Grădinița Tulipán va fi reabilitată cu fonduri europene REGIO!

O nouă veste bună pentru învățământul preșcolar din Miercurea Ciuc, vine chiar de Ziua Internațională a Copilului. La începutul lunii iunie a fost semnat Contractul de finanțare nerambursabilă în valoare totală de peste 1,3 milioane lei, prin care se alocă fonduri europene nerambursabile Grădiniței ”Tulipán” (”Laleaua”) din municipiu. Prin Axa Prioritară 3 a Programului Operațional Regional 2014-2020, Prioritatea de investiții 3.1B, această unitate de învățământ preșcolar va beneficia de resurse pentru îmbunătățirea eficienței energetice.
Detalii

Optimizarea sistemului de incalzire si productie apa calda la cea mai mare institutie spitaliceasca din judetul Alba

Astazi, la sediul din Alba lulia al Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru, in cadrul unei intalniri cu presa - in prezenta domnului Ion Dumitrei, Presedintele Consiliului Judetean Alba - doamna Nicoleta Cosarca, manager al Spitalului Judetean de Urgenta Alba si domnul Simion Cretu, director general ADR Centru, au semnat contractul de finantare, prin Programul Operational Regional 2014-2020, destinat imbunatatirii gestionarii eficiente a energiei si reducerii consumurilor la cea mai mare institutie spitaliceasca din judetul Alba. Cererea de finantare "Reabilitare energetica a Spitalului Judetean de Urgenta Alba lulia", a carei valoare totala este de peste 15,35 milioane lei, prevede absorbtia unei sume de peste 3 milioane euro, ca suma nerambursabila, obtinuta prin Prioritatea de Investitii 3.1.B ce vizeaza imbunatatirea eficientei energetice in cladirile publice, pentru modernizarea acestei unitati medicale, construita in urma cu aproape cinci decenii.
Detalii

A fost modificat Ghidul specific pentru mobilitatea urbană

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a modificat Ghidul aferent apelurilor de proiecte POR/2017/3/3.2/1/7 REGIUNI, POR/2017/3/3.2/1/BI și POR/2017/3/3.2/1/ITI, din cadrul Obiectivului Specific 3.2 – Mobilitate urbană a POR 2014-2020.
Detalii

Obligatiile beneficiarilor de fonduri nerambursabile privind activitatile de informare si publicitate a proiectelor

Toti beneficiarii de fonduri nerambursabile au obligatia, in momentul semnarii unui contract de finantare nerambursabila, sa realizeze o suita de activitati de informare a cetatenilor. Prin Ordinul 2476/19.03.2018, emis de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, au fost aduse o serie de modificari pentru contractele care se afla deja in implementare, dar si pentru cele se vor semna, referitoare la obligativitatea acestor actiuni de comunicare. Pentru realizarea activitatilor obligatorii, fiecare proiect are un buget alocat din fondurile nerambursabile pentru masurile de informare si publicitate.

Detalii

Fondurile europene REGIO trebuie sa raspunda nevoilor de dezvoltare incluse in Planul Regional de Dezvoltare 2014-2020

Reprezentantii autoritatilor publice locale, ai mediului de afaceri si ai societatii civile din Regiunea Centru s-au reunit recent la Alba Iulia, pentru a discuta despre domeniile care au nevoie de finantare, in concordanta cu directiile de dezvoltare prevazute de perioada de finantare 2014-2020. Aceasta reuniune de lucru organizata de ADR Centru a avut ca scop prezentarea indicatorilor prevazuti in metodologia de monitorizare a PDR Centru 2014-2020, astfel incat sa asigure corelarea dintre acest important document de planificare regionala si Strategia de Specializare inteligenta a Regiunii Centru, pentru ca, ulterior sa poata fi urmariti prin materializarea proiectelor finantate in cadrul POR 2014-2020.
Detalii

Deschiderea apelului pentru finanțare din cadrul WiFi4EU

UPDATE! Portalul WiFi4EU întâmpină în prezent o serie de probleme tehnice. Vă vom furniza detalii când vor fii solutionate problemele. Vă mulțumim pentru înțelegere.

Comisia Europeană a lansat inițiativa WiFi4EU, prin care se oferă bonuri în valoare de 15.000 euro, pe care localitățile le pot folosi pentru a institui puncte de acces Wi-Fi în spații publice, de exemplu în biblioteci, muzee, parcuri sau piețe publice.

Detalii

Continua modernizarea scolilor sibiene cu fonduri REGIO 2014-2020

Contractul de finantare nerambursabila prin care se aloca fonduri europene prin Programul Operational Regional 2014-2020 Scolii Gimnaziale nr. 21 din Sibiu a fost semnat in 15 mai 2018 de catre reprezentantii ADR Centru si ai Primariei Municipiului Sibiu. Prin Axa Prioritara 3 a Programului Operational Regional 2014-2020, Prioritatea de investitii 3.1B, se vor aloca fonduri nerambursabile in valoare de peste 7,3 milioane lei, bugetul total al proiectului fiind de aproape 7,5 milioane lei. Imbunatatirea eficientei energetice, reducerea consumului de agent termic, conditii de studiu si de munca mai bune, dar si un mediu mai curat, sunt cateva rezultate de care vor beneficia aproape 800 de elevi, cadre didactice si personal auxiliar.
Detalii

Se modernizează trei pavilioane ale celul mai mare spital sibian

Astăzi, la sediul Consiliului Județean Sibiu, în cadrul unei întâlniri cu presa - la care au participat doamna Daniela Cîmpean, președinte CJ Sibiu, domnul Cornel Benchea, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu și domnul Simion Crețu, director general ADR Centru - a fost semnat proiectul de finanțare, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, destinat îmbunătățirii gestionării eficiente a energiei și reducerii consumurilor de curent și gaz la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Detalii