Date economice

Economia Regiunii Centru are o structura echilibrată, cu un sector terțiar în rapidă dezvoltare, proces evidențiat atât de contribuția ridicată a serviciilor la formarea produsului intern brut cât și de ponderea populației ocupate în sectorul terțiar.

Prin valoarea P.I.B./locuitor (51 365 lei, în 2020, Regiunea Centru se situa pe poziția a treia la nivel național, după Regiunea București-Ilfov și Regiunea Vest. În anul 2020, P.I.B./loc., exprimat la paritatea de cumpărare standard, reprezenta 67% din media Uniunii Europene (echivalentul a 20 100 euro). Județele în care se înregistrează cea mai mare valoare a acestui indicator sunt Brașov și Sibiu, la polul opus situând-se județele Harghita și Covasna. Serviciile și industria au cele mai importante contribuții la formarea Valorii Adăugate Brute regionale: 58,6% respectiv 31,0%. Agricultura contribuie în proporție de 4,2%, iar sectorul construcțiilor cu 6,1%.

Productivitatea muncii, calculată la paritatea de cumpărare standard s-a îmbunătățit semnificativ în ultimii ani, ajungând în anul 2020 la 68,3% din media UE27.

Structura economică a Regiunii Centru a suferit modificări substanțiale în ultimii 10 ani. Ponderile unor sectoare economice precum agricultura, industria extractivă s-au redus mult, crescând în schimb ponderea altor ramuri economice și a celor din sectorul terțiar cu precădere. În prezent serviciile asigură 58,6% din valoarea adăugată brută iar industria 31,1%.

După perioada de declin economic din anii 90 ai secolului trecut, începând cu perioada 2000-2001 climatul economic regional s-a ameliorat, iar anii 2002-2007 au adus consolidarea creșterii economice.  Criza financiară mondială declanșată în 2008 a determinat un regres în plan economic la nivel regional în perioada 2009-2010, după care economia Regiunii Centru s-a înscris din nou pe un trend ascendent oprit de criza sanitară mondială survenită în 2020.

Un rol important în dezvoltarea economică îl au investițiile străine. Soldul investițiilor străine directe în Regiunea Centru a urcat, la finele anului 2021, conform datelor Băncii Naționale a României, la 8,77 miliarde euro (8,7% din totalul investițiilor străine directe din România), Regiunea Centru plasându-se pe poziția a doua, după Regiunea București-Ilfov în ce privește totalul investițiilor străine. Dacă în trecut, industria ușoară și industria lemnului ocupau poziții importante în structura investițiilor străine la nivel regional, în prezent, industria auto, industria aeronautică, IT-ul și industria farmaceutică sunt principalele domenii în care se concentrează investițiile străine în Regiunea Centru.

Companiile europene ocupă o poziție fruntașă în rândul investitorilor străini, mari concerne optând pentru Regiunea Centru în ultimii 10-15 ani: Daimler Benz (Sebeș, Cugir), Bosch (Blaj), Siemens (Sibiu, Brașov), Continental (Sibiu, Brașov), Ina Schaeffler (Brașov), Autoliv (Brașov, Sfântu Gheorghe), Thyssen Krupp (Sibiu), DTR Draexlmaier (Codlea), SNR Roulments (Sibiu), Hutchinson (Brașov), Faurecia (Tălmaciu), Marquardt Schaltsysteme (Sibiu), Kromberg &Schubert (Mediaș), Stabilus, Kronospan (Sebeș, Brașov), GST (Sighișoara), Airbus (Ghimbav), Gedeon Richter (Târgu Mureș) etc.

Exporturile au avut o contribuție importantă la creșterea economică a Regiunii Centru. Valoarea exporturilor regionale au înregistrat o evoluție ascendentă în ultimii 10 ani, nivelul acestora ajungând la circa 11 miliarde euro în anul 2021, cu 89% mai mult comparativ cu nivelul înregistrat în anul 2011. Valoarea exporturilor/ locuitor a atins 4777 euro, cu 35% peste nivelul național al indicatorului.

