Catalodul Surselor de Finantare Universitati – Aprilie 2022

ADR Centru editează un buletin informativ lunar conținând programele de finanțare nerambursabila active finanțate de Uniunea Europeana si Guvernul României.
Catalogul surselor de finanțare conține cinci secțiuni, adresate societăților comerciale, autorităților publice, organizațiilor neguvernamentale si universităților.

Programul privind ecologizarea zonelor afectate de deșeuri – Curățăm România (NOU!)
Programul Energetic în România – Cunoștințe sporite despre energie regenerabilă, eficiență energetică

Programul Rabla Plus

Programul de Granturi pentru finanțarea proiectelor din domeniul educației

Elaborarea planurilor de management/ seturilor de măsuri de conservare/ planurilor de acţiune pentru ariile naturale protejate (inclusiv cele situate în mediul marin) şi pentru speciile de interes comunitar neacoperite de proiectele anterioare

Fundamentarea deciziilor, planificare strategică și măsuri de simplificare pentru cetățeni la nivelul administrației publice locale din regiunea mai dezvoltată – Apel nelansat
Investiții în exploatații pomicole – Apel nelansat

 

Programul privind ecologizarea zonelor afectate de deșeuri – Curățăm România

Finanțator:
Administrației Fondului pentru Mediu

Obiectivul programului:
Ecologizarea zonelor afectate de deșeuri

Solicitanți eligibili:
UAT – comune, orașe, municipii, județe, subdiviziuni administrativ-teritoriale și ADI

Pot cooptați voluntari din comunitățile locale și din rândul instituțiilor publice, unităților de învățământ, operatorilor economici și/sau puși la dispoziție de ONG-uri

Activități eligibile:

  • Ecologizare zone afectate de poluarea cu deșeuri (plastic, metal, deșeuri de echipamente electrice și electronice, sticlă, hârtie, cartoane, lemn, cauciuc, materiale textile, baterii și acumulatori, anvelope), inclusiv gospodării, zone de protecție din jurul lacurilor naturale, lacurilor de acumulare, cursurilor de apă, digurilor, canalelor, barajelor și a altor lucrări hidrotehnice, câmpurilor, pădurilor, de pe raza teritorială a UAT/ADI, dacă respective de deșeuri nu intră în responsabilitatea operatorilor licențiați/autorizați, conform contractelor încheiate de solicitant cu aceștia

Valoarea grantului:
Suma acordată de AFM pentru un proiect se stabilește în funcție de numărul locuitorilor UAT solicitante sau, în cazul ADI, în funcție de numărul cumulat de locuitori ai UAT din ADI, astfel:

  • 30.000 lei pentru solicitantul care are ≥ 400.001 locuitori
  • 27.000 lei pentru solicitantul care are între 200.001 și 400.000 locuitori
  • 24.000 lei pentru solicitantul care are între 100.001 și 200.000 locuitori
  • 21.000 lei pentru solicitantul care are între 50.001 și 100.000 locuitori
  • 18.000 lei pentru solicitantul care are între 20.001 și 50.000 locuitori
  • 15.000 lei pentru solicitantul care are între 10.001 și 20.000 locuitori
  • 12.000 lei pentru solicitantul care are între 5.001 și 10.000 locuitori
  • 9.000 lei pentru solicitantul care are între 3.001 și 5.000 locuitori
  • 5.000 lei pentru solicitantul care are între 1.501 și 3.000 locuitori
  • lei pentru solicitantul care are ≤ 1.500 locuitori

Contribuția beneficiarului: 0%

Termen limită: 6 iunie 2022
Informații suplimentare se pot găsi aici

Back to top of page

Programul energetic in Romania – Cunoștințe sporite despre energie regenerabila, eficienta energetica

Finanțator:
Islanda, Liechtenstein, Norvegia

Program de finanțare:
Mecanismele Financiare SEE & Norvegian 2014-2021

Obiectivul programului:
Energie cu consum mai mic de carbon și securitate sporită a aprovizionării.

Solicitanți eligibili:
Orice entitate, publică sau privată, comercială sau necomercială și organizație neguvernamentală, înființată ca persoană juridică în România.

Parteneri eligibili:
Entități publice/private, comerciale/necomerciale, stabilite ca persoană juridică în Norvegia sau în România.

