Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru organizează, în perioada 24-26 septembrie 2018, un amplu eveniment privind rezultatele atragerii de fonduri nerambursabile pentru dezvoltare regională, prin Programul Operațional Regional și de marcare a impactului cooperării internaționale cu diverse organizații și regiuni europene. Evenimentele sunt programate a se desfășura la Alba Iulia, Tîrgu Mureș și Mediaș, cel mai important moment având loc în Cealaltă Capitală, unde se vor desfășura lucrările Conferinței Internaționale și va fi vernisată o expoziție dedicată acestui parteneriat unic la nivel european, dintre Regiunea Centru și Landul Brandenburg.
Implementarea Programului Operațional Regional în Regiunea Centru și colaborarea Agenției pentru Dezvoltare Regională cu parteneri din regiunile europene a dus, de-a lungul ultimilor peste 10 ani de când România este membră UE, la un parteneriat aflat în continuă dezvoltare, desfășurat la același nivel de încredere și respect reciproc și care confirmă încă odată că trăim într-o Europă a regiunilor și a oamenilor.
Consecventă misiunii sale în activitatea de coordonare a procesului de dezvoltare regională, precum și în domeniul gestionării fondurilor nerambursabile la nivel regional, ADR Centru se concentrează pe atragerea cât mai multor fonduri în Regiune, care să sprijine activitatea actorilor regionali în procesul de dezvoltare a Regiunii, să promoveze sursele de finanțare disponibile și oportunitățile locale, pentru a sprijini comunitățile în accederea la o viață calitativ mai bună. Pe de altă parte, activitatea ADR Centru vizează realizarea de studii regionale, care să sprijine procesul de monitorizare al Planului de Dezvoltare Regională 2014-2020, dar și implementarea proiectelor regionale de colaborare intra și interregionale, care duc, de multe ori, la stabilirea de noi parteneriate și proiecte de cooperare europeană.
ADR Centru utilizează din plin resursele de know-how dobândite de la partenerii din Germania, atât în procesul de dezvoltare regională cât și în cel privind implementarea proiectelor finanțabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020. În ultimii ani, ADR Centru a colaborat cu Landul Brandenburg pe mai multe paliere, pe lângă temele privind îmbunătățirea climatului socio-economic și creșterea competitivității Regiunii Centru, fiind vizate temele privind finanțarea transferului tehnologic, pentru ca investițiile prevăzute să consolideze specializarea inteligentă la nivel local și regional, dar și în domeniul schimburilor culturale. Pentru Landul Brandenburg, colaborarea cu Regiunea Centru reprezintă un punct esențial al afacerilor externe. În ultimii ani, s-a pus tot mai mare accent pe cooperarea dintre organizațiile neguvernamentale, privind politicile publice, sociale și culturale din Regiunea Centru și Brandenburg, urmărindu-se și dezvoltarea colaborării cu organizațiile societății civile. Aceste aspecte sunt urmărite în paralel cu creșterea capacității instituționale a administrației publice locale și realizarea unei administrații eficiente și de calitate, în folosul cetățenilor. Schimburile de experiență și promovarea ideilor europene, alături de crearea de rețele și evenimente comune, de dezvoltarea de proiecte care valorizează entități publice sau private din ambele regiuni, subliniază modul în care funcționează un parteneriat activ, axat pe rezultate, un parteneriat care, nu numai o singură dată, a fost considerat chiar un exemplu la nivel european.
Ținând cont de toate aceste aspecte, în data de 25 septembrie 2018, ADR Centru reunește la aceeași masă toți actorii regionali relevanți în procesul de dezvoltare regională, în cadrul CONFERINȚEI INTERNAȚIONALE PRIVIND COOPERAREA BILATERALĂ EUROPEANĂ ȘI MODELELE DE BUNE PRACTICI ÎNSUȘITE PENTRU IMPLEMENTAREA POR 2014-2020, eveniment programat a se desfășura în Aula Mare a Universității ”1 Decembrie 1918”, continuat apoi cu o expoziție la muzeul Principia, din Alba Iulia. Acest eveniment se corelează și cu marcarea unui deceniu de activitate a Responsabilului Oficial al parteneriatului dintre Landul Brandenburg și Regiunea Centru. Manifestarea oferă și cel mai bun prilej de organizare a unor sesiuni de dezbateri alături de partenerii noștri europeni, pentru o trecere în revistă a experiențelor pozitive acumulate de-a lungul ultimilor ani, de când România este membru UE. Peste 30 de invitați străini – din Germania, Ungaria și Republica Moldova – și mai mult de 60 de reprezentanți ai partenerilor ADR Centru din cele șase județe – Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu – și-au confirmat participarea la eveniment.
Ziua de miercuri, 26 septembrie 2018, este destinată unei vizite de documentare și pentru întâlniri de lucru cu administrația publică din județul Mureș, la Palatul Culturii din Târgu Mureș și apoi în județul Sibiu, la Mediaș.
”Considerăm că acest eveniment reprezintă cel mai bun prilej de a îmbunătăți condițiile pentru dezvoltare competitivă a Regiunii Centru, prin identificarea și realizarea de parteneriate și proiecte de cooperare cu alte regiuni europene, prin analiza stadiului privind atragerea de fonduri pentru proiectele de cooperare, cercetare și inovare și pentru facilitarea participării administrației publice locale și regionale, dar și a altor tipuri de actori interesați de procesul dezvoltării durabile, la activități și proiecte de interes local, regional și european”, a precizat domnul Simion Crețu, Director general ADR Centru, vorbind despre importanța Conferinței Internaționale organizate la Alba Iulia.