Al Saptelea Program Cadru al Comisiei Europene (PC7) – Programul „Oameni”

Al Saptelea Program Cadru pentru cercetare si dezvoltare tehnologica, reprezinta principalul instrument de finantare a cercetarii al Uniunii Europene, pentru perioada 2007- 2013. PC7 urmeaza in mod natural programului anterior, PC6, si este rezultatul mai multor ani de consultare cu comunitatea din domeniul cercetarii, atat din sectorul public cat si din cel privat, cu participanti din domeniul economic si cu factori de decizie politica din Europa. Astfel, beneficiind de experienta acumulata in anterioarele perioade de programare, PC7 a devenit un program mai extins, mai cuprinzator, dar in acelasi timp mai flexibil, detinand un set de proceduri simplificate.

Prin intermediul acestui program Comisia Europeana urmareste atingerea a doua obiective majore ce constau in: imbunatatirea bazei stiintifice si tehnologice a industriei europene si incurajarea competitivitatii Europei la nivel international, promovand in acelasi timp cercetarea in sprijinul politicilor UE.

Structura PC7 este formata din cinci ramuri principale: Cooperare, Idei, Oameni, Capacitati si Cercetare nucleara, Newsletter-ul proiectului BISNET Transylvania, dedicand in fiecare luna cate un material informativ, unuia dintre aceste sub-programe. Obiectul acestui material este reprezentat de programul Oameni.

Programul Oameni asigura sustinere in ceea ce priveste mobilitatea cercetatorilor si dezvoltarea carierei, atat pentru cercetatorii din Uniunea Europeana, cat si pentru cei de pe plan extern. Acesta este implementat printr-un set de actiuni Marie Curie, care asigura burse si alte masuri pentru a ajuta cercetatorii sa isi dezvolte aptitudinile si competentele pe parcursul intregii lor cariere:

  • instruirea initiala a cercetatorilor – retelele Marie Curie;
  • parteneriatele si legaturile dintre industrie si mediul academic;
  • co-finantarea programelor de mobilitate regionala, nationala si internationala;
  • bursele intra-europene;
  • dimensiune internationala: burse de iesire si de intrare, schema de cooperare internationala, subventii pentru reintegrare;
  • premiile Marie Curie.

Setul complet de informatii privind PC7, poate fi gasit pe pagina de internet a serviciului de informare CORDIS la adresa www.cordis.europa.eu , programele de finantare active ale PC7 fiind de asemenea anuntate in cadrul Catalogului Surselor de Finantare editat lunar de ADR Centru.