizarea cetățenilor europeni cu privire la istoria, cultura, patrimoniul cultural și valorile lor comune, facilitând astfel o mai bună înțelegere a Uniunii, a originilor, scopului, diversității și realizărilor acesteia, precum și a importanței înțelegerii și toleranței reciproce;
- promovarea participării și a contribuției cetățenilor și a asociațiilor reprezentative la viața democratică și civică a Uniunii, oferindu-le posibilitatea să își facă cunoscute opiniile și să facă schimb de opinii în mod public în toate domeniile de acțiune ale Uniunii;
- promovarea schimburilor dintre cetățenii din diverse țări, în special prin înfrățirea între orașe și prin intermediul rețelelor de orașe, pentru a le oferi acestora experiență practică în ceea ce privește bogăția și diversitatea patrimoniului comun al Uniunii și pentru a-i sensibiliza cu privire la faptul că o astfel de bogăție și diversitate constituie fundamentul solid al unui viitor comun.
Obiective specifice:
- promovarea schimburilor între cetățeni din țări diferite;
- posibilitatea de a descoperi diversitatea culturală a Uniunii Europene și sensibilizarea cetățenilor cu privire la faptul că valorile europene și patrimoniul cultural european constituie fundamentul unui viitor comun;
- garantarea unor relații pașnice între europeni și asigurarea participării lor active la nivel local;
- consolidarea înțelegerii reciproce și a prieteniei între cetățenii europeni;
- încurajarea cooperării între municipalități și a schimbului de bune practici;
- sprijinirea bunei guvernanțe locale și consolidarea rolului autorităților locale și regionale în procesul de integrare europeană.
Activități care pot fi finanțate (domeniu de aplicare):
Activitățile pot să cuprindă, printre altele:
- ateliere, seminarii, conferințe, activități de formare, întâlniri experți,
- webinarii,
- activități de conștientizare,
- evenimente culturale, festivaluri, expoziții,
- schimburi și diseminare de bune practici între autoritățile publice și organizațiile societății civile,
- dezvoltarea de instrumente de comunicare și utilizarea platformelor de comunicare socială.
Participanți eligibili (țări eligibile):
Pentru a fi eligibili, solicitanții (beneficiarii și entitățile afiliate) trebuie:
- să fie persoane juridice (organisme publice sau private);
- să aibă sediul într-una din țările eligibile, și anume:
- statele membre ale UE [inclusiv țările și teritoriile de peste mări (TTPM)];
- țările terțe eligibile:
- țările SEE și țările asociate programului CERV (țările asociate);
- partenerul lider și partenerul/partenerii asociați să fie organisme publice sau organizații nonprofit stabilite într-una din țările eligibile. Acestea trebuie să fie orașe/comune și/sau autorități locale de alt nivel sau comitete de înfrățire ale acestora sau alte organizații nonprofit care reprezintă autoritățile locale. Beneficiarii și entitățile afiliate trebuie să se înregistreze în Registrul participanților.
- Proiectul trebuie să aibă caracter transnațional, și să implice municipalități din cel puțin două țări eligibile, dintre care una să fie membră UE.
- Activitățile trebuie să se desfășoare într-una din țările eligibile participante în proiect.
- Evenimentele trebuie să implice min. 50 participanți, dintre care 25 trebuie să fie ”invitați internaționali”
Componența Consorțiului:
Proiectele trebuie să implice municipalități din cel puțin două țări eligibile, dintre care cel puțin una să fie stat membru al UE.
Buget apel: 4 000 000 EUR
Bugetul proiectului (cuantumul maxim al grantului): este preconizat a fi între 8.455 EUR și 50.745 EUR per proiect.
Durata proiect: 6 – 12 luni
Termen depunere aplicații: 19/09/2024 – 17:00:00 CET (Brussels)
Depunerea aplicațiilor se realizează prin intermediul portalului Search Funding & Tenders.
Mai multe informații despre acest apel găsiți aici. Dacă aveți întrebări despre apel vă rugăm să le trimiteți la adresa EACEA-CERV@ec.europa.eu; pentru întrebări punctuale privind aspecte tehnice legate de depunerea aplicațiilor vă rugăm să accesați IT Helpdesk.