Din Regiunea Centru se exportă în principal mărfuri din grupele: mașini, aparate și echipamente electrice (35,3%), mijloace de transport (26,2%), metale și articole metalice (7,8%), materii textile și articole din acestea, produse din lemn, produse ale industriei chimice, mobilă.

Pilonii industriei Regiunii Centru sunt industria auto, industria prelucrărilor metalice, industria alimentară, prelucrarea lemnului, industria farmaceutică, industria ușoară, iar în ultimul deceniu, industria aeronautică concentrată în jurul Brașovului cunoaște o revigorare vizibilă.

Sectorul serviciilor are o contribuție importantă la formarea produsului intern brut regional, având o dezvoltare semnificativă în ultimii ani. Un domeniu în dezvoltare rapidă este sectorul IT, celelalte activități în expansiune fiind turismul, telecomunicațiile, sectorul financiar-bancar si de asigurări.

Turismul, cu toate că a înregistrat o creștere semnificativă, nu reușește să valorifice deplin importantul potențial turistic al regiunii. Principalele forme de turism practicate în Regiunea Centru sunt turismul montan, turismul balnear, turismul cultural și agroturismul.

În ultimii ani, Regiunea Centru s-a situat constant pe primul loc la nivel național în ce privește structurile de primire turistică (25,4% în 2021). De asemenea, Regiunea Centru deține ponderi semnificative din structurile de primire de mai mici dimensiuni și a celor situate în mediul rural din cele la nivel național. Capacitatea de cazare existentă, era în 2021 la nivelul Regiunii Centru de peste 71 mii locuri, reprezentând 19,7 % din capacitatea de cazare la nivel național. Densitatea unităților de cazare la 100 km2, a crescut în Regiunea Centru, ajungând la 6,8 unități / 100 km2 în anul 2021, fiind, aproape dublă față de nivelul național (3,8 unități/ 100 km2). Regiunea Centru ocupă prima poziție la nivel național în ce privește numărul total de turiști cazați (2,26 milioane în 2021, reprezentând 24,1% din totalul turiștilor cazați în România). Regiunea Centru se situează pe locul 2 la nivel național, după Regiunea Sud-Est în ce privește numărul de înnoptări (4,53 milioane în 2021, reprezentând 21,8%).

Agricultura constituie până în zilele noastre principala ocupație și sursă de venit a locuitorilor din mediul rural. Orientată spre satisfacerea cererii interne, agricultura beneficiază de un potențial natural important și diversificat. Cu toate acestea, sectorul agricol se află încă la începutul unui lung și dificil proces de modernizare și restructurare, menit să conducă la eficientizare și la valorificarea mai bună a importantului potențial agricol al regiunii. Ponderea populației ocupate în agricultură, silvicultură și pescuit a scăzut semnificativ la nivel regional, de la 34% în 2000 la 9,1% în 2021. În plus, contribuția domeniului agriculturii, silviculturii și pescuitului la valoarea adăugată brută a fost în anul 2019 de numai 4,2%. În anul 2021, Regiunea Centru ocupa locul 1 la nivel național in ceea ce privește efectivele de ovine, cultivarea cartofului, hameiului, cânepei și inului pentru fibre textile.

Un proces economic recent este crearea clusterelor economice. Până în prezent, în Regiunea Centru s-au format clustere în domenii precum: prelucrarea lemnului și mobilei, energie verde,  electrotehnică, prelucrări metalice, sectorul agroalimentar sectorul industria textilă și de confecții, sectorul  IT și al industriilor creative, turism.

În Regiunea Centru au fost deschise, până în prezent, 19 parcuri industriale, dintre care 18 sunt operaționale. Alături de parcurile industriale, în Regiunea Centru funcționează câteva zone industriale, zone de dezvoltare economică, centre de afaceri și incubatoare de afaceri, dezvoltate prin inițiative publice sau private pentru a răspunde nevoilor în creștere ale mediului de afaceri.