Din 2007 și până în prezent, beneficii ale politicii europene de coeziune
”Unde sunt fondurile europene din județ?” a fost întrebarea la care și-a propus să răspundă evenimentului organizat de Centrul Europe Direct Regiunea Centru la Brașov. Peste 80 de persoane au participat la dezbaterea publică despre rezultatele fondurilor europene din județ și circa 4.000 de persoane au vizualizat transmisiunea video a întâlnirii desfășurate la Centrul Cultural ”Reduta” din Brașov. Pe parcursul a trei ore s-au derulat prezentări și s-a răspuns cu cifre și exemple concrete de proiecte finanțate de către Uniunea Europeană, din 2007 până în prezent. Invitații și interlocutorii lor din sală au vorbit atât despre ce s-a realizat, cât și despre viitorul buget al Uniunii și despre necesitățile locale de dezvoltare.
Atât cetățenii participanți la eveniment cât și cei care au urmărit discuțiile în mediul online, au aflat că prin POR și prin PNDR, respectiv prin fondurile europene dedicate dezvoltării mediului urban și prin cele dedicate dezvoltării mediului rural, s-au atras în cele două perioade de programare, 2007-2013 și 2014-2020, peste 2 miliarde de lei, prin 1.464 proiecte aprobate spre finanțare.
Alături de aceste rezultate, prezentate de către reprezentanții ADR Centru, doamna Adriana Mureșan și OJFIR Brașov, domnul Marcel Rica, au mai fost menționate și proiectele derulate pentru îmbunătățirea resurselor umane din Regiunea Centru, proiecte derulate din Programul Operațional Dezvoltare Capital Uman, informații prezentate de reprezentantul OIR POSDRU Centru, doamna Elena Băcanu.
Alături de moderatorul evenimentului, domnul Simion Crețu, director general al ADR Centru, au răspuns întrebărilor din sală și reprezentanții administrației publice locale, respectiv domnul Adrian Veștea – Președinte Consiliul Județean Brașov și domnul George Scripcaru – Primarul municipiului Brașov. Pe lângă reprezentanții organizatorilor, au mai vorbit și reprezentanții Primăriei brașovene, ai ADR Centru și alți experți tehnici.
Întrebările participanților s-au referit la suma atrasă din fonduri europene de către Municipiul Brașov, pe exercițiul financiar 2014-2020; planurile Consiliul Județean Brașov și ale Primăria Brașov în privința managementului deșeurilor sau pentru realizarea unui sistem de transport feroviar în zona metropolitană; posibilitatea de accesare a fondurilor europene pentru construirea de spitale noi, sau pentru industria automotive. Pentru cei ce doresc să adauge întrebări pe această temă, sau pentru cei care doresc să propună idei de proiecte pe care le consideră necesare în comunitatea lor, organizatorii au inițiat o sesiune pe site-ul sli.do, unde se poate conecta oricine folosind codul #R285.
”Am încheiat prima dintre cele șase dezbateri pe care le avem prevăzute în Regiunea Centru. Am vorbit despre ce s-a realizat deja, deoarece e important ca și oamenii neimplicați în proiecte dar beneficiarii direcți sau indirecți ai acestora să afle amploarea și diversitate fondurilor atrase. Trebuie să comunicăm clar unde și ce anume din jurul lor s-a realizat prin fonduri europene, câte fonduri au fost derulate și implementate, prin munca angajaților din cadrul administrației publice locale și ai firmelor private. A fost necesar să precizăm faptul că, totuși, fondurile europene nu se alocă pentru toate nevoile administrației publice sau firmelor și nu se pot aloca persoanelor fizice, ci ele se distribuie pe anumite domenii, de activitate, iar solicitarea lor este condiționată de existența unor reguli, cum sunt existența unor titluri de proprietate, avize și de disponibilitatea de resurse financiare pentru bunul mers al oricărui proiect. Însă, prin strategii pe termen lung, fiecare beneficiar încearcă să pregătească baza pe care apoi va continua să se dezvolte fie prin alte fonduri, fie prin resurse proprii”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.
Alba Iulia, 31.10.2019