Datele statistice arată că în mai puțin de 10 decenii, mai mult de o treime din populația Europei va avea peste 60 de ani și un sfert va depăși vârsta de 65 de ani (World Bank, 2013). În ceea ce privește Regiunea Centru, se poate observa că alături de scăderea numerică a populației, evoluția structurii pe grupe de vârstă pune în evidență un accentuat proces de îmbătrânire demografică, ponderea vârstnicilor calculată ca fiind 16,5% în anul 2015 a fost prognozată pentru 2060 ca fiind de 28,3% (Planul de Dezvoltare Regională Centru).
În acest context, atât la nivel european cât și la nivel național și regional sunt sprijinite acțiunile menite să contribuie la dezvoltarea conceptului de îmbătrânire activă.
Îmbătrânirea activă este definită ca fiind „ajutorul acordat oamenilor pentru ca aceștia să rămână responsabili pentru propria viață cât mai mult timp posibil pe măsură ce îmbătrânesc şi, dacă este posibil, să-și aducă contribuțiile în economie şi în societate”, (Comisia Europeană, 2014) în timp ce Organizația Mondială a Sănătății o descrie drept „un proces de optimizare a oportunităților de sănătate, participare și securitate pentru a creste calitatea vieții pe măsură ce oamenii îmbătrânesc”. (Organizația Mondială a Sănătății, 2002). Aceste principii au fost subliniate şi introduse în strategiile și politicile europene, naționale și regionale fiind totodată constituite și grupuri de specialiști, ce joacă rolul de catalizatori pentru îndeplinirea rapidă a obiectivelor privind îmbătrânirea activă (de exemplu, Parteneriatul european pentru inovare privind îmbătrânirea activă și în condiții bune de sănătate EIT Health Active Aging)
Pentru a veni în sprijinul organizațiilor din regiune, vă prezentăm mai jos o serie de oportunități care să contribuie la dezvoltarea tehnologiilor prin inovare, parteneriate transnaționale și schimb de experiență:
I2M Matchmaking session – sesiuni de matchmaking între organizații inovatoare din domeniul medical si social ce activează în domeniul îmbătrânirii active.
Acest eveniment va fi organizat în contextul inițiativei europene Innovation to Market și reprezintă locul de întâlnire a cererii (nevoilor) cu oferta. Astfel, organizațiile europene ce identifică nevoi clare ce pot contribui la dezvoltarea tehnologiilor și soluțiilor dedicate pentru îmbunătățirea îmbătrânirii active sunt invitate să participe la un apel de proiecte și, până în 14 noiembrie 2019, să depună proiecte care să includă nevoile identificate. Din aplicațiile depuse, partenerii WE4AHA vor selecta circa 4 aplicații și vor sprijini solicitantul să își rafineze nevoile. Ulterior, se va lansa un apel de proiecte ce vizează identificarea unor soluții ca răspuns la aceste nevoi.
Pentru mai multe detalii vă invităm să accesați https://ec.europa.eu/eip/ageing/news/calling-most-innovative-organisations-europe-matchmaking-sessions-active-and-healthy-ageing_en
Finanțare nerambursabilă prin Programul de cercetare și dezvoltare pentru o viață activă și asistată (AAL) – Soluții digitale și ecosisteme pentru o îmbătrânire sănătoasă
Programul AAL este o inițiativă de finanțare comună a statelor partenere ale Asociației AAL, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, în temeiul articolului 185 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Apelurile de proiecte AAL oferă un mecanism de finanțare orientat pentru dezvoltarea de soluții bazate pe TIC ca răspuns la provocările individuale și ale societății, ca factori de stimulare a inovării și creșterii economice. Programul AAL este complementar finanțărilor „Orizont 2020” care privesc îmbătrânirea activă și sănătoasă/componenta „Schimbări societale” (SC1) și Programul de lucru 2018- 2020 privind tehnologiile de comunicare și informare.
Scopul programului este acela de a crește independența persoanelor în vârstă pentru a le permite să trăiască mai mult timp la domiciliu, autonome și cu demnitate. Proiectele selectate vor beneficia de finanțare prin agențiile naționale desemnate de statele participante și Comisia Europeană (UEFISCDI fiind agenția desemnată să sprijine proiectele romanești).
Conform unui anunț publicat pe website-ul programului (www.aal-europe.eu), în februarie 2020 se estimează lansarea unui nou apel de proiecte AAL – apelul de finanțare AAL 2020.
Acest apel va avea în vedere dezvoltarea soluțiilor TIC care să contribuie la asigurarea unei vieți sănătoase, bazate pe bunăstare. O caracteristică principală a proiectelor AAL este faptul că inițiativele propuse au flexibilitate în ceea ce privește domeniul de aplicare, dimensiunea și durata lor.
În cadrul apelului din 2020 vor putea fi depuse atât „Proiecte de colaborare”, cât și „Proiecte de colaborare mică”. Conform estimărilor inițiale, acest apel de finanțare va fi lansat la începutul lunii februarie 2020, iar depunerea proiectelor se va face până la finalul lunii mai. Pentru mai multe informații privind apelul de finanțare AAL 2020 vă invităm să consultați documentul anexat.
Pentru date suplimentare precum și pentru informații privind accesul pe piețele internaționale și obținerea unei finanțări nerambursabile pentru întreprinderea ta, te invităm să ne scrii un email la gabriela.tarau@adrcentru.ro sau emil.toma@adrcentru.ro