Micuții Cugireni vor avea condiții mult mai bune pentru educație!

Aproape 100 copii de la două grădinițe din orașul Cugir, județul Alba, vor fi beneficiarii finali ai unui proiect european derulat de edili, prin care se urmărește reabilitarea spațiilor în care micuții își încep educația, pe baza fondurilor europene derulate prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Acest fapt este posibil ca urmare a semnării – de […]

Microîntreprinderile din Regiunea Centru vor absorbi fonduri europene pentru afaceri mai prospere

În douăzeci de ani, firmele mici din Regiunea Centru au creat și menținut mai mult de 40.000 locuri de muncă, bazându-se pe sprijinul oferit de Uniunea Europeană Peste 200 de reprezentanți ai microîntreprinderilor și firmelor de consultanță din Regiunea Centru au participat la sesiunile organizate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru pentru lansarea celui de-al […]

Proiectele finanțate anterior prin POSCCE cresc competitivitatea Regiunii Centru și îmbunătățesc mediul de afaceri local

În cursul anului 2019 ADR Centru va monitoriza, printr-un nou proiect finanțat cu fonduri europene, activitatea din procesul de închidere a POS-CCE 2007-2013 În perioada 2013-2016, ADR Centru a avut calitatea de Organism Intermediar la nivelul Regiunii Centru – formată din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu – pentru implementarea a cinci operațiuni […]

Detalii privind sesiunile de informare privind Apelul 2 de proiecte aferent priorității de investiții 2.1.A – Microîntreprinderi a POR 2014-2020

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru organizează sesiuni de informare pentru potențiali beneficiari din Regiunea Centru cu privire la condițiile de accesare a apelului de proiecte destinat microîntreprinderilor din cadrul POR 2014-2020. Sesiunile de informare vor avea loc în municipiile Brașov, Alba Iulia și Târgu Mureș.

Detalii

Detalii privind sesiunile de informare privind Apelul 2 de proiecte aferent priorității de investiții 2.1.A – Microîntreprinderi a POR 2014-2020

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru organizează sesiuni de informare pentru potențiali beneficiari din Regiunea Centru cu privire la condițiile de accesare a apelului de proiecte destinat microîntreprinderilor din cadrul POR 2014-2020. Sesiunile de informare vor avea loc în municipiile Brașov, Alba Iulia și Târgu Mureș. Mai exact, o primă sesiune de informare se va desfășura […]

Peste 1300 de persoane au sărbătorit Ziua Europei la Alba Iulia

Mamă și fiu din Mediaș, la prima participare la Cros, au câștigat primele locuri – În ciuda vremii mohorâte, Crosul Europei își păstrează renumele și succesul! Cetatea Alba Iulia a fost din nou, pentru a șasea oară consecutiv, o scenă în aer liber, pentru bună dispoziție, mișcare în aer liber și mini-spectacole în cadrul tradiționalului eveniment, […]

Parteneriate europene pentru îmbunătățirea cooperării interegionale

Continuarea colaborării și dezvoltarea de proiecte comune la nivel european au fost principalele teme abordate în cadrul întâlnirii bilaterale de azi de la sediul ADR Centru, între conducerea Agenției și reprezentantul asociației EURADA, domnul Christopher McInnes. EURADA este EURADA este o rețea internațională a Agenții de Dezvoltare, înființată în 1992 care reunește în prezent 81 […]

Construcția europeană reprezintă o responsabilitate pentru viitorul întregii țări!

Istoria consemnează mai multe semnificații pentru această zi de 9 Mai. Ziua Independenței, Ziua Victoriei împotriva fascismului, Ziua Europei…Ce simțim cu adevărat în această zi, dincolo de orgoliile și neîmplinirile unora, sau vociferările publice ale altora?! Câți dintre noi suntem pregătiți să ne gândim responsabil la viitorul nostru și al copiilor noștri, al localității în […]