Desfășurat într-o zi cu vreme schimbătoare, în 5 mai 2017, Crosul Europei, ediția a IV-a, a strâns peste 1000 de oameni în inima Cetății Vauban din Alba Iulia, dintre care 702 au și luat startul ca și concurenți. S-a înregistrat cea mai mare prezență de până acum la acest gen de evenimente, prin care Centrele Europe Direct Regiunea Centru și Europe Direct Alba Iulia sărbătoresc Ziua Europei. Ediția din acest an, prin care organizatorii au dorit să sublinieze și beneficiile aduse României de cei 10 ani de când este stat membru al UE, a fost una plină de surprize, cu momente artistice și premii deosebite. Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, Fundaţia PAEM Alba și Primăria municipiului Alba Iulia, respectiv structurile gazdă ale Centrelor Europe Direct, au colaborat cu Consiliul Județean Alba, DJTS Alba și Liceul de Muzică și Arte plastice din Alba Iulia, la organizarea unui eveniment de excepție, derulat pe perioada a peste 4 ore, cu participanți din toate colțurile țării, inclusiv din străinătate. Președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, a fost chiar prezent la startul întrecerii, urmărind cu atenție cum au evoluat sportivii în cursa lor.
Zona din fața Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, în șanțurile Cetății Alba Carolina, a fost azi mai animată ca oricând, înaintea startului Crosului Europei, programat la ora 12.00. Până atunci, peste 250 de micuți de la șase grădinițe și două școli albaiuliene au adus bucurie și culoare în ochii sutelor de spectatori la eveniment, prezentând cântecele, dansuri diverse, inclusiv pe teme muzicale europene, dar și animație realizată de majorete, înaintea alergării propriu-zise. Centrele Europe Direct Regiunea Centru și Alba Iulia au adus la Crosul Europei un photo-boot, dar și momente de animație oferite celor mici, care au câștigat, pe lângă plăcerea de a fi pe scenă, în fața părinților și a sute de spectatori, inclusiv mici obiecte promoționale, în calitate de foarte tineri cetățeni europeni.
”Aș putea spune că azi, chiar dacă vremea a fost uneori mai mohorâtă, până la urmă tot a ieșit soarele și mulți tineri sau mai puțin tineri, abaiulieni sau din alte localități, au venit la acest eveniment, zâmbind, alături de prieteni. Au fost momente spontane, toți cei prezenți s-au bucurat de muzică și de mișcarea în aer liber. Credem că au și plecat acasă cu amintiri frumoase din această deosebită Cetate Europeană. Noi am privit acest eveniment ca pe un cadou, dacă pot folosi o astfel de exprimare, oferit cetățenilor, de Ziua Europei. Au trecut, iată, zece ani de la intrarea României în Uniunea Europeană și, chiar dacă de-a lungul anilor au fost unele ezitări și stângăcii, ultimii ani dovedesc că învățăm cu toții, împreună, să fim cetățeni europeni. Iar din punctul de vedere al instituției noastre, pot spune că acum suntem mai experimentați, ca țară, cu mecanismele europene. Concret, chiar și printr-un astfel de eveniment demonstrăm că România şi românii au progresat semnificativ pe calea europeană. Suntem bucuroși că buna noastră colaborare cu municipalitatea albaiuliană dă și astfel de roade, oamenii văzând peste tot în Alba Iulia rolul pe care l-au avut Uniunea Europeană și fondurile europene în dezvoltarea orașului”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru, după încheierea manifestării din Alba Iulia.
”Am luat know-how-ul european și am intrat în competiție cu spiritul și ritmul învingătorior. De la cel mai tânăr, la cel mai în vârstă, profesionist sau amator, pentru fiecare Crosul Europei devine, de la an la an, Crosul învingătorilor. Îi felicit pe toți cei care știu cât de important este startul într-o competiție, în spiritul valorilor europene, și le mulțumesc tuturor participanților, mai numeroși ca oricând”, a declarat domnul Mircea Hava, Primarul municipiului Alba Iulia.
Biciclete, excursii la munte, rucsaci, brățări smart, dar și diverse vouchere, au fost premiile cu care au fost recompensați cei ce au trecut primii linia de sosire la Crosul Europei, ediția a IV-a. Fiecare persoană înscrisă a primit un tricou și o brățară reflectorizantă, iar cei care au parcurs în întregime cele două trasee, de trei și de șase kilometri, au câștigat multe obiecte promoționale. Este surprinzător faptul că și în acest an, Crosul Europei a fost câștigat de același alergător, elev la Liceul de Muzică și Arte plastice din Alba Iulia, respectiv George Fleșer. În plus, și în acest an, ca la fiecare din celealte ediții ale Crosului Europei, soții Margareta și Emil Suflețel au fost prezenți și au parcurs traseul ținându-se de mână. Povestea de viață a soților Suflețel din Alba Iulia, care a început în anul 1959, ne-a inspirat, și, începând cu acest an organizatorii au conferit un trofeu transmisibil, ce premiază o minte sănătoasă într-un corp sănătos, trofeu care se numește ”SUFLET EUROPEAN” și a cărui primă ediție a intrat în posesia marelui câștigător, George Fleșer. Provocarea lansată tuturor la acest eveniment, de a alerga alături de prieteni și de alți concurenți, fie ploaie, fie soare, o tură sau două, a fost pe deplin acceptată, lista completă a câștigătorilor de premii fiind atașată acestui material de presă. Dar câștigători au fost toți cei care au participat la o activitate sportivă, derulată în spirit european.
Spectaculos a fost și momentul de final, în care sponsorul principal, DEVRON, a pus la bătaie încă o bicicletă, câștigată de unul dintre participanți, pe lângă cele 16 seturi de premii oferite la toate categoriile de premiere.
Mediatizarea evenimentului a fost realizată de către partenerii mass-media: Kapital TV, Alba Carolina TV, Ziarul Unirea, Radio Unirea FM, Radio Reîntregirea, Radio Ardeleanul, Radio Atlas FM, precum și site-urile de știri Pro Alba, Alba 24, Alba-Știri, Alba Sport și alții. Sponsorii care au acordat premii sunt: Devron SRL (inclusiv cu vouchere de reducere la magazinul Alba Sport Vision pentru absolut toți participanții), Pensiunea Vraja Muntelui Arieșeni, Cabana Cotul Arieșului Vadu Moților, Hotel Parc Alba Iulia, Pepsi SA, Mercur Grup, Pensiunea Select Alba Iulia, Cafeneaua 3Est Alba Iulia, precum și europarlamentarul Victor Negrescu, care a și alergat alături de ceilalți concurenți. Logistica și asigurarea unor condiții propice pentru desfășurarea evenimentului au fost susținute inclusiv de către Serviciul de Ambulanță Alba, Crucea Roșie, Jandarmeria Alba și Poliția Locală Alba Iulia.