Regiunea Centru si Uniunea Europeana sarbatoresc inca o data ziua nasterii conceptului Uniunii Europene si a sprijinului comunitar. Si in acest an aplicarea principiului sprijinului comunitar pentru mentinerea unitatii devine o provocare care are nevoie de rezultate pozitive. In acest sens, redresarea economica, asigurata prin investitiile in tineretul Europei si in infrastructurile de maine, reprezinta prioritatile de dezvoltare, atat la nivel continental, prin deciziile Comisiei Europene, cat si la nivelul Regiunii Centru, prin activitatea Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru.
Data de 9 Mai 1950 este un reper de neinlocuit in istoria mondiala, deoarece este data care a schimbat pentru totdeauna fata batranului continent. Vorbim de ziua in care‚ tarile Europei, vlaguite de cele doua razboaie mondiale, au hotarat sa se ridice si sa faca fata puterilor mondiale prin crearea unei uniuni care sa sprijine dezvoltarea economica, sociala si culturala a membrilor sai. In 9 mai 1950 , ministru de externe al Frantei, sprijinit de cancelarul german , citea proclamatia care, prin indrazneala ei, avea sa schimbe destinul Europei. Proclamatia prin care Robert Schuman, Jean Monnet si Konrad Adenauer propuneau abandonarea schemei traditionale a cooperarii economice intre state si inlocuirea acesteia cu o formula noua, numita „integrare”, a devenit, in timp, un model privind transferul competentelor proprii intre state, in domenii bine delimitate, dar si catre o noua entitate supranationala, creata prin vointa lor suverana.
Azi, 9 mai 2011, pentru cele 27 de state europene, UE trebuie sa insemne coeziune si cresterea numarului de oportunitati, o Europa mai curata, cu egalitate de sanse, libertate, securitate si justitie sociala. Pentru noi romanii este vorba si de recunoasterea eforturilor intreprinse pentru cresterea standardului de viata, din pacate un drum inca lung si presarat cu sacrificii. Ca urmare a activitatii Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru, la nivelul regiunii noastre, in judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu, cetatenii pot vedea rezultate concrete ale proiectelor finantate de fondurile publice ale Uniunii. Eforturile unite pentru diminuarea efectele crizei economice mondiale se traduc in bugete de investitii in sectorul public, in cel social si in sustinerea IMM performante.
In Regiunea Centru sunt definite politici de viitor, prin proiectele pe care ADR Centru le-a derulat de-a lungul timpului, in special in domeniul utilizarii eficiente a resurselor de energie regenerabila, dar si pentru pregatirea personalului cu atributii in domeniul realizarii de proiecte finantate din fonduri publice, sau pentru sustinerea initiativei private. Activitatea de baza a ADR Centru, axata pe implementarea Programului Operational Regional – REGIO, a dus la contractarea, pana la sfarsitul lunii aprilie, a 233 proiecte, dintre cele 1058 depuse, fiind angajate circa 65% din fondurile nerambursabile puse la dispozitia Regiunii Centru. Au fost platite deja beneficiarilor peste 59 milioane euro, prin cele 241 cereri de rambursare procesate, adica circa 13,5% din totalul fondurilor care trebuie consumate pana la finalul anului 2015. De asemenea, au fost achitate 91 de cereri de prefinantare, in valoare de peste 51 milioane euro, adica inca aproape 12 procente din cele 439 milioane euro alocati pentru dezvoltare.
”In acest an preocuparea noastra principala este de a angaja fondurile puse la dispozitia regiunii pentru dezvoltare socio-economica. Necesarul de investitii, nu numai in infrastructura, ci si in programele pentru cercetare si dezvoltare, este foarte mare. Din acest moment se pune problema transformarii in lucruri concrete a celor specificate in cererile de finantare. Dintre proiectele contractate la nivelul regiunii noastre, prin programul REGIO, 51 sunt deja finalizate, prin care au fost create peste 200 noi locuri de munca, un sistem bine echipat pentru interventii in situatii de urgenta si au fost realizate investitii in domeniul social. Prin proiectele care sunt in derulare se finanteaza investitii in infrastructura, prin care se vor moderniza peste 250 kilometri de drumuri si strazi, se vor reabilita 12 centre sociale si 23 de unitati de invatamant. De asemenea, sunt angajate fonduri pentru dezvoltarea a 126 microintreprinderi, a 2 centre de afaceri si reabilitarea a 22 de obiective turistice. Astfel, prin fondurile europene contractate, ne indeplinim zi de zi obiectivul de a contribui la dezvoltarea regiunii. Masurile luate si rezultatele ce vor fi generate vor demonstra coeziunea si dependenta tarilor fata de Uniune si fata de actiunile intreprinse pentru cresterea bunastarii cetatenilor”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.
Alba Iulia, 09.05.2011