Avand un buget in valoare de 42,65 milioane lei, acest proiect a fost depus de catre Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara „Centrul Transilvaniei”, constituita din cele sase judete ale Regiunii Centru. Inititiva realizarii acestei baze regionale pentru situatii de urgenta a apartinut Presedintelui Consiliului Judetean Mures, doamna Edita Emoke Lokodi, care, la momentul constituirii asociatiei, in calitate de Presedinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regionala Centru, a insistat asupra constituirii rapide a asociatiei si stabilirea sediului acesteia la Targu Mures, datorita experientei dr. Raed Arafat, care a pus la punct sistemul SMURD in acelasi oras. Prin acest proiect va fi extins serviciul de urgenta la nivelul intregii Regiuni de Dezvoltare Centru, pe baza asociatiei create intre judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu. In aceasta prima etapa a proiectului, au fost achizitionate 24 de autospeciale complexe de interventie, descarcerare si acordarea asistentei medicale de urgenta, cate 4 pentru fiecare judet, in valoare de 13,92 milioane lei fara TVA. Prin fondurile proiectului se vor mai achizitiona 6 autospeciale pentru lucrul cu apa si spuma – cate una pentru fiecare judet al Regiunii 7 Centru, 3 autospeciale de cercetare NBCR (nuclear, biologic, chimic, radiologic) – pentru judetele Brasov, Mures si Sibiu, 6 autospeciale pentru descarcerari grele – cate una pentru fiecare judet al Regiunii 7 Centru, dar si un centru mobil de comanda si control. Peste 600 de persoane din cele 6 judete vor fi selectate pentru a fi instruite in cadrul acestui proiect, pentru a putea interveni corect si la timp.
„Necesitatea acestui proiect este evidenta din moment ce exista posibilitatea producerii de accidente tot mai grave, in zone greu accesibile sau in conditii meteorologice adverse. Importanta proiectului este subliniata si de catre timpul rapid de organizare a asociatiei celor 6 judete ce au depus proiectul, la un an de la lansarea programului de finantare. Echipamentele moderne si rapide isi spun cuvantul pentru a reduce timpul de actiune si interventie in cazurile extreme, cand secundele conteaza pentru a salva un om. In acelasi timp, daca nu avem personal calificat totul poate fi in zadar. De aceea, prin anvergura acestei initiative, pot spune ca fiecare cetatean va intelege relevanta proiectului si utilitatea acestor fonduri cheltuite pentru interventii rapide”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.
Proiectul Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara „Centrul Transilvaniei” prevede imbunatatirea dotarii cu echipamente a bazelor operationale pentru situatii de urgenta in fiecare judet al Regiunii Centru. Perioada de implementare a proiectului este de 14 luni, iar suma nerambursabila solicitata de catre Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara „Centrul Transilvaniei” este de 35,83 milioane lei. Receptia autospecialelor a avut loc in data de 04 august 2009, incepand cu orele 11.00, in fata sediului Salii Polivalente din municipiul Tirgu Mures, eveniment la care au participat reprezentanti mass media si peste 100 de reprezentanti ai ISU din Regiunea Centru.
Marti, 4 august 2009, in prezenta ministrului Vasile Blaga, din partea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei, a secretarului de stat Raed Arafat, din ministerul Sanatatii, a directorului general al Autoritatii de Management a Programului Operational Regional, Gabriel Friptu, si a reprezentantilor celor 6 judete ale Regiunii Centru, a avut loc receptia primelor autospeciale achizitionate prin proiectul depus spre finantare nerambursabila prin REGIO. Finantat prin Domeniul Major de Interventie 3.3 – Imbunatatirea dotarii cu echipamente a bazelor operationale pentru situatii de urgenta, proiectul este primul si singurul depus si contractat la nivel national in cadrul acestui domeniu al REGIO.