Aproape 100 copii de la două grădinițe din orașul Cugir, județul Alba, vor fi beneficiarii finali ai unui proiect european derulat de edili, prin care se urmărește reabilitarea spațiilor în care micuții își încep educația, pe baza fondurilor europene derulate prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Acest fapt este posibil ca urmare a semnării – de către primarul Adrian Teban și Simion Crețu, directorul general ADR Centru – a proiectului în valoare totală de peste 2,8 milioane lei, având denumirea ”Reabilitare, modernizare și echipare infrastructura educațională pentru învățământul preșcolar la Școala Gimnazială ”Iosif Pervain” Cugir”. De această școală aparțin cele două grădinițe în cadrul cărora fondurile europene vor duce la îmbunătățirea condițiilor de pregătire timpurie a copiilor.