Activități eligibile:

  • Training-uri, seminarii, mentorat, campanii media etc.;
  • Conferințe/workshop-uri în domeniul energiei regenerabile, eficienței energetice;
  • Credite educaționale la nivel terțiar privind energia regenerabilă, eficiența energetică și securitatea energetică;
  • Instruirea personalului în consiliere energetică;
  • Instruire publicului larg despre modalitățile de utilizare a energiei mai eficient;
  • Sprijin pentru training în implementarea sistemelor de management energetic, care includ eficiența energetică, generarea locală de surse regenerabile, suficiența/securitatea energetică, crearea unei echipe de management energetic în industrii, autorități publice locale, universități, cu excepția cerințelor impuse de lege;
  • Sprijinirea abilităților privind evaluarea preliminară, pregătirea și dezvoltarea unei investiții energetice, inclusiv cunoștințe legate de cum se vinde și cum se cumpără eficiență energetică;
  • Sprijin pentru training-uri pentru depășirea barierelor interne/externe pentru eficiența energetică ce urmează a fi implementată;
  • Sprijin pentru instruiri ale autorităților publice locale în relația cu asociațiile de gospodării/blocuri.

Valoarea grantului:
Între 50.000 și 200.000 euro.

Contribuția beneficiarului:
Minimum 10%

Termen limită:
31 mai 2022, ora 14:00

Informații suplimentare se pot găsi aici

Back to top of page

Programul Rabla Plus

Finanțator:
Administrația Fondului pentru Mediu

Obiectivul programului:
Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic.

Solicitanți eligibili:

  • UAT, inclusiv subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului
  • Unitatea/instituția de învățământ, de stat ori privată; instituția publică, Institutul de cercetare-dezvoltare înființat ca instituție publică
  • Instituția din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională
  • ONG-uri
  • Culte religioase
  • Operatori economici
  • Institute de cercetare-dezvoltare cu activitate în regim economic
  • Societatea profesională de avocați cu răspundere limitată;
  • Unitățile medico-sanitare înființate conform Legii societăților nr. 31/1990
  • Entități fără personalitate juridică:
  • PFA, Întreprinderea individuală și întreprinderea familială
  • Organizațiile profesionale ale profesiei liberale
  • Alte persoane juridice, de drept public ori privat.

Activități eligibile:
• 51.000 de lei pentru autovehicul nou pur electric sau autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat;
• 54.000 de lei pentru autovehicul nou pur electric sau autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziționarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate;
• pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani și cu normă de poluare mai mică de Euro 3, se adăugă un ecobonus de 1.500 lei/autovehicul.

Ecotichet pentru achiziționare motocicletă electrică este 26.000 lei + ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casare autovehicul uzat de cel puțin 15 ani de la data fabricației cu norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Valoarea grantului:
Maximum 54.000 lei

Contribuția beneficiarului:
Valoarea finanțării max. 50% din preţul autovehiculului nou prin cele două programe

Termen limită:
Din data de 8 februarie 2022 a început înscrierea în aplicația informatică. La Programul Rabla Plus termenul
Informații suplimentare se pot găsi aici

Back to top of page

Programul de Granturi pentru finanțarea proiectelor din domeniul educației

Finanțator:
Fundația Nouă ne pasă

Obiectivul programului:
Încurajarea ONG și a instituțiilor de învățământ să dezvolte și să implementeze proiecte care contribuie la îmbunătățirea calității procesului educațional

Solicitanți eligibili:
ONG
Instituții de învățământ preuniversitar
Instituții de învățământ superior

Activități eligibile:

  • Proiecte cu impact relevant în societate, care sprijină gândirea strategică, mențin o direcție pe termen mediu-lung și implică direct/indirect comunitatea locală
  • Creșterea nivelului general de pregătire, îmbunătățirea calității educațională sau oferă șansă la educație copiilor din comunități dezavantajate
  • Propuneri de soluții pentru probleme cu care se confruntă școala, copiii și educația din România
  • Creșterea nivelului de educație în comunități neglijate prin modele testate sau inovatoare de intervenție, cu impact măsurabil

Valoarea grantului:
Maximum 60.000 lei

Contribuția beneficiarului: 0%

Termen limită:
1 iulie 2022*
*Noi apeluri de proiecte vor fi lansate la începutul fiecărei luni

Până la atingerea numărului de proiecte maxim admis, 50 de propuneri sau timp de maxim 10 zile de la lansare.

