Membrii Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru se întâlnesc în ședință de lucru în județul Alba

După un an în care contextul pandemic încă din societatea globală, membrii Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Centru se reunesc din nou, față în față, într-o reuniune de lucru organizată de ADR Centru la limita de sud a municipiului Alba Iulia, în cursul zilei de vineri, 16 iulie, începând cu ora 10. Această întâlnire fizică are loc după mai multe reuniuni virtuale, precedenta ședință în care membrii Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru au interacționat direct având loc cu un an în urmă, la Miercurea Ciuc.

Temele abordate în ședința din 16 iulie a forului decizional al Regiunii Centru vizează, în principal, stadiul  implementării programelor de finanțare derulate la nivel regional, cu accent pe Programul Operațional Regional 2014-2020. Pe de altă parte, pregătirea noilor programe de finanțare pentru perioada 2021-2027 a intrat în linie dreaptă. La începutul lunii iulie au intrat în vigoare Regulamentele europene aferente pachetului legislativ privind politica de coeziune pentru viitoarea perioadă de finanțare a Uniunii Europene. Din acest punct de vedere, membrii CDR Centru – președinții celor șase consilii județene, alături de primarii municipiilor reședință de județ și edilii nominalizați să reprezinte orașele și comunele pentru fiecare județ din Regiunea Centru – vor discuta despre prioritățile prevăzute în viitorul Program Operațional Regional 2021-2027, pe care ADR Centru îl va coordona în calitate de Autoritate de Management.

”Această întâlnire de lucru este foarte importantă deoarece membrii CDR Centru trebuie să se informeze exact cu privire la procesul de implementare a Programului Regio 2014-2020. Pe de altă parte, în această perioadă, activitatea ADR Centru se desfășoară pe două paliere importante, fiecare cu propriile provocări și fiecare având aspecte specifice. Astfel, am intrat în linia dreaptă dinaintea finalizării proiectelor contractate și susținem derularea tuturor procedurilor necesare ca toate aceste proiecte să aibă un impact major pentru comunitate. Din alt punct de vedere, bazându-ne pe un larg parteneriat regional, am structurat portofoliul de proiecte și am pregătit prioritățile viitorului Program Operațional Regional al Regiunii Centru, pentru perioada 2021-2027. Vom avea la dispoziție peste 1,4 miliarde euro, pe care trebuie să-i transformăm în investiții care să definească viitorul regiunii noastre. Aceste investiții trebuie să ducă la creșterea calității vieții tuturor locuitorilor din Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. În discuțiile noastre vom aborda și modul cum au fost utilizate fondurile europene de pe toate programele din această perioadă, dar și măsurile care pot fi luate pentru îmbunătățirea climatului socio-economic, prin mai multe programe în viitoarea perioadă. Adică, analizăm propunerile partenerilor noștri și căutăm cea mai bună soluție pentru a le transpune în practică, în proiecte de succes, fie prin POR Centru 2021-2027, fie prin PNRR, fie prin alte programe”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Ordinea de zi a ședinței de vineri, 16 iulie 2021, programată a se desfășura de la ora 10 la Hotel Allegria, include analiza atât a stadiului proiectelor POR 2014-2020 la nivelul Regiunii Centru, cât și discuții privind toate proiectele implementate la nivelul Regiunii Centru cu finanțare din programele operaționale existente la nivel național în perioada 2014-2020. Această analiză va include și problemele de care se lovesc beneficiarii în derularea proiectelor contractate, pentru a intensifica gradul de absorbție a fondurilor europene la nivel regional.

Pentru o informare complexă asupra sistemului de pregătire a viitoarea perioade de finanțare, 2014-2020, membrii CDR Centru vor discuta pe temele privind stadiul elaborării Programului Operațional Regional 2021-2027 al Regiunii Centru, dar și despre pregătirea perioadei de programare 2021-2027 la nivel regional, cu accent pe Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Fondul de Tranziție Justă și Investițiile Teritoriale Integrate. Un punct aparte îl va constitui abordarea regională pentru finanțarea dezvoltării urbane durabile în cadrul POR Centru 2021-2027, deoarece municipiile și orașele din Regiune vor avea alocate în următorii ani resurse importante pentru dezvoltare.

Experții ADR Centru vor prezenta membrilor CDR Centru informări referitoare la: elaborarea studiului ”Resurse umane pentru specializare inteligentă – nevoile și oferta de competențe digitale în administrație și economie”, la elaborarea ”Planului de Acțiuni pentru îmbunătățirea instrumentelor de politică ce vizează dezvoltarea de soluții de sănătate inovatoare în regiunile cu potențial balnear, ca parte a proiectului InnovaSpa” și despre susținerea tranziției către economia circulară în Regiunea Centru, cu accent pe contribuția Agenției la procesul de tranziție către economie circulară în regiunea noastră.

De asemenea, membrii CDR Centru vor analiza și vor lua decizii în privința a trei proiecte de hotărâre. Este vorba de propunerea de alocare suplimentară a unor resurse financiare pentru contractarea a două proiecte în cadrul Priorității de Investiții 7.1 Infrastructura de turism prin POR 2014-2020, de avizare a Acordului-Cadru de Parteneriat pentru Centrul Europe Direct (ED) Nr. 8 și a Acordului de grant specific Nr. 8/2021 pentru Centrul EUROPE DIRECT Regiunea Centru, precum și de aprobare a participării ADR Centru în proiectele InnovaSPA și BIO4ECO, înaintate pentru finanțare în cadrul apelului 5 al Programului Interreg Europe.

Materialele pentru această ședință se regăsesc pe pagina www.adrcentru.ro, secțiunea ”Despre noi”.

 Alba Iulia, 14.07.2021