Peste 70 de premii acordate în cadrul Galei Naționale a Antreprenoriatului Feminin
Prima lună de Primăvară a oferit cea mai bună ocazie pentru Patronatul Organizația Femeilor Antreprenor din UGIR (OFA UGIR) – aflată în cel de-al cincilea an de activitate pentru a omagia mai multe personalități feminine din România, precum și femei care s-au remarcat în domeniul antreprenorial și nu numai.
Evenimentul s-a desfășurat recent în județul Mureș și a fost inițiat de doamna Sarolta Besenyei, manager IncubCenter și vicepreședinta OFA UGIR – filiala Mureș. Gala a reprezentat cel mai important moment de apreciere și valorizare a femeilor antreprenor și a femeilor specializate în diverse domenii de activitate, fiind prezenți mai mult de 150 invitați din întreaga țară. Organizatorii au dorit să sublinieze rolul femeilor în construirea unui viitor mai bun, prin implicarea proprie și activă în dezvoltarea economiei românești. Au fost acordate mai mult de 70 premii care au adus în lumina reflectoarelor femeile de valoare, creative și puternice cu rezultate impresionante în toate sectoarele de activitate pe care patronatul OFA UGIR le promovează: antreprenoriat, educație, sănătate, cultură și turism, administrație și proiecte europene, dezvoltare socială și comunitară, precum și din programul național ”Femeia în Construcții”.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru este unul dintre pilonii care au susținut constant activitatea mediului public și privat, în toate domeniile vizate de UGIR și, ca atare, Patronatul OFA UGIR a selectat pentru a fi premiate două importante domenii din paleta de activități ale Agenției, respectiv: Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri și a mediului public din Regiunea Centru, prin crearea și implementarea de Programe și Proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile” și ”Creșterea competitivității IMM din Regiunea Centru prin internaționalizarea afacerilor în cadrul rețelei Enterprise Europe Network”. Cele două distincții au fost conferite doamnei Adriana Valeria Mureșan, Director AM PR Centru și doamnei Ovidia Simona Caba, Director Direcția Politici Regionale Programe, din cadrul ADR Centru.
”Colegele noastre s-au remarcat în mod deosebit la nivel regional, prin activitatea lor neîntreruptă în cadrul ADR Centru timp de aproape 25 ani. Au reușit să îmbine în mod natural obligațiile de familie cu provocările cele mai diverse în activitatea profesională, fiind apreciate pentru coordonarea proceselor de Planificare și Programare a dezvoltării regionale, care sunt concretizate acum în implementarea Programului ”Regiunea Centru”, pe de o parte și în dezvoltarea de politici regionale care susțin inclusiv dezvoltarea mediului de afaceri, pe de altă parte. Dar ceea ce este cu adevărat remarcabil este faptul că, în domeniul Administrației și al Fondurilor Europene, colegele noastre s-au aflat alături de nume precum E.S. Iulia Ramona Chiriac, Șefa Reprezentanței permanente a Comisiei Europene în România, Norma-Nathalie Nițescu, European Semester Officer Comisia Europeană, Dr. Amalia Coman, din partea Directoratului General Structural Reform Support – Reprezentanța permanentă în România, Roxana Mînzatu, Secretar de Stat, Cancelaria Prim-ministrului României, Teodora Preoteasa, Secretar de Stat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și alte personalități care susțin activitatea UGIR la nivel național. Transmitem mulțumirile noastre și felicitări pentru organizarea acestui eveniment deosebit, care valorizează activitatea doamnelor și care subliniază performanța acestora în cele mai diverse domenii de activitate din România”, a precizat domnul Simion Crețu, Director general ADR Centru.
Informații detaliate privind Gala Națională a Antreprenoriatului Feminin pot fi regăsite aici.