Regiunea Centru se orienteaza catre o politica energetica eficienta si durabila

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru deruleaza, incepand din aceasta vara, proiectul ENESCOM, in parteneriat cu alte 14 regiuni din tot atatea tari europene. ENESCOM reprezinta o Retea Europeana de centre de informare in scopul promovarii Energiei Durabile si a reducerii emisiilor de CO2 in comunitatile locale (European Network of information centres promoting Energy Sustainability and CO2 reduction among local COMmunities).

Proiectul ENESCOM isi propune sa intareasca rolul comunitatilor locale din Croatia, Republica Ceha, Franta, Grecia, Ungaria, Italia, Malta, Polonia, Portugalia, Romania, Slovacia, Slovenia, Spania si Marea Britanie in diminuarea efectelor schimbarilor climatice prin crearea unei metodologii comune de promovare si dezvoltare a capacitatii institutionale a partenerilor pentru a actiona in scopul sustinerii energiei durabile. Initiativa este finantata de Comisia Europeana prin programul “Intelligent Energy Europe” (IEE), un instrument care actioneaza pentru a face din Europa un mediu mai competitiv si inovativ, ajutand-o in acelasi timp sa-si indeplineasca obiectivele ambitioase legate de schimbarile climatice.
Proiectul are un buget total de 1.825.877 Euro si se va implementa pe o perioada de 30 de luni in localitatile si regiunile celor 14 parteneri din Europa. Proiectul a debutat la data de 1 iunie 2010 si se va finaliza in noiembrie 2012.

“Acest proiect urmareste sa determine un progres in adoptarea de politici energetice durabile si sa promoveze un comportament si un stil de viata european orientat spre eficienta energetica. Proiectul va promova integrarea și institutionalizarea de actiuni avand ca scop eficienta energetica si utilizarea Surselor Regenerabile de Energie (RES). Atingerea acestor obiective se va realize prin informari si activitati de diseminare, inclusiv prin crearea unei retele de birouri de informare locale si regionale. ADR Centru va desfasura, in primele 8 luni de implementare a proiectului, o campanie de informare in randul administratiilor locale cu privire la Conventia Primarilor din Europa si la modul in care localitatile pot contribui, prin aderarea la aceasta conventie, la atingerea obiectivelor si tintelor europene si nationale privind politica energetica prin utilizarea mai eficienta a energiei, cresterea ponderii utilizarii surselor regenerabile de energie si reducerea emisiilor de dioxid de carbon”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Derularea acestui larg parteneriat international, destinat eficientizarii energetice europene, presupune implicarea autoritatilor publice locale și crearea de Planuri de Actiune pentru Energie Durabila, ca puncte de plecare pentru angajarea si incurajarea administratorilor locali in a-si realiza propriile planuri pentru a face fata situatiei si provocarilor din domeniul energiei. Creativitatea, ambitia si conectivitatea cu alte proiecte, accesul la informatii, alaturi de o viziune pozitiva, sunt instrumentele considerate eficace si necesare pentru a putea genera schimbarea mentalitatilor in vederea utilizarii eficiente a resurselor de energie regenerabila. Localitatile care vor adera la Conventia Primarilor vor fi sprijinite in realizarea Planurilor Strategice de Actiune pentru Energie Durabila (SEAP’s) de catre biroul regional de informare care este activ in Regiunea Centru din luna februarie 2010. Mai multe informatii despre proiectul ENESCOM puteti obtine la ADR Centru, E-mail: office@adrcentru.ro, persoana de contact Ovidia Tandrau.