Cursuri la Sibiu pentru viitorii antreprenori care pot obține 38.000 euro nerambursabili!

ADR Centru va organiza miercuri, 04.04.2018, ora 13.00, la Sala 11 din Centrul de Reuniune Academică al Universității ”Lucian Blaga” Sibiu (str. Banatului, nr. 6), un eveniment de prezentare a proiectului ”StartUp Hub Centru”, finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014 – 2020, linia de finanțare România Start Up Plus.

Bugetul acestui proiect, implementat de ADR Centru în parteneriat cu SC DAD Expertise SRL, în valoare de 8.886.946,18 lei, este dedicat asigurării instruirii antreprenoriale pentru minim 300 de persoane din Regiunea Centru, selectarea a minim 36 de planuri de afaceri, susținerea înființării firmelor pentru inițiatorii acestor planuri de afaceri, completarea instruirii formale a celor care și-au propus să dezvolte aceste firme cu o instruire practică, printr-un internship în companii mature din domeniile pe care antreprenorii le vizează, precum și finanțarea planurilor de afaceri cu o sumă de maxim 177.002 lei per proiect (cca 38.000 euro).

Scopul proiectului, care se va desfășura pe durata a 36 de luni, este susținerea dezvoltării antreprenorialului în sectoarele non agricole din zona urbană a Regiunii Centru, ca o condiție esențială a dezvoltării economice și sociale a Regiunii. Dezvoltarea antreprenorialului într-un areal geografic are vocația de a contribui în mod esențial la crearea de noi locuri de muncă. Noile afaceri rezultate prin proiectul ”StartUp Hub Centru” trebuie să angajeze forța de muncă locală, inclusiv prin polarizare din zona periurbană sau chiar rurală din vecinătatea orașelor, în etapa de înființare și creștere a afacerilor și, mai ales, în etapa ulterioară de consolidare. Atingerea scopului proiectului se face prin asigurarea accesului la instruire antreprenorială, asigurarea accesului la surse de finanțare, aplicarea principiului echității și valorificarea unor sinergii regionale.

„Proiectul are la bază inițiativa ADR Centru de a sprijini start-up-urile regionale, printr-un instrument care să utilizeze, pe de o parte, experiența acumulată în decurs de peste două decenii de instituția noastră și, pe de altă parte, să motiveze potențialii antreprenori să depășească barierele de acces în mediul de afaceri. Nevoile concrete ale antreprenorilor, precum și barierele care împiedică dezvoltarea micilor afaceri, identificate pe parcursul implementării proiectului, vor putea fi cuprinse în strategiile viitoare de dezvoltare pe care le întocmim și implementăm la nivel regional. În plus, împreună cu partenerii noștri de la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, vom avea și satisfacția de a crește o generație mai activă și mai implicată de oameni de afaceri locali, care vor dezvolta produse sau servicii pe specificul pieței regionale”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Participarea la conferința de lansare este liberă și gratuită. Se pot înscrie la cursurile de antreprenoriat persoanele care intenționează să înființeze o afacere nonagricolă în mediul urban și care au reședința sau domiciliul în Regiunea Centru (județele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu). Astfel de sesiuni de lansare județene vor avea loc în fiecare municipiu reședință de județ. Au acces la cursuri de dezvoltare antreprenorială șomerii, persoanele care au un loc de muncă, tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani cuprinși într-o formă de învățământ.

Calendarul activităților, metodologiile de selecție a grupului țintă și a planurilor de afaceri sunt disponibile pe pagina de internet a ADR Centru și a partenerului SC DAD Expertise SRL, iar alte detalii pot fi găsite pe Facebook, la https://www.facebook.com/centruregion/.