Cum se scrie un proiect bun pentru finanțare în domeniile creative și culturale?

În 26 mai 2017 ne întâlnim la Brașov pentru a vorbi despre cel mai mare program european de finanțare a sectoarelor creative și culturale. Va fi o sesiune de infor-mare organizată de către Centrul Europe Direct Regiunea Centru din cadrul ADR Centru, alături de reprezentanții Biroului Europa Creativă din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale – Unitatea de Management a Proiectului. Participați și vă vom răspunde la întrebări!

Care sunt domeniile creative și culturale?
Puteți depune proiecte culturale, dacă activați de minimum doi ani în următoarele domenii: arhitectură, arhive, biblioteci și muzee, artizanat artistic, audiovizual (inclusiv cinematografie, televiziune, jocuri video și multimedia), patrimoniul cultural material și imaterial, design, festivaluri, muzică, literatură, artele spectacolului, artele vizuale, activitate editorială, radio etc.

Ce tip de organizație poate depune proiect?
ONG-uri, autorități și instituții publice și companii private.

Vă așteptăm începând cu ora 9.30 la sediul Bibliotecii Județene ”George Barițiu” din Brașov, Bulevardul Eroilor, nr 33-35, dacă doriți să mai aflați răspunsuri și la întrebările:
– Suntem pregătiți să accesăm o finanțare prin programul Europa Creativă?
– Ce condiții impune programul pentru participare?
– Ce conține practic o cerere de finanțare și un buget?
– Dacă nu prin Europa Creativă, ce alte programe europene finanțează proiecte de acest gen?

Sau puteți afla exemple ale altor proiecte finanțate prin program, conform Agendei atașate. Dacă doriți să participați așteptăm să vă înscrieți online completând formularul: http://bit.ly/2qn3wHr

Alba Iulia, 15.05.2017