Dezbatere privind cele mai bune soluții tehnice și finanțarea proiectelor de creștere a eficienței energetice în clădirile publice

”Cum reducem emisiile de gaze cu efecte de seră, cum reducem pierderile de energie ale clădirilor, ce soluții sunt pentru  reabilitarea energetică a clădirilor, ce planuri sunt la nivel național pentru renovarea clădirilor, de unde se pot solicita fonduri pentru implementarea unor proiecte în domeniu?”, acestea au fost cele mai importante întrebări la care a dat răspuns evenimentul organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, la Alba Iulia, în 29 martie 2022. Aproape 50 de persoane au fost prezente la acest eveniment, moderat de către directorul ADR Centru, domnul Simion Crețu. Întâlnirea de lucru a fost organizată în cadrul proiectului BIO4ECO, ”Sustainable regional bioenergy policies: a game changer”, în contextul pregătirii documentelor pentru lansarea viitoarelor apeluri de proiecte dedicate creșterii eficienței energetice a fondului construit și reducerii emisiilor de carbon la nivelul Regiunii Centru.

Invitații la eveniment – domnul Ion Dumitrel – președintele CJ Alba, doamna Ana-Maria Cătrună, Serviciul PNNR  din cadrul MLPDA, domnul Andrei Ceclan – lector la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, domnul Tihamer Sebestyen – specialist în evaluarea și utilizarea de sisteme de energie regenerabile și doamna Gabriela Constantin – Senior Adviser în Programul de Energie în România din partea Innovation Norway – au prezentat reprezentanților autorităților publice locale din Regiunea Centru modele și soluții de eficiență energetică,precum și  experiența lor în derularea unor proiecte de eficiență energetică.

 ”Dezvoltarea pe termen lung a orașelor, implementarea unor soluții durabile pentru creșterea eficientei energetice, dezvoltarea digitalizării și implementarea unor acțiuni sau tehnologii inovative de la generare, la monitorizare și consum, prin automatizare și digitalizare, implică costuri considerabile. Noi, la nivel regional, prin fondurile nerambursabile disponibile in perioada 2021-2027 venim în întâmpinarea autorităților publice și a mediului privat cu o serie de finanțări precum cele acordate prin Programul Operațional Regional Centru 2021-2027. Studiile de specialitate arată că eficiența energetică  este cea mai puțin costisitoare metodă de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și conduce concomitent la eficientizarea economică a tehnologiilor, la reducerea gradului de sărăcie energetică în rândul populației și la securitate energetică. În perioada 2014-2020, prin POR s-au realizat investiții pentru îmbunătățirea eficienței energetice, a transportului durabil și regenerare urbană, toate aceste investiții având impact asupra calității locuirii, calității vieții, mediului, au dus la utilizarea mai eficientă a energiei și reducerea GES. Prin proiectele coordonate de noi s-au investit peste 3,2 miliarde euro, din care peste 700 milioane de euro a reprezentat valoarea totală a proiectelor de eficiență energetică. Deși în Regiunea Centru au fost realizați pași pentru creșterea eficienței energetice a fondului construit regional, încă avem nevoie de investiții, atât în infrastructura de clădiri publice, dar și la cele rezidențiale. Impactul acestor investiții va avea o influență la nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră dar și la nivel social, iar performanța energetică a clădirilor va conduce la consumuri mai scăzute de energie și la reducerea sărăciei energetice. Pentru următoarea perioadă vom avea un buget de peste 100 milioane euro, dar chiar și așa este insuficient, raportat la nevoile regiunii ” a declarat Simion Crețu, director general AD Centru.

Reducerea emisiilor de carbon și tranziția către o economie cu emisii scăzute de carbon reprezintă priorități la nivel european, național și local/regional care vor fi susținute în perioada 2021-2027 prin mai multe programe europene și naționale. Începând cu perioada de programare 2021-2027, ADR Centru va fi Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional (AMPOR) Centru. Programarea fondurilor alocate Regiunii Centru se face în concordanță cu obiectivele de politică ale Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, astfel că o pondere însemnată a bugetului acestui program va merge către investiții în creșterea eficienței energetice în clădirile publice și rezidențiale în scopul reducerii emisiilor de dioxid de carbon și a reducerii consumului de energie. Prin prioritatea 3,  ”O regiune cu comunități prietenoase cu mediul”, POR Centru 2021-2027 sprijină creșterea eficienței energetice a fondului construit regional, beneficiind de o finanțare europeană de peste 101 milioane euro.

