Întâlnire a grupului de lucru pentru schimb de bune practici privind soluțiile de dezvoltare bazate pe natură

Eveniment online de lansare a proiectului ARCADIA

Începând din acest an, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru implementează proiectul ARCADIA – o inițiativă Europeană care își propune să identifice bune practici și soluții bazate pe natură (SBN) pentru adaptarea la schimbările climatice. Prin intermediul acestui proiect, ADR Centru urmărește să îmbunătățească și să adapteze politicile care sprijină comunitățile din Regiunea Centru în elaborarea documentelor și politicilor privind adaptarea la schimbările climatice și pregătirea acestora pentru participarea la Misiunea UE de adaptare la schimbările climatice. Până în prezent, trei municipii din Regiunea Centru au semnat Carta Misiunii pentru Adaptare la Schimbările Climatice: Brașov, Sibiu și Târgu Secuiesc.

În acest context, ADR Centru a organizat recent, în format online, o întâlnire a grupului de lucru constituit în cadrul proiectului ARCADIA. Din acesta fac parte reprezentanți ai autorităților publice de la nivel local și județean, ai agențiilor județene de protecție a mediului, ai universităților cu facultăți în domeniile: ecologie, ingineria mediului, silvicultură și conexe, precum și reprezentanți ai unor ONG-uri care activează în domeniul mediului și al combaterii schimbărilor climatice, ai grupurilor de acțiune locală (GAL) și asociațiilor de dezvoltare intercomunitară pentru investiții teritoriale integrate (ITI).

Întâlnirea a demarat cu prezentarea proiectului ARCADIA și a continuat cu intervenții din partea reprezentanților Primăriei Târgu Mureș, care au împărtășit din experiența lor privind modul în care a fost abordat acest proces al adaptării la schimbările climatice la nivel local. De asemenea, reprezentantul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu a explicat ce presupune abordarea ”Naturii ca bio-indicator al schimbărilor climatice”, iar reprezentanta Institutului de Prognoză Economică al Academiei Române, a prezentat o serie de activități sinergice cu proiectul ARCADIA.

”Prin intermediul acestui grup de lucru dorim să facem un schimb de cunoștințe și să găsim cele mai bune posibilități de aplicare a soluțiilor bazate pe natură pentru adaptarea la schimbările climatice la nivelul Regiunii Centru, precum și identificarea de bune practici în acest sens. Considerăm că participarea reprezentanților Autorității pentru Reformă Funciară din Austria Inferioară, partenerii noștri în cadrul acestui proiect, a fost foarte importantă deoarece aceștia au împărtășit din experiența lor în ceea ce privește soluțiile bazate pe natură implementate în contextul Laboratorului de Inovare dezvoltat la nivelul Landului Austria Inferioară (Lower Austria). Astfel, toți cei prezenți au avut oportunitatea de a învăța și de a analiza posibilitatea preluării și transferării soluțiilor de dezvoltare bazate pe natură, prezentate de regiunea noastră”, a declarat domnul Simion Crețu, Director general ADR Centru.

Întâlnirea s-a încheiat cu un atelier practic dedicat colectării de informații privind mecanismele și instrumentele necesare pentru dezvoltarea soluțiilor bazate pe natură (SBN) în Regiunea Centru. Împreună cu cei prezenți, a fost parcurs chestionarul și au fost colectate informații privind date climatice, surse pentru identificarea acestora, formate și standarde de partajare. Datele furnizate de către participanți au fost integrate într-un alt chestionar, care va sta la baza pregătirii de către partenerii ARCADIA din Olanda a unor instrumente de analiză și evaluare a soluțiilor bazate pe natură care să fie adaptate nevoilor Regiunii Centru.

Pentru mai multe informații despre proiectul ARCADIA vă invităm să accesați https://www.arcadia-adaptation.eu/, iar în prag de sărbători, echipa ADR Centru vă dorește un an prosper cu sănătate și multe realizări!

Informații de background

Proiectul ARCADIA își propune să contribuie la sprijinirea implementării Misiunii de adaptare la schimbările climatice din cadrul Programului Orizont Europa. Prin proiect se are în vedere dezvoltarea unor rețele coerente pentru dezvoltarea infrastructurii verzi și/sau albastre și asigurarea accesului organizațiilor implicate, la date actualizate și bune practici privind dezvoltarea de soluții bazate pe natură pentru adaptarea la schimbări climatice.  În cadrul proiectului vor fi elaborate strategii pentru 5 regiuni model și pentru 3 regiuni replicator situate în regiunea biogeografică continentală, ce acoperă peste un sfert din teritoriul UE incluzând, integral sau parțial, teritoriul a 13 state membre (zone întinse din Franța, Germania, Italia, Polonia, Republica Cehă și Bulgaria, precum și părți semnificative din Danemarca, Belgia, Austria, Slovenia și România, Luxemburg si 3% din teritoriul Suediei). În cadrul proiectului, Regiunea Centru va îndeplini rolul de replicator. Prin acest proiect, partenerii își propun să multiplice modelele ARCADIA în 150 de regiuni și comunități europene astfel încât acestea să răspundă mai eficient schimbărilor climatice. Inițiativa ARCADIA își propune o abordare regională, transformativă, care să implice autoritățile locale și regionale, societatea civilă, cetățenii și întreprinderile, și care pune accentul pe schimburi de cunoștințe și de exemple de bună practică privind adaptarea la schimbările climatice, inclusiv pe conceperea unor programe care să răspundă nevoilor regiunilor.