Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru împreună cu Asociația Agențiilor de Dezvoltare Regională din România – ROREG, organizează în format online conferința ”Împreună dobândim competențe noi pentru viitor!”, în data de 23.11.2021, începând cu ora 11.00 a.m.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru va gestiona managementul POR 2021-2027, în calitate de Autoritate de Management, demers prin care vor fi adaptate finanțările europene la nevoile locale, astfel încât viitorul program de finanțare să acopere cât mai mult necesitățile de dezvoltare a tuturor unităților administrativ teritoriale ale Regiunii Centru. Conferința online propusă acum va aduce în atenția participanților lecțiile învățate din exercițiile anterioare de programare, problemele întâmpinate în implementarea proiectelor și soluțiile identificate pentru rezolvarea acestor probleme, fiind incluse discuții privind simplificarea documentelor de accesare a fondurilor europene, pliate pe realitățile regionale, cu accent pe modul de pregătire a procedurilor de achiziții publice și a etapelor de evaluare, selecție și contractare a proiectelor.
Vom aborda, de asemenea, teme referitoare la corelarea intervențiilor finanțate prin diverse programe de sprijin și la creșterea capacității administrative în rândul beneficiarilor din mediul public. Astfel, acest eveniment are rolul de a pregăti procesul de selecție a participanților la viitoarele sesiuni de instruire care vor fi organizate pentru creșterea competențelor și un schimb de bune practici, în cadrul proiectului ”Sprijin pentru eficientizarea gestionării și implementării FESI la nivelul autorităților publice locale de la nivelul orașelor, municipiilor și județelor din România”.
Agenda completă a conferinței, care include și invitații prezenți la eveniment, poate fi consultată în atașamentul acestui material.
Conferința se adresează factorilor de decizie și personalului tehnic care gestionează și implementează proiecte finanțate prin fonduri europene, din cadrul autorităților publice locale. Totodată, participarea este deschisă tuturor persoanelor interesate de tematicile discutate, care doresc să asculte, să găsească inspirație și să interacționeze cu experții invitați.
Conferința se va desfășura online, pe platforma ZOOM. Participarea este gratuită, însă este necesară înscrierea completând, până luni, 22.11.2021, formularul disponibil aici: https://zoom.us/j/95732718544?pwd=MW5TMFV3TXM1VUd0UzcwV09iWlBodz09
Conferința regională este organizată în cadrul proiectului ”Sprijin pentru eficientizarea gestionării și implementării FESI la nivelul autorităților publice locale de la nivelul orașelor, municipiilor și județelor din România”, cofinanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020.
Pentru informaţii suplimentare, nu ezitați să contactați pe dna Mirela Groza, Șef serviciu Relații Publice tel: 0258.818.616 int. 122, e-mail mirela.groza@adrcentru.ro.
Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – Asociația ROREG reprezintă un organism neguvernamental, creat în anul 2005, care reunește cele 8 Agenții pentru Dezvoltare Regională din România. Scopul Asociației ROREG este de a reprezenta interesele membrilor săi la nivel național, cât și la nivel internațional, în vederea sprijinirii dezvoltării lor instituționale și a promovării unei abordări comune și unitare în ceea ce privește dezvoltarea regională și implementarea programelor cu finanțare europeană. Mai multe informații despre activitatea Asociației ROREG puteți găsi pe pagina web: www.roreg.eu