În data de 26 februarie 2019, începând cu ora 11, la sediul Consiliului Județean Brașov va avea loc prima ședință trimestrială din acest an la care sunt invitați reprezentanții decizionali ai Regiunii Centru. Consiliul pentru Dezvoltare Regională (CDR) Centru este compus din președinții celor șase consilii județene, alături de primarii municipiilor reședință de județ și edilii nominalizați să reprezinte orașele și comunele pentru fiecare județ din regiune. Cei 24 de membri ai CDR Centru vor dezbate subiectele propuse pe Ordinea de zi a ședinței, punând accent pe stadiul implementării proiectelor de dezvoltare contractate la nivel regional, în corelare cu perspectivele de dezvoltare economică regională, ce se pot încadra în direcțiile de finanțare prevăzute pentru următoarea perioadă de finanțare.
Ordinea de zi a ședinței de marți – ce va avea loc în Sala mare de Ședințe, nr 120 a CJ Brașov – cuprinde ca principale puncte dezbaterea și aprobarea Raportului de Activitate pe anul 2018 al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, precum și o analiză privind implementarea Programului Operațional Regional 2014-2020 la nivelul Regiunii Centru, specific pentru fiecare Axă prioritară. Pe baza informațiilor primite, decidenții vor dezbate proiectul de hotărâre privind aprobarea realocării de fonduri de la Prioritatea de investiții 3.1A – Eficiența energetică pentru clădiri rezidențiale, la Prioritatea de investiții 3.1B – Eficiența energetică în clădiri publice în cadrul Axei prioritare 3 a POR 2014-2020, la nivelul Regiunii Centru. Această realocare este posibilă deoarece numărul de proiecte eligibile din domeniul public care ar putea fi reabilitate termic, pentru creșterea eficienței energetice, este mult mai mare decât cel al proiectelor rezidențiale, pentru care cofinanțarea locatarilor este semnificativă.
Ținând cont de rolul pe care ADR Centru îl are la nivel regional, din prisma coordonării procesului de dezvoltare, membrilor CDR Centru le vor fi aduse în atenție, pe de o parte, proiectul de hotărâre privind aprobarea Raportului de monitorizare al Planului de Dezvoltare Regională Centru (PDR) 2014-2020, iar pe de altă parte, o informare privind pregătirea Planului de Dezvoltare Regională al Regiunii pentru perioada 2021-2027. Participanții la reuniunea de lucru de la Brașov vor analiza și propunerile privind pregătirea viitoarei perioade de finanțare, 2021-2027, ținând cont inclusiv de dezbaterile desfășurate în cadrul ședinței Comitetului de Monitorizare al POR 2014-2020, eveniment care a avut loc recent la Rădăuți.
Prin prisma activităților care se vor corela în cursul anului 2019 cu activitățile principale ale ADR Centru, membrii CDR Centru își vor exprima decizia asupra proiectului de hotărâre privind avizarea Planului de acțiune pe 2019 pentru Centrul de Informare Europe Direct Regiunea Centru, care are Agenția ca structură gazdă și decidenții regionali vor fi informați despre oportunitatea desfășurării unor acțiuni integrate de marketing regional, al destinațiilor de inves-tiții și a proiectelor regionale prioritare. Pentru buna informare în această formă de marketing, în vederea corelării cu inițiativele derulate de ADR Centru, la reuniunea de lucru este invitată și doamna Ruxandra Dumitrescu, din partea conducerii Camerei de Comerț Româno-Germane, care va prezenta experiența germană pentru dezvoltarea orașelor și regiunilor.
Nu în ultimul rând, alte două subiecte importante pe Ordinea de zi sunt reprezentate de două proiecte de hotărâri care reglementează activitatea ADR Centru în cadrul unor proiecte regionale. Este vorba despre aprobarea participării ADR Centru ca partener în cadrul a două proiecte regionale, precum și a cofinanțării aferente bugetelor proprii ale acestora, pentru proiectele: „BISNet Transylvania – Services in support of business and innovation”, (BISNet Transyl-vania – Servicii de sprijin pentru afaceri și inovare) și „InnoCap Transylvania – Services to enhance the innovation mangement capacity of SMEs in Romania macro-region 1”, (InnoCap Transylvania – Servicii pentru îmbunătățirea capacității managementului inovării pentru IMM-urile din Macroregiunea 1 din România). Complementar, vor fi supu-se la vot și proiectele de hotărâre privind aprobarea Planurilor de acțiune elaborate în cadrul a două proiecte regionale derulate de ADR Centru și finanțate prin intermediul Programului Interreg Europe, unde este vorba despre proiectele ”BiO4ECO – Sustainable regional bioenergy policies: a game changer” (Politici regionale durabile in domeniul energiei: o noua abordare) și ”CRE:HUB – Policies for cultural CREative industries: the HUB for innovative regional development” (CRE:HUB – Politici pentru industriile Culturale și Creative: Elementul central al dezvoltării regionale bazată pe inovare).
Ședința se va încheia cu discuții privind procesul de dezvoltare regională, prin colaborarea dintre ADR Centru și partenerii săi instituționali în anul următor. Materialele pentru această ședință se regăsesc pe pagina www.adrcentru.ro, secțiunea ”Despre noi”.