Municipiul Blaj invită operatorii economici interesați de crearea consorțiului regional dual integrat, să participe la procesul de selecție organizat în scopul constituirii acestuia

Agenții economici interesați de dezvoltarea învățământului dual în domeniul industriei alimentare și mecanică fină pot candida pentru a fi selectați ca membri ai consorțiul regional dual integrat, pe care Municipiul Blaj intenționează să-l dezvolte și finanțeze în cadrul Investiției 6 a PNRR, Componenta 15- Educație. Companiile interesate pot depune o intenție de participare până la data de 5 decembrie 2022, ora 12.00.

UAT- Municipiul Blaj (Primăria municipiului Blaj), cu sediul în Blaj, Piața 1848, nr.16, 515.400, județul Alba anunță intenția de selecție a partenerilor – agenți economici în vederea constituirii la Blaj a unui consorțiu regional integrat pentru învățământ dual și pentru depunerea unei cereri de finanțare în cadrul competiției de proiecte finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Pilonul VI: Politici pentru noua generație, Componenta C15: Educație, Reforma 4: Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior, Investiția 6: Dezvoltarea a minimum 10 consorții regionale și dezvoltarea și dotarea a minimum 10 campusuri profesionale integrate, în conformitate cu Ghidul solicitantului – Program-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual aprobat prin Ordinului Ministrului Educației nr. 6254/2022.

Astfel, operatorii economici interesați în dezvoltarea învățământului dual – profilele industria alimentară și mecanică fină sunt invitați să se înscrie până la data de 5 decembrie 2022, ora 12:00, persoana de contact din partea Primăriei Municipiului Blaj fiind domnul Sergiu Ștefănescu – Secretar general, adrese e-mail: primariablaj@primariablaj.ro sau sergiustefanescu@yahoo.com, telefon 0745323644.