Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027: Lansarea apelului de finanțare privind trecerea de la idee la piată – sprijin pentru IMM

Intervenția 1.3.1: ”Trecerea de la idee la piață – sprijin pentru IMM” are în vedere facilitarea valorificării comerciale și industriale a inovațiilor proprii de către companii. Intervenția se adresează în special start-up-urilor inovative, dar și IMM-urilor mature, care doresc să încerce să își dezvolte inovații care se traduc în produse inovative.

 ”Principala provocare a Regiunii Centru în ceea ce privește cercetarea, dezvoltarea și inovarea este nivelul deficitar de integrare a ecosistemului regional de cercetare în spațiul național și european. Având în vedere orientarea industrială a regiunii noastre, precum și faptul că aproape 90% din companiile din regiune sunt IMM-uri, creșterea competitivității acestui segment economic este esențială. Nevoile IMM-urilor țin, în special, de accesul la resurse pentru investiții, ele fiind într-o poziție de inferioritate față de întreprinderile mari. Din 2010 până în 2019, productivitatea muncii din Regiunea Centru a crescut cu aproape jumătate, de la 29% față de media UE. Totuși, cu o productivitate de doar 42%, față de media europeană, diferența este semnificativă, justificând sprijinirea creșterii competitivității IMM-urilor. Obiectivul nostru este să depășim faza în care Regiunea Centru este un inovator relativ modest în dezvoltare. Avem un profil industrial accentuat, dar performanțele inovării nu sunt constante și potențialul inovativ este insuficient utilizat. Concentrarea teritorială a institutelor naționale de cercetare și dezvoltare și a marilor centre universitare în afara regiunii, absența unui identificator industrial regional unic, inexistența unui ecosistem regional de CDI sunt câteva posibile explicații pentru rămânerea în urmă față de media națională și pentru prezența aproape neglijabilă față de media UE în ceea ce privește scorul scăzut înregistrat la indicatorul cheltuieli de CDI ale sectorului public. Prin Programul ”Regiunea Centru” ne propunem să răspundem nevoilor derivate din Planul de Dezvoltare Regională, corelând aspectele identificate în Strategia de Specializare Inteligentă cu cererea din partea sectorului de afaceri regional. Astfel, aceste resurse vor fi utilizate pentru susținerea creării și dezvoltării de entități care, prin interconectare, trebuie să se constituie într-un ecosistem regional de inovare”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Cu o alocare de peste 8,7 milioane de euro aceasta se adresează direct activităților de inovare realizate în IMM-uri și urmărește dezvoltarea, în cadrul IMM-urilor, a unor produse şi/sau procese sau tehnologii noi sau substanţial îmbunătăţite, în scopul producției şi comercializării acestora, bazate pe un rezultat al cercetării. Acțiunile susținute acoperă accesul la finanțare pentru activități de inovare, de cercetare industrială, dezvoltare experimentală, investiții corporale și necorporale, acces la servicii de transfer tehnologic și de asistență pentru inovare, studii de fezabilitate, networking (inclusiv costuri salariale) și costuri de investiții pentru implementarea inovării.

Sunt eligibile inclusiv start-up-urile și spin-off-urile. Apelul de proiecte este de tip competitiv cu termen limită de depunere a cererilor de finanțare. O cerere de finanțare poate avea o valoare a asistenței financiare nerambursabile cuprinsă între 100.000 euro și 500.000 euro.

Cererile de finanțare se vor depune exclusiv prin aplicația electronică MySMIS2021/2021+, link: https://mysmis2021.gov.ro/.

Depunerea proiectelor pentru acest apel va începe în 16 decembrie 2024, termenul limită de transmitere a cererilor de finanțare fiind  16 iunie 2025.

Experții Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru din cadrul Serviciului Helpdesk vă pot oferi gratuit informații referitoare la Programul Regiunea Centru, precum și îndrumare și consiliere pentru pregătirea cererii de finanțare. Ne puteți contacta pe adresa de e-mail helpdesk@adrcentru.ro sau puteți transmite direct un mesaj către Biroul de Informare al ADR Centru completând formularul de solicitare de informații disponibil la adresa: https://www.regiocentru.ro/solicitari-de-informatii/.