Prezentare Regiunea Centru

Regiunea Centru este așezată în zona centrală a României, în interiorul marii curburi a Munților Carpați, pe cursurile superioare și mijlocii ale Mureșului și Oltului, fiind străbătută de meridianul 25◦ longitudine estică și paralela 46◦ latitudine nordică. Regiunea Centru are o suprafață de 34 100 kmp, reprezentând 14,3 % din teritoriul României. Prin poziția sa geografică, realizează conexiuni cu 6 din celelalte 7 regiuni de dezvoltare, înregistrându-se distante aproximativ egale din zona ei centrală pana la punctele de trecere a frontierelor.

Relieful Regiunii Centru cuprinde părți însemnate din cele trei ramuri ale Carpaților Românești (aproape jumătate din suprafața regiunii), zona colinară a Podișului Transilvaniei și zona depresionară de contact între zona colinară și cea montană.

Rețeaua hidrografică este bogată, fiind formată din cursurile superioare și mijlocii ale Mureșului și Oltului și din afluenții acestora. Lacurile naturale sunt diverse ca geneză, cele mai cunoscute fiind lacurile glaciare din Munții Făgăraș, lacul vulcanic Sfânta Ana din Munții Harghita, Lacul Roșu, lac format prin bararea naturală a cursului râului Bicaz, Lacul Ursu. Cele mai importante lacuri antropice sunt cele de baraj de pe râurile Olt și Sebeș, lacurile sărate din fostele ocne de sare de la Ocna Sibiului, iazurile piscicole din Câmpia Transilvaniei.

Clima caracteristică Regiunii Centru este temperat-continentală, variind în funcție de altitudine. În depresiunile intramontane din partea de est a regiunii se înregistrează frecvent inversiuni termice, aerul rece putând staționa aici perioade îndelungate. Vegetația naturală este variată, prezentând o etajare altitudinală. În Câmpia colinară a Transilvaniei vegetația caracteristică este cea de silvostepă.

Resursele naturale sunt diverse și includ importante rezerve de gaze naturale, sare, metale neferoase, materiale de construcții (bazalt, andezit, marmură, travertin), mici depozite de cărbune inferior și numeroase izvoare de apă minerală. În afara resurselor subsolului, Regiunea Centru dispune de un remarcabil potențial hidroenergetic și de un valoros potențial forestier (pădurile și suprafețele împădurite ocupă aproximativ o treime din suprafața regiunii).

Numărul populației rezidente în Regiunea Centru la 1 iulie 2021 era de 2.297.491 persoane (poziția a 6-a în rândul celor 8 regiuni de dezvoltare ale României), densitatea populației fiind de 67,4 loc./ kmp. Prin ponderea populației urbane, de 57%, Regiunea Centru se numără printre cele mai urbanizate regiuni ale României, după Regiunea București-Ilfov și Regiunea Vest.

În ultimele trei decenii populația regiunii s-a redus cu 19,7% (de la 2.860.490 de persoane în 1990 la 2.294.491 de persoane în 2021), înregistrând unul din cele mai severe ritmuri de declin. În mediul urban, populația regiunii a scăzut cu 24,2% în 2021 comparativ cu 1990, iar în cel rural cu 12,8%. Potrivit prognozelor demografilor, la orizontul anului 2060 Regiunea Centru ar putea pierde 23,2% din populația rezidentă, valori sub cele de la nivel național (-30,5%).

Populația Regiunii Centru se caracterizează printr-o mare diversitate etnică, lingvistică și religioasă. Românii formează 61,2% din totalul populației regiunii, maghiarii 28,6%, romii 4,7%, germanii 0,4%.

Dinamica și configurația rețelei de localități sunt factori care au influențat semnificativ nivelul de dezvoltare socială și economică a Regiunii Centru.

Rețeaua de localități din Regiunea Centru este formată din 57 de orașe (dintre care 20 sunt municipii), 357 de comune și 1788 de sate.

În anul 2021, rețeaua urbană la nivelul Regiunii Centru cuprindea 1 oraș peste 200.000 locuitori, 2 orașe cu o populație între 100.000 – 200.000 locuitori, 3 orașe cu o populație între 50.000 – 100.000 locuitori, 7 orașe cu o populație între 30.000 – 50.000 locuitori, 7 orașe cu o populație între 20.000 – 30.000 locuitori, 11 orașe cu o populație între 10.000 – 20.000 locuitori, 20 orașe cu o populație între 5.000 – 10.000 locuitori, iar 6 orașe aveau o populație sub 5.000 locuitori.

