Dupa succesul misiunii economice a oamenilor de afaceri germani, derulata in luna septembrie a anului trecut, ADR Centru a organizat, in perioada 17-20 octombrie, o noua manifestare bilaterala destinata concretizarii oportunitatilor de investitii intre Regiunea Centru si Landul Brandenburg – Germania. In cadrul acestei editii a misiunii economice germane in regiunea noastra, au avut loc o Bursa Romano-Germana, la Brasov, un seminar privind valorificarea potentialului energiilor regenerabile, la Sfantu Gheorghe si o intalnire de lucru privind pregatirea fortei de munca de inalta calificare, la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. La toate evenimentele au avut loc peste 30 de intalniri bilaterale pentru dezvoltarea de afaceri la care au participat, in total, peste 200 de persoane. Misiunea economica germana a fost organizata in parteneriat cu organizatia federala ”Germany Trade & Invest”, cu Ministerul pentru Economie si Afaceri Europene si cu Agentia Viitorului din Landul Brandenburg.
Delegatia germana a fost condusa de catre doamna Anita Tack, ministrul Mediului, Sanatatii si Protectiei Con-sumatorilor al Landului Brandenburg si i-a inclus pe domnul Peter Alltschekow, din partea organizatiei federale ”Germany Trade&Invest”, precum si pe doamna Ursula Bretschneider, reprezentanta Ministerului pentru Economie si Afaceri Europene al Landului Brandenburg. Delegatia oamenilor de afaceri, organizata de catre Agentia Viitorului din Landul Brandenburg, a prospectat, prin intermediul a peste 30 de discutii cu reprezentanti ai firmelor romanesti, posibilitatile de intrare pe piata si de cooperare cu parteneri din Regiunea Centru. Din punct de vedere tematic, cea de-a doua misiune economica a fost dedicata utilizarii eficiente a energiilor regenerabile, aspectelor de mediu, precum si industriei lemnului si celei forestiere. Una dintre prioritati a constituit-o analiza modului cum se poate asigura calificarea fortei de munca.
Referitor la aceasta misiune economica, doamna Anita Tack, ministrul Mediului, Sanatatii si Protectiei Consumatorilor al Landului Brandenburg, a spus: ”Aceasta misiune economica reprezinta o buna ocazie de aprofundare a colaborarii germano-romane si de efectuare a unor schimburi de experienta in domeniile utilizarii energiilor regenerabile, sanatatii si economiei mediului. Regiunea Centru are o structura similara cu Landul Brandenburg si am cautat sa identificam si sa valorificam acele experiente comune in ce priveste protejarea unor specii, protectia mediului in general si chiar aspectele concrete referitoare la proiecte mari pentru tratarea apei si managementul integrat al deseurilor”.
Prezent la intalnire, domnul Ion Dumitrel, presedintele Consiliului Judetean Alba a declarat urmatoarele: “Parteneriatul dintre Regiunea Centru – Landul Brandeburg are deja o istorie de 10 ani concretizati in proiecte comune, schimburi de experienta si bune practici, misiuni diplomatice si intalniri de afaceri. Cel putin in ultimii sapte ani, de cand lucrez in administratia publica locala si reprezint judetul Alba, am vazut initiative si rezultate palpabile si pot spune ca acest parteneriat si-a dovedit durabilitatea in timp. Pe parcursul acestor patru zile si in cadrul diverselor intalniri bilaterale am reusit sa punem bazele unor noi proiecte inovative ce se vor concentra pe cerintete Uniunii Europene in privinta conservarii mediului, dar si pe dezvoltarea mediului de afaceri prin colaborari romano-germane.“
”Prin intermediul initiativelor noastre dorim sa valorificam si sa imbunatatim rezultatele reuniunilor anterioare, deoarece evenimentul de anul trecut s-a bucurat de un real succes si cred ca firmele romanesti au asteptat cu un real interes o astfel de manifestare. Si reprezentantii administratiei publice au participat la dezbaterile pe tematica energiilor regenerabile, a sprijinului oferit IMM si la discutiile privind calificarea si recalificarea fortei de munca. Prezenta firmelor germane in regiunea noastra reprezinta o oportunitate pentru intreprinderile romanesti, care au schimbat informatii despre problemele cu care se confrunta firmele in domenii similare de activitate, dar si pentru initierea unor noi parteneriate de afaceri. Nu trebuie uitat nici faptul ca activitatea ADR Centru s-a dezvoltat continuu, de 12 ani, prin atragerea de fonduri nerambursabile si derularea de proiecte investitionale pentru cresterea calitatii vietii cetatenilor din Regiunea Centru. Aceasta dezvoltare a fost sprijinita de transferul de bune practici si informatii din partea partenerilor nostri germani. Pe de alta parte, promovam si in acest fel potentialul verde al Regiunii Centru, dar concretizam si puntile de legatura intre firmele romane si germane, pentru a contribui la obiectivul general de dezvoltare armonioasa, in folosul locuitorilor din aceasta parte a tarii”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.