Finanțare nerambursabilă pentru acordarea unor răspunsuri rapide în contextul pandemiei cu COVID-19

Biroul Enterprise Europe Network (EEN) din cadrul ADR Centru vă supune atenției o oportunitate de finanțare destinată organizațiilor implicate în acordarea unor răspunsuri rapide în contextul pandemiei cu COVID-19.

Această finanțare este acordată prin Inițiativa Central Europeană și vizează următoarele domenii de intervenție:

  • Asistență medicală și telemedicină (MED) – este eligibilă achiziționarea echipamentelor ce răspund unor nevoi medicale urgente, achiziționarea sistemelor software și/sau a altor instrumente IT ce pot facilita activitățile de telemedicină, organizarea unor seminarii online (webinarii) ce pot facilita transferul de know-how între și dintre experții din domeniul sănătății și alți operatori (de la statele UE partenere în cadrul ICE către parteneri ICE din statele non-UE), realizarea și producerea unor materiale informative (infografice, video-uri, campanii social media), inclusiv conștientizarea populației cu privire la măsurile (inclusiv măsuri de igienă) ce trebuie implementate pentru prevenirea răspândirii COVID -19, activități ce vizează traducerea documentelor, materialelor de informare și a lucrărilor științifice în limba națională pentru statele non-UE, partenere în cadrul Inițiativei Central Europene.
  •  Educație și sisteme de e-learning / învățare la distanță (EDU) – este eligibilă achiziționarea echipamentelor pentru sistemele de e-learning, inclusiv sisteme hardware (plăci digitale, computere, laptopuri, tablete, alte dispozitive IT etc.) și software (instrumente online, platforme pentru învățare la distanță, etc.); organizarea unor seminarii online (webinarii) ce pot facilita transferul de cunoștințe între și dintre experții în educație și alți operatori (de la statele UE partenere în cadrul ICE către parteneri ICE din statele non-UE).
  • Sprijin pentru întreprinderi micro, mici și mijlocii (MSME) este eligibilă achiziționarea echipamentelor pentru ce contribuie la dezvoltarea unor modalități inteligente pentru desfășurarea activităților în cadrul întreprinderii, inclusiv sisteme hardware (computere, laptopuri, tablete, alte dispozitive IT etc.) și software (instrumente online, platforme de lucru etc.); organizarea unor seminarii online (webinarii) ce pot facilita transferul de cunoștințe între și dintre experți și alți operatori (de la statele UE partenere în cadrul ICE către parteneri ICE din statele non-UE), achiziționarea de servicii de consultanță pentru a facilita inovarea și digitalizarea întreprinderilor.

Se pot obține finanțări de până la 40.000 euro/proiect, din care finanțarea nerambursabilă poate ajunge de până la 100% din valoarea totală. Buget total alocat 600.000 euro.

Finanțarea se va acorda în două tranșe:

  • Avans (până la 80%) se poate fi solicita imediat aprobarea proiectului;
  • Transa finală (minim 20%)– se acordă după finalizarea activităților incluse în proiect și respectiv după validarea raportului narativ și financiar transmis de către beneficiar.

Pot depune proiecte organizații publice și private precum și organizațiile internaționale/regionale. Toți solicitanții vor furniza în formularul de cerere date cu privire la statutul jurdic, iar ONG-urile/organizațiile societății civile  și entitățile private sunt obligate să anexeze o dovadă oficială a formei de înregistrare (se va include o traducere în limba engleză).

Solicitanții pot depune maxim două propuneri distincte de proiect, cu condiția ca beneficiarii finali ai proiectului să fie diferiți.

 Termenului de depunere: 9 aprilie 2020.

Datorită caracterului  extraordinar al acestui apel, cererile vor fi transmise exclusiv prin email la applications@cei.int. Conform procedurii, odată cu transmiterea proiectului prin e-mail, solicitantul trebuie să includă în carbon copy (cc) și Coordonatorul Național ICE (la adresele alexandru.ene@mae.ro și  dbvcr@mae.ro).

Mai multe informații privind Apelul de finanțare găsiți aici: https://www.cei.int/news/8809/covid-19-extraordinary-call-for-proposals-launched-600000-eur-for-projects-in-field-of-healthcare

Apel de finantare