Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru a implementat in perioada ianuarie 2010 – decembrie 2012, la nivelul Regiunii Centru, proiectul DART – „Declin Imbatranire si Transformari Regionale” coordonat in calitate de partener lider de Banca de Investitii a Landului Brandenburg.
Proiectul DART a fost finantat si implementat in contextul Programului Operational de Cooperare Interregionala Interreg IV C, al Comisiei Europene, si a urmarit formularea, intr-o abordare integrata, a unor propuneri de politici menite sa preintampine consecintele negative ale imbatranirii populatiei si declinului demografic.
Regiunea Centru a fost reprezentata in cadrul consortiului DART de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, aceasta numarandu-se printre cei 14 parteneri internationali ai proiectului, provenind din 11 state membre UE. Implementarea proiectului a debutat in ianuarie 2010, activitatile principale ale acestuia constand in schimburi de bune practici, elaborarea unui set comun de standarde si indicatori in regiunile participante si in final, elaborarea unor recomandari politice in domeniul abordat de proiect. Cele trei domenii in care partenerii proiectului DART au identificat si impartasit solutii de gestionare a declinului demografic au fost: „Economie traditionala si inovativa”, „Instruire, educatie si invatare continua” si „Servicii sociale si de sanatate”, rezultatul final al proiectului fiind 89 de bune practici impartasite.
Alaturi de partenerii nostri din cadrul proiectului DART am depus toate eforturile necesare pentru a aduce pe agenda europeana problema declinului demografic, ce afecteaza din ce in ce mai mult statele membre UE. Cele 89 de modele de bune practici pe care am reusit sa le identificam la nivelul celor 13 regiuni participante reprezinta cateva din posibilele solutii la aceasta problema. Mai mult, prin intermediul acestui proiect am contribuit la elaborarea unui set comun de standarde si indicatori care sa permita analiza stiintifica a procesului de declin demografic, raportul final al proiectului incluzand, de asemenea, un set de recomandari politice in domeniul declinului demografic, ce au fost inaintate spre analiza Comisiei Europene.
Pentru informatii suplimentare va invitam sa vizitati website-ul proiectului DART la adresa www.dart-project.eu.