Regiunea Centru a aderat oficial la Rețeaua Economică a Regiunilor celor Trei Mări

Ieri, 17 mai 2023, Regiunea Centru, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, a aderat oficial la Rețeaua Economică a Regiunilor celor Trei Mări, o platformă de cooperare directă a regiunilor și administrațiilor locale din douăsprezece state din Europa. În cadrul celei de-a treia ediții a Congresului Inițiativei celor Trei Mări, care a avut loc în perioada 16-17 mai 2023 la Lublin, Polonia, conducerea ADR Centru a semnat Acordul de aderare la această organizație. Scopul rețelei regiunilor este de îmbunătățire a cooperării inclusiv la nivel local și regional a administrațiilor din statele membre ale Inițiativei celor Trei Mări. Se urmărește dezvoltarea parteneriatelor în domeniul dezvoltării durabile și responsabile, facilitarea și promovarea cooperării transfrontaliere și internaționale pentru a consolida coeziunea economică și socială a țărilor din această asociere a țărilor din estul Europei.

În fața unei audiențe totale de peste 1.500 persoane, în prezența Președintelui Polonei, Andrzej Duda și a Premierului Mateusz Morawiecki, în cadrul Congresului Economic al Inițiativei celor Trei Mări, a avut loc semnarea Acordului de înființare a unei rețele a Universităților din cele 12 state membre, România fiind reprezentantă prin Universitatea clujeană ”Babeș-Bolyai”, precum și constituirea oficială a Rețelei Economice a Regiunilor celor Trei Mări, fiind semnat de către toți membrii inițiatori Acordul de aderare și Statutul organizației, alături de noii membri ai rețelei, între care și Regiunea Centru prin ADR Centru. Congresul este un eveniment internațional care reunește reprezentanții administrației guvernamentale, administrația publică locală și regională, împreună cu reprezentanți din domeniul științei și ai sectoarelor de afaceri din cele 12 state membre ale Inițiativei Celor Trei Mări (Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia). Acestora le sunt alături reprezentanții partenerilor strategici (Uniunea Europeană, Statele Unite și Germania) și parteneri regionali din Europa Centrală și de Est.

”Azi punem oficial bazele acestui organism puternic care îi va proteja și pe cei mai slabi. Suntem la 100 km de granița Ucrainei, iar securitatea și siguranța reprezintă principalul subiect al acestei întâlniri. Trebuie să ne concentrăm pe viitor, nu putem să ne rezumăm la ”aici” și ”acum”. Azi trebuie să decidem pentru viitor, pentru dezvoltarea noastră în pace. Inițiativa celor Trei Mări are un potențial enorm, membrii acestei rețele au o istorie comună, iar comunitățile noastre vor să atingă nivelul de trai al țărilor occidentale. Locuitorii din regiuni estice ale Europei vor și trebuie să muncească din greu pentru a avea succes. Au ambiții uriașe. Acesta este atuul nostru puternic. A nu-l folosi, ar fi o greșeală pentru care nu am fi iertați”, a subliniat Andrzej Duda, Președintele Republicii Polone, în cadrul ceremoniei de deschidere a Congresului, la Lublin.

Contextul creării acestor rețele vine din provocările constante ale procesului de dezvoltare, influențat negativ de factori cum sunt migrația, criza demografică sau transformarea tehnologică a industriei și, mai recent, pandemiile sau războiul. Pentru a face față acestor provocări în mod solidar, regiunile din estul Europei, care au un fond comun în deceniile trăite sub opresiunea comunistă, pot aduce în comun, în noile rețele, cercetători, oameni de afaceri, specialiști și politicieni, pentru a identifica soluțiile adecvate și proiecte pragmatice, pentru o cât mai bună trecere prin momentele de criză.

 Prin Carta semnată, membrii rețelei regiunilor și-au setat ca obiective: diminuarea decalajelor de infrastructură din Europa Centrală și de Est în raport cu Europa de Vest; construirea cooperării interregionale, care constituie componenta de autoguvernare și administrație locală a Inițiativei celor Trei Mări; impuls esențial de dezvoltare pentru guvernele locale și regionale datorită cooperării și stabilirii de conexiuni permanente în domeniul infrastructurii, transporturilor, digitalizării și inovațiilor; un instrument pentru o utilizare mai eficientă a fondurilor UE, a fondurilor naționale și a Fondului de investiții pentru Inițiativa Trei Mări; participarea la un proces dinamic de redresare economică și dezvoltare a infrastructurii care leagă regiunile Trei Mări: Via Carpathia, Rail Baltica, Via Baltica, Rail-2-Sea precum și noi proiecte și anume, Rail Carpatia; promovarea antreprenoriatului, în special a întreprinderilor mici și mijlocii și a comerțului internațional; promovarea dezvoltării și schimbului reciproc în domeniul culturii, artei și turismului.