Informații background:

Datele statistice arată că, sectorul construcțiilor este responsabil de 45% din consumul final de energie, sectorul rezidențial având o pondere mai ridicată a consumului (circa 81% din totalul consumului datorat construcțiilor), în timp ce toate celelalte clădiri la un loc (birouri, școli, spitale, spații comerciale și alte clădiri nerezidențiale) reprezintă restul de 19% din consumul total datorat construcțiilor. Deși în ultimii ani s-au făcut progrese în reabilitarea energetică a locuințelor, consumul final de energie a scăzut foarte puțin, cu 8,4%, de la 8,10 Mtep la 7,42 Mtep, în timp ce necesitățile şi posibilitatea de economisire sunt foarte mari. Conform statisticilor INSSE, în anul 2019, în Regiunea Centru erau 1.059.764 locuințe, cu o suprafață totală locuibilă de 51.727.072 mp: 90% din aceste clădiri au fost construite înainte de 1989 si multe au  deficiențe structurale. Până în prezent, numai 3,6% din totalitatea clădirilor rezidențiale din Regiunea Centru au beneficiat de măsuri de reabilitare termică, ceea ce justifică nevoia pentru continuarea acestor măsuri.

În ceea ce privește clădirile publice, administrate de autoritățile locale, analiza regională relevă faptul că acestea reprezintă circa 18% din suprafață totală construită. 29% din suprafața clădirilor publice este ocupată de structuri educaționale, 16% de unități de sănătate, 5% din suprafață este ocupată de clădiri ale administrației publice, iar diferența de 50% reprezintă suprafața ocupată de alte tipuri de clădiri (turism, birouri, industrie, logistică). Statisticile arată că peste 60% din acestea sunt construite înainte de anul 1990, fiind caracterizate prin puține intervenții de eficientizare energetică (fără izolare termică sau cu izolare termică minimă, ferestre cu standarde termice reduse), puține (sau deloc) lucrări de întreținere după zeci de ani de utilizare. Datorită vechimii construcțiilor și instalațiilor, dar și a faptului că acestea nu sunt izolate termic, majoritatea acestor clădiri suferă importante pierderi de energie. Prin POR 2014-2020 au fost reabilitați termic 168.633 mp, reprezentând doar 1,5% din clădirile publice de la nivel regional. Creșterea eficienței energetice a acestor clădiri implică lucrări și reabilitare energetică, dar și implementarea unor soluții inovative, iar la nivel regional există infrastructuri de cercetare specializate în tehnologii și soluții de eficiență energetică.

POR Centru 2021-2027 are alocat pentru promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră un buget de 101.617.000 euro, din care 25 milioane euro sunt alocate pentru reabilitarea fondului construit rezidențial, iar diferența de 76,617 milioane euro fiind alocate pentru reabilitarea și renovarea clădirilor publice de la nivel regional. Datorită numărului mare de posibile proiecte, în cadrul programului există o prioritizare a clădirilor, efectuată pe baza unor criterii cumulative, de natură tehnică, economică și socială, începând cu clădirile cu cele mai reduse performanțe energetice (cele care consumă cea mai mare cantitate de energie) și cu ratele de ocupare cele mai ridicate (și așteptări ca aceste clădiri să fie ocupate pentru următorul deceniu sau pentru următoarele două decenii). În cazul clădirilor publice, prioritizarea la nivel regional se va face în funcție de gradul de utilizare a clădirilor și de amploarea renovării.

Având în vedere datele regionale și portofoliul de proiecte, POR Centru 2021-2027 va sprijini cu prioritate proiectele ce vizează clădiri de utilitate educațională și medicală, urmate de clădiri socio–culturale și cu funcțiuni sportive abia ulterior fiind în discuție clădirile administrative ale autorităților publice și clădirile aparținând instituțiilor publice ale autorităților centrale. În cadrul acestei acțiuni vor fi eligibile și clădirile identificate ca monumente istorice. Pentru aceste clădiri măsurile de renovare vor fi corelate cu analize/expertize ce vor stabili necesitatea intervențiilor în relație cu principiile conservării și restaurării monumentelor istorice și cu necesitatea utilizării contemporane a acestora, fiind însoțite avizele autorităților competente din domeniul conservării monumentelor. Pentru toate proiectele ce vor fi contractate, intervențiile selectate pentru finanțare vor fi monitorizate pe tot parcursul proiectului, de la selecție până în etapa post-implementare, efectuându-se monitorizări detaliate ale principalelor caracteristici ale clădirilor propuse pentru reabilitare și consolidare. Măsurile de consolidare structurală vor fi corelate cu zonele seismice, iar intervențiile ce vor include acest tip de lucrări vor fi însoțite de analize cost-beneficiu privind utilizarea lor pe termen lung.

1.Prezentare BIO4ECO_29.03.2022

2. Biomasa in Regiunea Centru

3.Bune si rele practici renovare cladiri EE

4.Interventii libere renovare aprofundata

5.Prezentare POR EE cladiri publice 29.03.2022

6. Programul Energie Norway Grants

7. BPIE_Renovarea aprofundata