Reuniune tehnică privind Planul de Dezvoltare al Regiunii CENTRU, corelată cu discuții în cadrul Forumului Comunicatorilor regionali

La începutul acestei săptămâni, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitatea sa de coordonator, a organizat reuniunea de lucru a Comitetului Regional de Planificare ,,Centru”, în format online. Pe agenda întâlnirii CRP Centru, alături de prezentarea și discutarea versiunii finale de lucru a Raportului de Monitorizare a Planului de Dezvoltare Regională Centru 2021-2027, s-au aflat prezentări privind stadiul implementării Programului Regiunea Centru, a Programului Sănătate și a Programului Tranziție Justă la nivelul Regiunii Centru, precum și  o informare privind Planul de acțiune pentru 2025 pentru implementarea PDR Centru.

 

Evenimentul a fost corelat cu o întâlnire a multiplicatorilor de informații europene: ”Forumul Comunicatorilor” din Regiunea Centru. La cele peste 6 ore de dezbateri au participat în total peste 60 de actori regionali, interesați atât de procesul dezvoltării regionale cât și de informațiile privind prevenirea neregulilor și fraudelor în proiectele finanțate cu fonduri publice, de instrumentele de Inteligență Artificială și folosirea lor în activitatea de comunicare.

Planul de Dezvoltare a Regiunii Centru (PDR) 2021-2027 a fost elaborat de către ADR Centru în cooperare cu structurile parteneriale regionale în perioada 2020-2021 și a fost aprobat de către Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru prin Hotărârea nr. 17/2022. Planul și-a fixat atingerea până în anul 2029 a unor importante obiective de dezvoltare economică și socială prin implementarea la nivel regional a unui set cuprinzător și coerent de priorități și măsuri grupate în 6 domenii strategice.

 

”Ca parte a mecanismului de monitorizare a PDR Centru 2021-2027, am prevăzut elaborarea a 3 rapoarte strategice – în acest an, apoi în 2027 și 2029 – în cadrul cărora prezentăm situația la zi și evoluția socio-economică a regiunii față de anul de referință 2020. Astfel, ne dorim să cuantificăm progresele obținute în procesul de implementare a obiectivelor stabilite prin PDR Centru. Raportul de Monitorizare a PDR Centru elaborat în 2024 include o analiză a evoluției principalilor indicatori socioeconomici la nivel regional în perioada 2020-2023 și contribuția programelor cu finanțare europeană la dezvoltarea comunităților din Regiunea Centru. În cadrul discuțiilor, am arătat cum Regiunea Centru și-a reluat creșterea economică după recesiunea din 2020, evoluția pozitivă fiind evidențiată de dinamica produsului intern brut regional per locuitor, de creșterea soldului investițiilor străine directe, de numărul de firme active și de volumul crescut al exporturilor regionale. În perioada următoare, contribuția cercetării-dezvoltării și inovării la progresul economic va trebui să crească semnificativ pentru a ne apropia de nivelul altor regiuni europene”, a declarat – după întâlnirile de lucru din cadrul CRP Centru și a Forumului Comunicatorilor regionali – domnul Simion Crețu, Director General ADR Centru.

 

Detalii privind Planul Regional de Dezvoltare a Regiunii Centru pentru perioada 2021–2027 se regăsesc pe www.adrcentru.ro, precum și pe site-ul www.regiocentru.ro, Secțiunea ”Documente de Planificare și Programare 2021-2027”.

 

   Informații tehnice privind reuniunea de lucru a CRP Centru

Comitetul Regional de Planificare Centru este structura partenerială permanentă care avizează Planul de Dezvoltare Regională, în componența sa fiind reprezentate 43 organizații reprezentative pentru cele 4 sfere ale societății: administrația publică, mediul de afaceri, mediul academic și societatea civilă și cu o reprezentare echilibrată din punct de vedere teritorial.

Raportul de Monitorizare a PDR Centru din acest an scoate în evidență și evoluțiile pozitive în direcția ocupării și a reducerii șomajului, alături de evoluțiile mai modeste în ce privește educația inițială și în particular educația terțiară, educația adulților și integrarea tinerilor pe piața muncii.

În ce privește infrastructura de transport, Raportul de Monitorizare evidențiază extinderea rețelei de autostrăzi și a modernizarea drumurilor județene, continuarea proiectelor de modernizare a rețelei feroviare, extinderea infrastructurii aeroportuare, dezvoltarea transportului intermodal, menționând finalizarea unor proiecte majore precum Aeroportul Internațional Ghimbav-Brașov, terminalul intermodal de la Decea, modernizarea căii ferate între Sighișoara și Simeria, parte a coridorului 4 Pan-European.

În domeniul protecției mediului și al combaterii schimbărilor climatice sunt consemnate progresele în ce privește accesul populației la rețelele publice de apă și de canalizare și creșterea suprafețelor spațiilor verzi per locuitor în orașele Regiunii Centru.

În ce privește turismul, unul din domeniile de excelență ale Regiunii Centru puternic afectat în perioada 2020-2021, datele statistice privind privind capacitatea de cazare și fluxul turistic aferente anilor 2022 și 2023 confirmă evoluțiile pozitive ale acestui domeniu economic spre valori ce depășesc performanțele înregistrate în 2019.

Dezvoltarea localităților rurale atât prin extinderea și modernizarea infrastructurii tehnico-edilitare cât și prin diversificarea activităților economice, a permis creșterea nivelului de trai al locuitorilor și încetinirea declinului demografic la nivelul mediului rural din Regiunea Centru.

După obținerea în luna ianuarie 2025 a avizului CRP Centru pentru versiunea de lucru supusă analizei membrilor acestei structuri regionale cu rol consultativ, Raportul de Monitorizare va fi  înaintat spre aprobare către Consiliul de Dezvoltare Regională Centru. Materialele dezbătute în această sesiune sunt publicate pe pagina web www.regiocentru.ro.