”Această Rețea va fi un test important pentru noi toți, semnatarii Acordului, în calitate de regiuni care cooperează, reprezentând state vecine. În cadrul acestei întâlniri de lucru de la Lublin s-a stabilit un țel al securității, al siguranței în aceasta rețea. Prezența celor mai importanți reprezentanți ai Poloniei la Congres demonstrează cât de importantă este această structură pentru consolidarea Rețelei Regiunilor celor Trei Mări. Implicarea noastră, a regiunilor din Europa Centrală și de Est este vitală pentru a construi o infrastructură de transport și de aprovizionare, pentru dezvoltarea socio-economică și creșterea calității vieții celor peste 120 milioane cetățeni care putem spune că fac acum parte din rețea. Decidenții politici și noi, experții tehnici, ne-am asumat să deschidem perspective de dezvoltare, să creăm cât mai multe oportunități pentru businessuri, să creăm comunități sigure pentru oameni, inclusiv căi de acces rapide pentru ca oamenii să facă ușor schimburi culturale și turistice. Toate acestea reprezintă priorități și pentru Uniunea Europeană, de aceea putem considera că vom beneficia de o susținere importantă la nivel continental”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Ideea și spiritul acestei inițiative se extind peste granițele UE, motiv pentru care este susținută și aderarea Republicii Moldova și a Ucrainei la rețea. Membrii rețelei se vor implica și vor coopera în proiecte de dezvoltare și reconstrucție, siguranță energetică, economie și cultură, infrastructură de acces atât către Ucraina, cât și către Moldova.  Congresul a avut mare succes și rândul tinerilor prezenți în număr mare la eveniment, care au avut un panel dedicat de discuții în contextul în care Lublin este desemnată în 2023 Capitala Europeană a Tineretului.

Informații suplimentare:

Declarația privind înființarea rețelei (denumită Declarație de la Lublin) a fost semnată în cadrul Congresului Economic al Guvernului Local, II Forumul de Inițiativă a Regiunilor din Trei Mări din 29 iunie 2021 în prezența președintelui Republicii Polone Andrzej Duda de către cele cinci voievodate poloneze: Lubelskie, Mazowieckie, Podkarpackie, Podlaskie și Świętokrzyskie, regiunile lituaniene Alytus, Marjampole și Regiunea Slovacia, Presevė, Slovacia, Panevė, Polonia. județul maghiar Hajdú-Bihar, precum și 5 regiuni românești: Călărași, Caraș Severin, Dolj, Maramureș și Timiș. În 2022, alte cinci regiuni au depus o declarație de aderare la rețea, două regiuni din România (Agenția de Dezvoltare Regională „Centru” și județul Hunedoara) – ca membri și trei regiuni din Ucraina (regiunile Lviv, Ternopil și Odesa) – ca membri asociați. 

Forumul Regiunilor pentru Inițiativa celor Trei Mări este un proiect inițiat de Președintele Republicii Polone Andrzej Duda în 2018 la Rzeszow. În perioada 29-30 iunie 2021, la Lublin a avut loc prima ediție a Congresului Administrației Locale Trei Mări și cea de-a doua ediție a Forumului Regiunilor Inițiativei Trei Mări. Toate edițiile s-au aflat sub Patronajul de Onoare al Președintelui Republicii Polone.

A doua ediție a Congresului, alături de Forumul Economic, a avut loc în perioada 6-7 iunie 2022. În cadrul proiectului „Rețeaua Regiunilor celor trei Mări – un instrument de cooperare între autoritățile locale din Europa Centrală” a fost elaborat conținutul Acordului și carta de oficializare a Rețelei Regiunilor celor Trei Mări.  De asemenea, în cadrul proiectului este dezvoltat un site web pentru promovarea Rețelei și a activităților întreprinse, precum și pentru a facilita comunicarea între membri.  Membrii Rețelei au posibilitatea de a avea întâlniri periodice la Lublin pentru a face schimb de experiență și pentru a stabili contacte pentru implementarea de proiecte comune. Regiunile nu suportă niciun cost care rezultă din participarea la Rețea.