Reprezentantii AMPOR si ai Organismelor Intermediare (OI) pentru acest program de la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare au convenit ca, in cadrul masurilor privind informarea si publicitatea pentru Programul REGIO sa fie creata o baza de date la nivel national, care sa duca la realizarea unei retele de multiplicare a informatiilor specifice REGIO, la nivelul intregii tari.
Tema principala a discutiilor dintre specialistii in comunicare ai celor opt Agentii pentru Dezvoltare Regionala si cei ai MDLPL, in calitate de Autoritate de Management a programului, a reprezentat-o modul de creare si functionalizare a Retelei de comunicatori in cadrul Programului Operational Regional REGIO 2007-2013. Desigur, pe langa acest aspect, au fost avute in vedere si alte probleme referitoare la activitatile de informare si publicitate pentru POR.
Pornindu-se de la elementele de baza pentru elaborarea unui Regulament de Organizare si Functionare a Retelei Comunicatorilor REGIO s-a detaliat modul cum a fost conceput acest instrument de promovare si informare destinat intaririi brandului REGIO si diseminarii cat mai rapide a noutatilor legate de accesarea fondurilor nerambursabile.
Fiecare dintre participantii la reuniunea care a avut loc in ultima decada a lunii iunie la sediul MDLPL din Bucuresti, a prezentat modul cum s-au intocmit listele cu membrii acestei retele. In prima faza, aceasta retea va avea un nucleu principal format din reprezentantii in probleme de informare si publicitate ai Programului REGIO de la nivelul AMPOR si OI regionale. In etapa imediat urmatoare, reteaua va fi completata cu reprezentantii specializati pe comunicare/informare/diseminare din cadrul APL relevante la nivel regional. Conform listelor preliminare depuse deja la AMPOR, in primul rand vor fi invitate sa adere la aceasta retea Consiliile judetene, Prefecturile si Primariile municipiilor resedinta de judet. In cea de-a treia faza, reteaua de baza va fi completata cu reprezentanti ai celorlalte OI din fiecare regiune, cu reprezentanti ai Primariilor municipiilor si oraselor reprezentative, cu reprezentanti ai mediului de afaceri si ONG, precum si ai institutiilor de invatamant. Fiecare regiune va avea libertatea de a crea propria baza de date destinata creionarii retelei la nivel local, dar elementele principale vor fi comune, pentru a putea gestiona activitatea regionala a retelei in mod similar, in fiecare regiune de dezvoltare.
O tema importanta dezbatuta la reuniune a constat in identificare obiectivelor care vor sta la baza activitatii acestei retele. Avand in vedere dezideratul principal al unui asemenea demers, respectiv transmiterea cat mai corecta, completa si oportuna a informatiilor privind Programul REGIO, reteaua isi va propune ca obiective prezentarea eficienta a informatiilor referitoare la implementarea POR 2007-2013 si imbunatatirea gradului de constientizare a potentialilor beneficiari despre importanta si relevanta oportunitatilor de finantare din fonduri europene.
Participantii la intalnirea de lucru a comunicatorilor REGIO de la nivel de AMPOR si OI au evaluat si cateva aspecte tehnice privind constituirea Retelei de multiplicare a informatiilor REGIO. Astfel, s-a convenit ca, pana in data de 4 iulie, fiecare OI sa transmita catre AMPOR lista definitiva cu institutiile propuse pentru a face parte din retea, concomitent cu redactarea si transmiterea unei invitatii formale catre fiecare institutie in parte pentru a face parte din aceasta retea si pentru a desemna o persoana de contact care se va ocupa cu prioritate de acest gen de comunicare. Tot pana in data de 4 iulie 2008 va fi finalizat si un Regulament de organizare si functionare al acestei retele. Se preconizeaza ca, spre sfarsitul lunii septembrie 2008, sa aiba loc, conform Planului de comunicare al AMPOR, o prima reuniune a celor mai importanti actori ai noii retele de multiplicare a informatiei europene.
Alba Iulia
27.06.2008