”Vreau un aer mai curat! Avem nevoie de mai multe spații verzi! Aș dori să fie mai multe piste de biciclete!” am auzit aceste afirmații de la cetățenii din Regiunea Centru, transmise fie online fie direct în cadrul evenimentelor pe care le-am organizat. Dacă ești din județul Sibiu sau Alba și vrei și tu același lucru sau dorești să le transmiți autorităților publice locale idei privind protecția mediului în aceste județe, atunci participă la evenimentul on-line organizat de Centrul Europe Direct Regiunea Centru din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.
În 3 decembrie 2020, începând cu ora 12.00 vă așteptăm la evenimentul online, o dezbatere pe tema protecției mediului ”Energie verde-mai mult verde în Regiunea Centru – acțiuni, proiecte și propuneri. Alături de cetățenii din Alba și Sibiu, interesați de un mediu înconjurător mai curat, am invitat să participe la întâlnire și reprezentanții Agențiilor de Protecție a Mediului, pentru a ne prezenta informații despre calitatea mediului din județ, alături de reprezentanții autorităților publice locale, primării și consilii județene, ca să prezinte proiectele pe care le implementează și modul în care susțin reducerea poluării pentru un climat mai curat. Pe lângă problemele punctuale care le puteți aborda, puteți propune celor prezenți noi proiecte sau puteți afla modul în care fiecare dintre noi poate contribui la păstrarea calității mediului prin soluțiile de economie circulară care vor fi prezentate.
”Prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, din 2007 și până în prezent, am semnat și finanțat la nivelul Regiunii Centru, peste 1.440 de contracte de finanțare doar din fondurile Programului Operațional Regional, la care se adaugă alte 800 de contracte pe care le-am gestionat prin Programul de Competitivitate, adică sunt peste 2.200 proiecte care au aplicat soluții pentru protecția mediului. Acestea s-au concretizat în echipamente tehnologice sau construcții noi, ce au generat consum de resurse de energie și noxe reduse, dar și spații verzi, parcuri, spații de agrement, reabilitare termică, înlocuirea unor sisteme învechite sau modernizarea infrastructurii, fiecare proiect aducând o contribuție la îmbunătățirea calității mediului. Vor vorbi însă punctual reprezentanții primăriilor despre aceste proiecte, sau alte inițiative prin care au pus în practică sau vor duce în următorii ani la localități ”mai verzi”, la o stare de bine pentru o viață de calitate destinată fiecăruia dintre noi” a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
Schimbările climatice și degradarea mediului sunt o amenințare reală pentru Europa și pentru întreaga lume. Pentru a susține un mediu înconjurător curat, condiție esențială pentru o un stil viață european, Uniunea Europeană și-a propus ca până în 2050 să devină neutră ca impact asupra climei. Eforturile Comisiei Europene pentru un mediu mai curat, pentru creșterea numărului de spații verzi, pentru curățarea apelor, pentru reducerea consumului energetic și obligarea statelor europene să aplice măsuri de protecție a mediului, au primit un nou impuls, odată cu lansarea Pactului Verde European. Pactul Verde European este foaia de parcurs a UE pentru a ajunge la o economie durabilă, oferă un plan de acțiune menit să stimuleze utilizarea eficientă a resurselor prin trecerea la o economie circulară, mai curată, să dorește să refacă biodiversitatea și să reducă poluarea. Pentru a transforma acest angajament politic în obligație juridică, Comisia Europeană a propus o lege europeană a climei și susține, prin fonduri europene și prin reglementări specific, acțiuni în toate sectoarele economiei, inclusiv prin investiții în tehnologii ecologice, prin sprijin pentru inovare în sectorul industrial, prin introducerea unor forme de transport privat și public mai puțin poluante, mai ieftine și mai sănătoase, prin decarbonizarea sectorului energetic și prin îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor.
Pentru participare completați formularul: https://tinyurl.com/y53xmhy8
Informații background:
Evenimentul este organizat de Centrul Europe Direct Regiunea Centru din cadrul ADR Centru, cu susținerea Comisiei Europene. Prin Centrul Europe Direct Regiunea Centru se desfășoară acțiuni de comunicare dedicate și adaptate cetățenilor din Regiunea Centru, obiectivul său fiind de promovare a priorităților și acțiunilor Comisiei, dar mai ales implicarea locuitorilor din cele șase județe.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru s-a preocupat și se preocupă constant de informarea cetățenilor în privința rezultatelor și beneficiilor aduse comunității noastre de proiectele europene, susținând toate inițiativele care au dus la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. În decursul timpului, datorită fondurilor nerambursabile, împreună, am susținut atât investițiile publice, cât și pentru mediul privat, precum și pentru dezvoltarea și protecția mediului din Regiunea Centru.
O parte din fondurile coordonate de ADR Centru, în cadrul Politicii europene de Coeziune – fie că au fost încadrate în planuri generale, fie că au fost încadrate în priorități specifice de investiții – au fost investite în proiectele de reabilitare termică, pentru achiziționarea de mijloace nepoluante de transport public, pentru crearea de piste de biciclete, modernizarea parcurilor și a spațiilor verzi, precum și pentru implementarea de soluții inovatoare în domeniul eficientizării consumurilor de energie, atât în clădirile publice, cât și în clădirile rezidențiale. Fie prin POR, fie prin alte programe de finanțare, autoritățile publice locale au derulat proiecte care au vizat activitățile de protecția mediului direct sau în subsidiar.
Pentru ca un număr cât mai mare de oameni să cunoască aceste informații și rezultatele proiectelor, precum și pentru a discuta alte idei de proiecte ce se pot implementa la nivel local, sau exemplele de bune practici, ADR Centru, prin Centrul Europe Direct Regiunea Centru, a propus organizarea unei dezbateri pe această temă, prin care se va realiza și o consultare a cetățenilor referitor la impactul și necesitățile pe tema mediului din fiecare județ al regiunii.