O nouă creșă și grădiniță la Școala Gimnazială nr. 12 din Sibiu prin Programul ”REGIUNEA CENTRU” 2021-2027

  • Un contract cu fonduri europene nerambursabile în valoare totală de peste 5 milioane euro, gestionat de ADR Centru

Contractul de finanțare semnat în cadrul Programului „Regiunea Centru” susține o nouă investiție în învățământul antepreșcolar și preșcolar din municipiul Sibiu prin Prioritatea 6 –  O regiune educată, Acțiunea 6.1 Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu. Este vorba despre o construcție nouă arondată Școlii Gimnaziale nr. 12 din Sibiu, care oferă servicii educaționale de învăţământ primar și gimnazial comunităţii situate în cartierul Piața Cluj, urmând a oferi și servicii educaționale timpurii. Acestea vor fi disponibile după construirea unei noi creșe și grădinițe cu o capacitate de 90 de locuri, prioritate având copiii din grupuri/comunități defavorizate, printr-un proiect european în valoare totală de peste 5 milioane euro.

În cadrul prezentului proiect se propune construirea unei noi creșe și grădinițe pentru îngrijirea și educația timpurie a copiilor cu vârste între 0-6 ani, care să corespundă cerințelor actuale de educație și dezvoltare, în suprafață construită de 632 mp și suprafață construită desfășurată de 1.649 mp, cu regim de înălțime S+P+E, având o capacitate maximă a sălilor de grupă de 90 copii. Mai multe detalii aici…