Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru si Centrul de Transfer Tehnologic CENTI – Cluj-Napoca, in calitate de organizatii membre ale Enterprise Europe Network, in parteneriat cu Ministerul Educatiei Nationale – Reteaua Nationala a Punctelor de Contact, au organizat la inceputul acestei saptamani o campanie de informare cu privire la oportunitatile de finantare oferite de Comisia Europeana prin Programul cadru in domeniul cercetarii si inovarii ”Orizont 2020”. Campania a inclus doua seminarii de informare desfasurate la Targu Mures si Brasov, la care au participat aproape 200 de reprezentanti ai mediului universitar si din cercetare, precum si ai IMM-urilor inovative din Transilvania.
”Orizont 2020” este cel mai important program al Uniunii Europene pentru cercetare si inovare care se va desfasura in perioada 2014-2020. Pe langa investitiile private pe care le va atrage programul, acesta va furniza si capitalul de pornire necesar stimularii progreselor si descoperirilor tehnologice, facilitand transpunerea ideilor inovatoare in produse si servicii. Bugetul programului Orizont 2020 este de aproape 80 miliarde de euro, pentru perioada 2014-2020.
Intalnirile de informare din Regiunea Centru organizate de ADR Centru au avut loc luni, 26 mai, in Aula Facultatii de Stiinte Economice din cadrul Universitatii ”Petru Maior” Targu Mures si respectiv marti, 27 mai, in Aula ”Sergiu T. Chiriacescu” din Universitatea ”Transilvania” Brasov. Participantilor le-au fost prezentate detalii despre programul ”Orizont 2020”, care reuneste pentru prima data toate fondurile UE destinate cercetarii si inovarii, concentrandu-se asupra transformarii descoperirilor stiintifice in produse si servicii inovatoare, care ofera oportunitati de afaceri si imbunatatesc viata oamenilor. In acelasi timp, programul reduce drastic birocratia, simplificand normele si procedurile pentru a atrage mai multi cercetatori de varf si o gama mai larga de intreprinderi inovatoare.
“Enterprise Europe Network, prin retelele de consortii regionale, impreuna cu Punctele Nationale de Contact (NCP) Orizont 2020 vor avea un rol foarte important in diseminarea apelurilor de proiecte, dar si in construirea partenerialelor intre organizatii din Romania si organizatii din alte tari din Europa care vor aplica pentru finantarea proiectelor de cercetare. De asemenea, Enterprise Europe Network va oferi sprijin companiilor si altor organizatii in identificarea apelurilor de proiecte, in functie de domeniu de cercetare precum si pregatirea aplicatiilor. Un subiect de interes in cadrul evenimentelor noastre de informare l-a constituit prezentarea instrumentelor Orizont 2020 pentru finantarea inovarii, a caror beneficiari principali sunt companiile. Pe langa prezentarile in plen, seminariile au inclus ateliere de lucru desfasurate in paralel, in cadrul carora au fost abordate cateva din temele prioritare ale programului Orizont 2020, respectiv: Sanatate; Societati favorabile incluziunii, inovatoare si sigure; Surse de energie sigure, ecologice si eficiente; Securitate alimentara”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.
Finantarea oferita de programul ”Orizont 2020” va fi mai usor accesibila datorita faptului ca acest program are o structura mai simpla. Orizont 2020 va insemna simplificarea considerabila a rambursarii prin introducerea unei rate forfetare unice pentru costurile indirecte, pe langa stabilirea a doua rate de finantare – pentru cercetare si, respectiv, pentru activitati de piata. Programul va avea un punct unic de acces pentru participanti, mai putine formalitati administrative in pregatirea propunerilor si se va renunta la controalele si auditurile inutile. Un obiectiv-cheie este reducerea cu 100 de zile, in medie, a intervalului de timp dintre solicitarea unui grant si primirea finantarii, ceea ce inseamna ca proiectele pot fi initiate mai devreme. Detalii despre acest program vor fi publicate constant pe pagina web www.adrcentru.ro, sectiunea dedicata proiectului BisNET Transylvania.