Reprezentantii Regiunii Centru se reunesc la Sovata pentru anali-za obiectivelor de dezvoltare regionala

Orasul Sovata gazduieste o noua sedinta a forului decizional al Regiunii Centru. Reuniunea va avea loc marti, 23.06.2015, in Sala de Conferinte a Hotelului Alunis si propune dezbaterii membrilor Consiliului pentru Dezvoltare Regionala al Regiunii Centru 10 subiecte, conform Ordinii de zi propusa de ADR Centru. Ce a fost si ce va fi in domeniul fondurilor nerambursabile, rezultatele regionale atinse sau urmarite, proiecte de viitor si actiunile intreprinse pentru atingerea obiectivelor, sunt temele materialelor supuse aprobarii membrilor CDR Centru.

La aceasta intalnire de lucru, organizata de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, vor participa reprezentantii celor sase consilii judetene din Regiunea Centru, respectiv Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu, primarii nominalizati ca reprezentanti ai municipiilor, ai oraselor si comunelor din fiecare din aceste judete, precum si invitati din alte structuri ale administratiei publice locale. Primul punct al ordinii de zi ce va fi supus aprobarii celor prezenti, este proiectul de hotarare privind aprobarea prioritizarii proiectelor regionale de infrastructura rutiera finantabile in cadrul axei prioritare 6 a POR 2014-2020 “Imbunatatirea infrastructurii rutiere de importanta regionala”. Acest punct este corelat si cu proiectul de hotarare privind actualizarea Analizei socio-economice din cadrul Planului Regional de Dezvoltare al Regiunii Centru pentru perioada 2014 – 2020. Aprobarea acestor proiecte este strans legata de lansarea Programului Operational Regional (POR) 2014-2020, care a trecut de ultima faza a procesului de aprobare de catre Comisia Europeana. Acest program este gestionat la nivel national de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP), in calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de ADR Centru, in calitate de Organism Intermediar. Tinand cont de aceasta abordare, ADR Centru va prezenta membrilor CDR Centru versiunea finala a POR 2014-2020, precum si o informare privind pregatirea regionala pentru demararea noului program de finantare a dezvoltarii.

Pentru a sublinia impactul fondurilor atrase pentru dezvoltare in ultimii ani, membrii CDR Centru vor dezbate analize actualizate privind stadiul implementarii Programului Operational Regional 2007-2013 si al implementarii Programului Operational Cresterea Competitivitatii Economice 2007-2013 la nivelul Regiunii Centru. De asemenea, reprezentantilor autoritatilor publice locale le vor fi prezentate informari referitoare la activitatile desfasurate de ADR Centru in trimestrul II 2015, respectiv privind studiile de evaluare a impactului pe diverse domenii majore de interventie din cadrul POR 2007-2013, dar si asupra impactului derularii Caravanei regiona-le privind ”Fondurile Europene 2014-2020 in Regiunea Centru”, precum si despre evenimentul de evaluare a Strategiei de Specializare Inteligenta a Regiunii Centru (RIS 3).

”In cadrul acestei sedinte vom pune accent pe analiza activitatilor pe care le-am desfasurat in anul 2015 pana acum si pentru cele pe care le propunem pana la sfarsitul anului. La nivel national, conform Raportului de activitate, ne situam pe primele locuri ca si absorbtie de fonduri sau realizari concrete pe proiecte, insa nu e suficient. Vrem sa invatam din experienta derulata in gestionarea fondurilor pe perioada 2007-2013 si sa acceleram, pe cat posibil, pregatirea viitoarelor proiecte. Deoarece se preconizeaza lansarea oficiala a fondurilor nerambursabile derulate prin Programul Operational Regional 2014-2020, credem ca toti actorii regionali trebuie sa fie bine informati pentru a putea accesa cat mai eficient fondurile nerambursabile”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Proiectul de hotarare privind aprobarea participarii ADR Centru ca partener in proiectul Ecosystem of Cultural Incubators (Ecosistem de incubatoare culturale), precum si o informare privind activitatile desfasurate de catre ADR Centru in calitate de organizatie membra a Enterprise Europe Network, prin intermediul aplicatiei BISNet Transylvania, sunt alte teme care vor fi dezbatute in cadrul sedintei.

Va invitam sa participati la aceasta Sedinta a CDR Centru la Sala de Conferinte din cadrul Complexului Hotelier Alunis – Sovata, str. Trandafirilor nr.72/1, marti, 23.06.2015, incepand cu ora 11.00.