Forumul de Cultura German, in cooperare cu Landul Brandenburg, prin activitatea responsabilului cu parteneriatul pentru Regiunea Centru/Transilvania din Romania, beneficiind de sprijinul ADR Centru, organizeaza o Expozitie itineranta pentru sublinierea bunelor relatii dintre doua regiuni europene. Manifestarea este sustinuta de catre Centrala Nationala Brandenburg pentru formare politica si plaseaza doua regiuni in centrul discutiilor europene actuale. Vernisajul expozitiei a avut loc in seara zilei de 3 iunie 2014, la Ambasada Romanei din Berlin, urmand ca materialele din cadrul acestei expozitii sa ajunga apoi la Potsdam si, la inceputul lunii iulie, la Spremberg, unde vor avea loc Zilele Landului Brandenburg, la care va participa si o delegatie a Regiunii Centru.
In cadrul expozitiei sunt abordate si subiecte sensibile ale coabitarii europene, unul dintre ele fiind toleranta si buna convietuire, din trecut si pana in prezent. Expozitia abordeaza teme ca drepturile omului si protectia minoritatilor, gestionarea monumentelor si personalitatilor istorice, relatia intre om si mediul inconjurator, un accent deosebit fiind pus pe atractiile turistice.
Cand doua culturi se intalnesc pentru prima oara, se remarca in primul rand diferente. Expozitia intineranta isi propune sa aprofundeze datele istorice si dezvoltarea bilaterala din ultimii ani. Raspunsurile la intrebarile privind devenirea istorica si economico-sociala a celor doua regiuni corespund diferitelor perspective prin care sunt analizate temele precizate anterior, dar participantii la vernisaj au descoperit similitudini surprinzatoare intre Landul Brandenburg si Transilvania, in special Regiunea Centru, cu judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu.
Transilvania este o zona multiculturala unde, alaturi de romani, se remarca populatiile de origine maghiara si germana. Coexistenta lor echilibrata, in special in ceea ce priveste alaturarea mai multor comunitati religioase pe o perioada mai indelungata decat patru secole, ofera un caracter deosebit acestei regiuni, chiar si in prezent, in Europa secolului al XXI-lea. Pe de alta parte, Brandenburg a ocupat si el un rol inovator printre Landurile germane, prin pozitia sa clara de sustinere a diversitatii religioase. Deschiderea, acceptanta si toleranta ar putea si ar trebui sa plaseze aceste regiuni in Europa viitorului. Expozitia isi doreste sa contribuie la imbunatatirea climatului de toleranta si multiculturalism, prin intermediul informatiilor si imaginilor, scopul final fiind cel de a oferi raspunsuri despre evolutia regionala europeana si de a stimula privitorii spre noi intrebari.
”Regiunea Centru, in calitate de parte componenta a regiunii istorice Transilvania din Romania si Landul Brandenburg din Germania mentin de peste 10 ani un parteneriat, care a contribuit si contribuie in continuare la solutionarea problemelor de dimensiuni europene. Acest parteneriat s-a format dintr-un proiect pentru sprijinirea institutionala si dezvoltarea administrativa in vederea pregatirii aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, proiect care a fost finantat de Uniunea Europeana. Am dezvoltat in timp un parteneriat stabil si rezistent, care s-a format pas cu pas intre doua regiuni din Europa, ale caror situatii initiale erau similare la sfarsitul anilor 80’. Este vorba de un parteneriat real in care fiecare regiune are drepturi si obligatii egale, fara precedent in Romania si un exemplu pentru Europa. Aceasta expozitie va fi vazuta de mii de oameni, la Berlin, la Potsdam si la Spremberg, unde vor avea loc manifestarile dedicate Landului Brandenburg. ADR Centru a contribuit sustinut direct pregatirea acestei expozitii, prin sprijinul acordat d-nei Birgit Schliewenz, reprezentantul pentru chestiuni de parteneriat cu Landul Brandenburg, al carui birou in Regiunea Centru este in sediul nostru din Alba Iulia. Prin toata activitatea noastra bilaterala intelegem sa ne promovam oportunitatile si sa cautam in comun cele mai bune posibilitati de dezvoltare europeana”, a precizat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru, vorbind despre expozitia vernisata ieri la Berlin.