Dezbatere regională privind îmbunătățirea proiectelor din domeniul eficienței energetice

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a organizat în 19 septembrie la Brașov evenimentul cu titlul: „Politici și acțiuni locale pentru stimularea inovării în mediul construit și reducerea emisiilor de dioxid de carbon”. Organizat în contextul proiectului BIO4ECO, evenimentul a reunit peste 60 de reprezentanți ai mediului academic, autorităților publice și companii din regiunea Centru și a adus în dezbatere politicile și acțiunile existente la nivel regional pentru dezvoltarea inovării în domenii precum: valorificarea surselor locale de energie, creșterea eficienței energetice a clădirilor, îmbunătățirea sistemelor suport și a infrastructurii regionale, dezvoltarea de comunități sustenabile și reducerea consumului de energie și resurse la nivel de organizație.

Evenimentul a fost structurat în două părți: prima parte a inclus o prezentare a planului de acțiune pentru îmbunătățirea proiectelor din domeniul eficienței energetice, finanțate prin Axa 3.1 a Programului Operațional Regional 2014-2020, document realizat în contextul proiectului BIO4ECO și colectarea de propuneri cu privire la îmbunătățirea modului în care aria tematică „energie în mediu construit” poate fi finanțată în actualul și viitorul Program Operațional Regional, iar cea de-a doua parte a inclus dezbateri sub forma a două focus grupuri pentru identificarea de provocări, nevoi, probleme si constrângeri în legătură cu aria tematică “energie în mediu construit” din Strategia de Specializare Inteligentă și identificarea de idei de proiecte care sa răspundă provocărilor de la nivel regional din aria tematică Energie în mediu construit din RIS3.

Menționăm că, BIO4ECO este un proiect european finanțat prin Programul „Interreg Europe” și are în vedere îmbunătățirea proceselor de elaborare și implementare a politicilor regionale și naționale, în contextul tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, utilizării energiei regenerabile, eficienței energetice a clădirilor și biomasei forestiere și agricole. În calitate de partener al proiectului, ADR Centru are în vedere îmbunătățirea Axei Prioritare 3 / Prioritatea de Investiții 3.1 a Programului Operațional Regional 2014-2020. Bugetul alocat Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, în vederea implementării proiectului are valoarea de 117.000,00 Euro din care 85% reprezintă cofinanțare FEDR, 13 % reprezintă cofinanțarea națională iar 2% cofinanțarea proprie ADR Centru.

Pentru alte informații legate de proiectul BIO4ECO, vă rugăm să ne contactați la următoarele coordonate:

  • Dumitrița Burduf, dumitrița.burduf@adrcentru.ro, tel. 0358401276, interior 464.
  • Gabriela Țârău, gabriela.tarau@adrcentru.ro, tel. 0358401276, interior 466.