Back to top of page

Elaborarea planurilor de management/ seturilor de măsuri de conservare/ planurilor de acţiune pentru ariile naturale protejate (inclusiv cele situate în mediul marin) şi pentru speciile de interes comunitar neacoperite de proiectele anterioare

Finanțator:
Uniunea Europeană și Guvernul României

Program de finanțare:
Programul Operațional Infrastructura Mare, AP 4, O.S. 4.1

Obiectivul programului:
Creșterea gradului de protecție și conservare a biodiversității şi refacerea ecosistemelor degradate

Solicitanți eligibili:
Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate – Structura responsabilă pentru administrarea/asigurarea managementului ariei protejate
ONG-uri (asociații și fundații) cu atribuții de protecția mediului și/sau protecția naturii
Institute de cercetare/universități/muzee cu atribuții de protecția mediului și/sau protecția naturii
Autorități publice centrale/locale/alte structuri în coordonarea/subordonarea autorităților centrale/locale

Activități eligibile:

  • Elaborare planuri de management/seturi de măsuri de conservare/planuri de acțiune pentru ariile naturale protejate (inclusiv cele situate în mediul marin) şi pentru speciile de interes comunitar care nu sunt finanțate în cadrul altor programe (prevăzute în OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu modificările ulterioare)

Valoarea grantului:
Valoarea maximă a proiectului: 5.000.000 euro

Contribuția beneficiarului:
0%

Termen limită:
31 iulie 2022
Informații suplimentare se pot găsi aici

Back to top of page

Fundamentarea deciziilor, planificare strategică și măsuri de simplificare pentru cetățeni la nivelul administrației publice locale din regiunea mai dezvoltată – Apel nelansat

Finanțator:
Uniunea Europeană și Guvernul României

Program de finanțare:
Programul Operațional Capacitate Administrativă, Axa Prioritară 2, Obiectivul Specific 2.1

Solicitanți eligibili:
UAT – județe (județul Ilfov) și municipii și subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor (București + sectoare)

Pot fi parteneri (asociați):

  • UAT: județul Ilfov, municipiul București +sectoarele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate
  • orice alte autorități/instituții publice locale (județul Ilfov/municipiul București + sectoare)
  • ONG-uri (cu excepția GAL)
  • asociații de dezvoltare intercomunitară
  • parteneri sociali (sindicate, patronate și formele de asociere ale acestora cu personalitate juridică)
  • instituții de învățământ superior acreditate

Activități eligibile:

  • Acces online la servicii gestionate partajat sau exclusiv de autoritățile și instituțiile publice locale
  • Digitalizarea proceselor de administrare a documentelor
  • Retro-digitalizarea documentelor din arhivă

Valoarea grantului:
Variabilă

Contribuția beneficiarului:
2%

Termen limită:
Apel nelansat

Informații suplimentare se pot găsi aici

Back to top of page

Investiții în exploatații pomicole – Apel nelansat

Finanțator:
Uniunea Europeană și Guvernul României

Program de finanțare:
PROGRAMUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂ, Submăsura 4.1a

Obiectivul programului:
Îmbunătățirea performanței economice a fermelor restructurarea și modernizarea fermelor, în special în vederea creșterii participării și orientării către piață și a diversificării agricole

Solicitanți eligibili:
Persoane fizice autorizate, Întreprinderi individuale, Întreprinderi familiale, Societate în nume colectiv – SNC, Societate în comandită simplă – SCS, Societate pe acțiuni – SA, Societate în comandită pe acțiuni – SCA, Societate cu răspundere limitată – SRL, Societate comercială cu capital privat, Institute de cercetare – dezvoltare, stațiuni şi unități de cercetare-dezvoltare, inovare agricolă și didactice cu personalitate juridică, de drept public sau privat, Societate agricolă, Societate cooperativă agricolă, Cooperativă agricolă, Grup de producători, Organizație de producători, Composesorate, obști și alte forme asociative de proprietate asupra terenurilor

Activități eligibile:

  • înființare/extindere/modernizare plantație/pepinieră, inclusiv condiționare și marketing (componente secundare)
  • depozitare/condiționare/procesare (procesarea componentă secundară) – modernizare exploatație
  • utilaje recoltare (modernizare exploatație)

Valoarea grantului:
Între 100.000 și 1.500.000 euro

Contribuția beneficiarului:
Minimum 30%

Termen limită:
Apel nelansat

Informații suplimentare se pot găsi aici

Back to top of page