Istoria consemnează mai multe semnificații pentru această zi de 9 Mai. Ziua Independenței, Ziua Victoriei împotriva fascismului, Ziua Europei…Ce simțim cu adevărat în această zi, dincolo de orgoliile și neîmplinirile unora, sau vociferările publice ale altora?! Câți dintre noi suntem pregătiți să ne gândim responsabil la viitorul nostru și al copiilor noștri, al localității în care trăim, al României în cadrul Uniunii Europene? De câte ori am simțit, cu adevărat, că țara noastră este profund și definitiv ancorată în spațiul european, iar faptul că suntem membri ai Uniunii, implică beneficii, onoare, dar și multă răspundere?
9 Mai ar trebui să fie și Ziua Națională a Responsabilității față de societate, față de concetățeni, față de ceea ce am făcut sau mai avem de făcut pentru a crea bunăstare în jurul nostru. Vorbim prea puțin despre aceste lucruri și nu prea căutăm să folosim prilejurile ca să le valorizăm și să ne exprimăm cu curaj apartenența la această comunitate europeană. Această comunitate definită de un standard occidental și o normalitate europeană este locul unde vrem să ajungem, dar asta, pentru noi înseamnă încă efort, muncă, deschidere, înțelegerea corectă a lucrurilor.
De departe, efectele economice ale aderării noastre la spațiul comunitar au dus la creșterea investițiilor, la îmbunătățirea stabilității în viața social-economică și asta în special pentru că am primit în plus peste 35 miliarde de euro, față de cât am contribuit la bugetul Uniunii, începând cu anul 2007. Înainte de aderare, PIB-ul pe cap de locuitor era de numai 39% din media UE și acum se apropie de 60%. Salariul mediu net a crescut de la 866 lei (aproximativ 246 euro) în 2006, la mai mult de 2.900 lei (respectiv peste 600 euro) în februarie 2019.
Pe lângă îmbunătățirea calității vieții noastre, am mai dobândit și experiență ca țară, dar și investiții realizate din fonduri publice, europene sau naționale. În 2006 exporturile României erau de 25,8 miliarde euro şi importurile au fost de peste 40,7 miliarde euro. În 2018 am atins valoarea de 67,7 miliarde euro pentru exporturi, de aproape trei ori mai mult decât în urmă cu zece ani! Iar mediul privat a reacționat imediat și soldul investițiilor străine directe în România s-a dublat față de 2006, depășind valoarea de 70 miliarde euro în anul 2017.
În perioada 2007-2013, Regiunea Centru s-a poziționat între primele trei din țară, atât în privința PIB, cât și a investițiilor străine, cu rezultate importante în absorbția fondurilor europene: aproape 12.000 de proiecte finalizate, cu o valoare totală de peste 28 miliarde lei, au generat bunăstare și creștere economică, în toate domeniile vieții economice-sociale. Dintre acestea, ADR Centru a gestionat direct, de când suntem membri ai Uniunii Europene, peste 2000 de cereri de finanțare, care solicitau peste 1,5 miliarde euro. S-au contractat în total peste 1300 de proiecte, din care s-au finalizat cu succes mai mult de 1250, atingând un grad de absorbție de peste 82,5%, în cazul fondurilor alocate prin POR 2007-2013, și de peste 96%, în cazul fondurilor alocate prin POSCCE 2007-2013, pentru sprijinirea exclusivă a IMM și ONG. Practic, vorbim de modernizarea infrastructurii locale și regionale în aproape toate domeniile, dar și de mai mult de 7.000 locuri de muncă nou create, precum și încă aproximativ 30.000 locuri de muncă păstrate.
Acum implementăm în Regiunea Centru Programul (REGIO) 2014-2020, care vizează creșterea competitivității economice și îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunităților. Avem alocate în total peste 850 milioane euro pentru întreaga perioadă de programare și deja sunt depuse peste 1.320 cereri de finanțare, a căror valoare totală este de peste 2,3 miliarde euro. Din acestea peste 600 de proiecte sunt deja contractate, având un grad de contractare apropiat de 80%, iar unele dintre inițiative, în special din mediul privat sunt finalizate cu succes.
Pentru instituția noastră, un motor și un catalizator al dezvoltării locale și regionale, ultimele zile au abundat în exemple pozitive pentru susținerea de care se bucură curentul pro-european în Regiunea Centru. În ultima lună am vorbit despre aceste rezultate, și de multe altele, în întâlniri directe cu sute cetățeni, în Alba Iulia, Târgu Mureș, Sibiu, Brașov și în alte localități. De fiecare dată când i-am întrebat pe oameni ce ar alege – între o Uniune Europeană în care să realizăm mult mai mult cu toții și o Uniune Europeană cu state mult mai independente – am aflat că trebuie să ne concentrăm pe ideea de a întări Uniunea Europeană, de a face mult mai mult, împreună. Am ascultat zeci de opinii și suntem siguri că entuziasmul, pasiunea, dar și modestia dublată de o inteligență responsabilă, pot defini un nou viitor, mai bun pentru țara noastră. Tinerii și toți cei cu care am vorbit respectă și apreciază sprijinul european, susțin implicarea civică, vor să lucreze împreună și doresc să participe la scrutinul din 26 mai 2019.
A venit momentul maturității noastre europene. A venit momentul să colaborăm pentru a apăra și a consolida construcția europeană în care suntem. De aceea, vă transmit singurul mesaj cu adevărat european și responsabil potrivit Zilei de 9 Mai, Ziua Europei: să mergem cu toții la vot, la alegerile din 26 mai!
Pentru viitorul nostru și al copiilor noștri!