Un nou parteneriat local în Regiunea Centru pentru îmbunătățirea cooperării cu Landul Brandenburg din Germania

Continuarea colaborării și dezvoltarea parteneriatului bilateral general româno-german și în special a relației de succes dintre județul Alba și districtele din Landul Brandenburg, au reprezentat subiectul discuțiilor de lucru de la sediul ADR Centru, purtate între delegația Districtului Prignitz – condusă de Președintele Thorsten Uhe – și reprezentanții conducerii Agenției, alături de Președintele CJ Alba, domnul Ion Dumitrel. Întâlnirea a fost organizată cu prilejul vizitei reprezentanților din acest district în județul Alba și în Regiunea Centru, în vederea stabilirii detaliilor privind încheierea unui protocol bilateral între cele două unități administrativ-teritoriale.

Discuțiile bilaterale s-au axat pe temele principale atinse de-a lungul timpului în cadrul parteneriatului româno-german între Regiunea Centru și Landul Brandenburg, precum și pe stabilirea unor noi obiective de colaborare.
Domnul Thorsten Uhe, s-a referit la importanța cooperării bilaterale cu județul Alba, dar și la anumite particularități ale firmelor germane din zona de nord-vest a Landului Brandenburg, care au posibilitatea de a transfera know-how României, în special societăților comerciale din Transilvania și Regiunea Centru.
Împreună cu experții ADR Centru au fost analizate câteva din rezultatele obținute până în prezent, în cadrul acțiunilor comune româno-germane, pentru dezvoltarea județului Alba și a Regiunii Centru, domnul Ion Dumitrel vorbind despre aportul investițiilor germane, despre sprijinul acordat dezvoltării instituționale, dar și despre colaborarea din domeniul social, chiar și al societății civile. Alături de reprezentanții Parteneriatului între Landul Brandenburg și Regiunea Centru, membrii delegației germane au discutat cu partea română despre evenimentele și acțiunile comune din ultima perioadă, ținând cont că în 2018 – Anul Centenar – s-au împlinit și zece ani de când funcționează acest parteneriat instituțional unic în România, între o regiune germană și una din țara noastră. S-a pus accent pe vizitele bilaterale de documentare pe care delegații reciproce din regiunea noastră, dar și din landul german, le-au întreprins recent, pentru transferul de bune practici privind implementarea proiectelor finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020 în Regiunea Centru. Au fost punctate acțiunile sociale, sau social-educative, schimburile de elevi, posibilitățile de instruire a tinerilor români cu sprijin german, inclusiv oferirea de cărți în limba germană, de către elevii germani pentru colegii lor români.

Delegația germană a declarat că este interesată să acorde sprijin autorităților române și mediului de afaceri, pentru a facilita exporturile producătorilor din România, dar și pentru intensificarea schimburilor comerciale între cele două județe și regiuni. Din acest punct de vedere, reprezentanții ADR Centru au subliniat că, în momentul în care investițiile majore în infrastructura de transport se vor finaliza, Regiunea Centru va fi una din regiunile românești cu cea mai bună conectivitate către Europa Occidentală, implicit și către Germania. Din acest punct de vedere, a fost prezentat rezultatul investițiilor din ultimii ani, atât în infrastructura rutieră regională, cât și în reabilitarea patrimoniului cultural-istoric, care au poziționat Regiunea Centru prima din țară în privința numărului de turiști.

”Colaborarea între Regiunea Centru și partea germană, în special cu Landul Brandenburg, se dezvoltă continuu, prin multe proiecte și inițiative parteneriale, în domeniul energiilor regenerabile, al turismului regional, al evoluțiilor demografice, dar și al valorificării expertizei creative și inovative locale. Acum, datorită posibilității ca județul Alba și Districtul Prignitz să încheie un protocol bilateral, se generează un nou exemplu, dar și un model, pentru pregătirea de noi proiecte europene. Partea română va utiliza cât mai mult din experiența germană, folosind suportul acordat pentru a deschide calea investitorilor germani către noi afaceri de succes în regiunea noastră. Dorim să concretizăm cât mai mult parteneriatele noastre, să îmbunătățim relațiile de afaceri între firmele românești și cele germane, dar și să continuăm procesul de dezvoltare regională pe baza acestei susțineri reciproce“, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Alba Iulia, 11.04.2019