 

Mărimea demografică Municipii și orașe
peste 200.000 locuitori Brașov
100.000 – 200.000 locuitori Sibiu și Târgu Mureș
50.000 – 100.000 locuitori Alba Iulia, Mediaș și Sfântu Gheorghe
30.000 – 50.000 locuitori Miercurea Ciuc, Făgăraș, Odorheiu Secuiesc, Reghin, Săcele, Sighișoara și Sebeș
20.000 – 30.000 locuitori Zărnești, Cugir, Târnăveni, Codlea, Aiud, Cisnădie, Blaj
10.000 – 20.000 locuitori Gheorgheni , Târgu Secuiesc , Râșnov, Luduș, Toplița, Avrig, Ocna Mureș, Agnita, Covasna, Cristuru Secuiesc și Sovata
5.000 – 10.000 locuitori Iernut, Întorsura Buzăului, Baraolt, Victoria, Dumbrăveni, Tălmaciu, Zlatna, Ungheni, Bălan, Vlăhița, Câmpeni, Teiuș, Sărmașu, Ghimbav, Rupea, Miercurea Nirajului, Săliște, Copșa Mică, Sângeorgiu de Pădure, Abrud
sub 5.000 locuitori Predeal, Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, Baia de Arieș, Borsec și Băile Tușnad

În Regiunea Centru s-au constituit formal două zone metropolitane având ca centre polarizatoare Brașov (Zona Metropolitană Brașov cu peste 400.000 de locuitori) și Târgu Mureș (Zona Metropolitană Târgu Mureș cu peste 200.000 de locuitori). Dezvoltarea zonelor urbane funcționale, în special a celor de  la nivelul reședințelor de județ, asigură un cadru favorabil creșterii  coeziunii teritoriale, sociale și economice.

Economia Regiunii Centru are o structură echilibrată, cu un o pondere încă importantă a industriei și un sector terțiar în dezvoltare rapidă. Prin valoarea P.I.B./locuitor (51 365 lei, în 2020), Regiunea Centru se situa pe poziția a treia la nivel național, după Regiunea București-Ilfov și Regiunea Vest. În anul 2020, P.I.B./loc., exprimat la paritatea de cumpărare standard, reprezenta 67% din media Uniunii Europene (echivalentul a 20 100 euro)

Structura economică a Regiunii Centru a suferit modificări substanțiale în ultimii 10-15 ani. Ponderile unor sectoare economice precum agricultura, industria extractivă s-au redus mult, crescând în schimb ponderea altor ramuri industriale și a celor din sectorul terțiar, cu precădere. În prezent, serviciile asigură 58,6% din valoarea adăugată brută regională, iar industria 31,1%.

Pilonii industriei Regiunii Centru sunt industria auto, industria prelucrărilor metalice, industria alimentară, prelucrarea lemnului, industria ușoară. Un domeniu în dezvoltare rapidă este sectorul IT, iar recent, industria aeronautică concentrată în jurul Brașovului cunoaște o revigorare vizibilă.

Dacă în trecut, industria ușoară și industria lemnului ocupau poziții importante în structura investițiilor străine la nivel regional, în prezent industria auto, industria aeronautică, IT-ul și industria farmaceutică sunt principalele domenii în care se concentrează investițiile străine în Regiunea Centru.

Agricultura constituie încă o importantă ocupație și sursă de venit a locuitorilor din mediul rural. Deși ponderea populației ocupate în agricultură rămâne ridicată, contribuția acestei ramuri la valoarea adăugată brută este redusă. În anul 2021, Regiunea Centru ocupa primul loc la nivel național în ceea ce privește efectivele de ovine, cultivarea cartofului, a hameiului, a cânepei și inului pentru fibre textile.

Rețeaua rutieră măsura 11508 km la sfârșitul anului 2022, din care 6260 km de drum modernizat, iar cea de cale ferată avea, la finele anului 2021, o lungime totală de 1345 km, dintre care jumătate electrificată (672 km). La finele anului 2022, autostrăzile deschise circulației în Regiunea Centru totalizează 215 km. În regiune funcționează două aeroporturi internaționale: Sibiu și  Târgu Mureș, iar al 3-lea este în fază avansată de construcție la Brașov.

Regiunea Centru dispune de un potențial turistic ridicat și diversificat, atât natural cât și antropic. Formele de turism cu cel mai ridicat potențial de dezvoltare sunt: turismul montan, turismul balnear, turismul cultural și turismul rural. În ultimul deceniu, Regiunea Centru ocupă prima poziție în ce privește câțiva indicatori statistici. Numărul total de turiști cazați în anul 2021 (2,25 milioane sosiri, ceea ce reprezintă 24,1% din totalul turiștilor cazați în România), situează Regiunea Centru pe primul loc la nivel național. Capacitatea de cazare turistică în funcțiune, în anul 2021, era de aproximativ 18,3 milioane locuri-zile (23,2% din totalul național), ceea ce îi conferă regiunii noastre prima poziție din țară. Capacitatea de cazare turistică existentă la mijlocul anului 2021 însuma peste 71 mii locuri (19,7% din capacitatea de cazare la nivel național), ceea ce asigură regiunii noastre poziția a doua la nivel național.

Datorită diversității biologice deosebite, Regiunea Centru are o contribuție importantă la implementarea Rețelei Ecologice Europene NATURA 2000 în România. În ce privește cele două părți integrante a rețelei NATURA 2000 în România, la nivelul Regiunii Centru au fost declarate 18 Arii de Protecție Specială Avifaunistică (SPA) și 63 de Situri de Importanță Comunitară (SCI). La nivelul Regiunii Centru, suprafața siturilor NATURA 2000 este de 12500 km2 (36,7% din suprafața regiunii).