ADR Centru lanseaza proiectul ”StartUP Hub Centru”

Viitorii antreprenori din Regiunea Centru au la dispozitie noi resurse, in valoare totala de aproape noua milioane lei, pentru a-si pune in practica initiativele antreprenoriale. ADR Centru lanseaza marti, 03.04.2018, ora 12:00, la Sala de Conferinte Hotel Parc din Alba Iulia (str Primaverii, nr 4), proiectul ”StartUp Hub Centru”, finantat in cadrul Programului Operational Capital Uman 2014 – 2020, linia de finantare Romania Start Up Plus.

Bugetul acestui proiect, implementat de ADR Centru in parteneriat cu SC DAD Expertise SRL, in valoare de 8.886.946,18 lei, este dedicat asigurarii instruirii antreprenoriale pentru minim 300 de persoane din Regiunea Centru, selectarea a minim 36 de planuri de afaceri, sustinerea infiintarii firmelor pentru initiatorii acestor planuri de afaceri, completarea instruirii formale a celor care si-au propus sa dezvolte aceste firme cu o instruire practica, printr-un internship in companii mature din domeniile pe care antreprenorii le vizeaza, precum si finantarea planurilor de afaceri cu o suma de maxim 177.002 lei per proiect (cca 38.000 euro).

Scopul proiectului, care se va desfasura pe durata a 36 de luni, este sustinerea dezvoltarii antreprenorialului in sectoarele non agricole din zona urbana a Regiunii Centru, ca o conditie esentiala a dezvoltarii economice si sociale a Regiunii. Dezvoltarea antreprenorialului intr-un areal geografic are vocatia de a contribui in mod esential la crearea de noi locuri de munca. Noile afaceri rezultate prin proiectul ”StartUp Hub Centru” trebuie sa angajeze forta de munca locala, inclusiv prin polarizare din zona periurbana sau chiar rurala din vecinatatea oraselor, in etapa de infiintare si crestere a afacerilor si, mai ales, in etapa ulterioara de consolidare. Atingerea scopului proiectului se face prin asigurarea accesului la instruire antreprenoriala, asigurarea accesului la surse de finantare, aplicarea principiului echitatii si valorificarea unor sinergii regionale.

„Proiectul are la baza initiativa ADR Centru de a sprijini start-up-urile regionale, printr-un instrument care sa utilizeze, pe de o parte, experienta acumulata in decurs de peste doua decenii de institutia noastra si, pe de alta parte, sa motiveze potentialii antreprenori sa depaseasca barierele de acces in mediul de afaceri. Nevoile concrete ale antreprenorilor, precum si barierele care impiedica dezvoltarea micilor afaceri, identificate pe parcursul implementarii proiectului, vor putea fi cuprinse in strategiile viitoare de dezvoltare pe care le intocmim si implementam la nivel regional. In plus, vom avea si satisfactia de a creste o generatie mai activa si mai implicata de oameni de afaceri locali, care vor dezvolta produse sau servicii pe specificul pietei regionale”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Participarea la conferinta de lansare este libera si gratuita. Se pot inscrie la cursurile de antreprenoriat persoanele care intentioneaza sa infiinteze o afacere nonagricola in mediul urban si care au resedinta sau domiciliul in Regiunea Centru (judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu). Astfel de sesiuni de lansare judetene vor avea loc in fiecare municipiu resedinta de judet. Au acces la cursuri de dezvoltare antreprenoriala somerii, persoanele care au un loc de munca, tinerii cu varsta cuprinsa intre 18-24 de ani cuprinsi intr-o forma de invatamant.

Calendarul activitatilor, metodologiile de selectie a grupului tinta si a planurilor de afaceri sunt disponibile pe pagina de internet a ADR Centru si a partenerului SC DAD Expertise SRL (http://dadexpertise.ro/) sau pe Facebook, la https://www.facebook.com/centruregion/.

Alba Iulia, 30.03.2018