Start selecție națională pentru Best Tourism Villages 2024!

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului dă startul selecției naționale a localităților care aspiră la titlul de Best Tourism Villages! Inițiativa este premergătoare desfășurării celei de-a patra ediții a competiției internaționale a Organizației Mondiale a Turismului, prin intermediul căreia, anual, sunt identificate exemple remarcabile de destinații pentru turismul rural.

În urma depunerii candidaturilor și evaluării acestora, România va transmite către Organizația Mondială a Turismului cel mult 8 propuneri de destinații turistice, care vor concura cu alte destinații din întreaga lume.

Condiții de înscriere în selecție:

  1. Localitatea candidată trebuie să aibă o densitate scăzută a populației și cel mult 15.000 de locuitori, conform ultimului recensământ
  2. Să fie localizată într-un peisaj cu o prezență importantă a activităților tradiționale
  3. Să împărtășească valorile și stilul de viață al comunității.

În procesul de evaluare, se vor puncta următoarele criterii de selecție:

  • resursele culturale și naturale,
  • promovarea și conservarea resurselor culturale,
  • durabilitate economică,
  • socială și de mediu,
  • dezvoltarea turismului și integrarea lațului valoric,
  • guvernanța și prioritizarea turismului,
  • infrastructură și conectivitate,
  • sănătate,
  • siguranță și securitate,
  • materiale de prezentare (video, imagini).

Destinațiile din partea României, care vor participa în cadrul competiției mondiale, vor avea șansa de a fi desemnate Best Tourism Villages sau de a fi incluse în Programul Upgrade, prin care vor beneficia de suport din partea Organizației Mondiale a Turismului și a partenerilor, pentru îmbunătățirea domeniilor de activitate identificate ca fiind mai puțin dezvoltate în urma evaluării.

Destinațiile recunoscute ca Best Tourism Villages, precum și cele selectate pentru a participa în cadrul Programului Upgrade, vor deveni membre ale unei rețele care facilitează schimbul de informații, experiențe și de bune practici. Rețeaua include, de asemenea, experți, parteneri publici și privați din domeniul promovării turismului pentru dezvoltare rurală.

Pentru participarea la concurs, candidaturile vor fi transmise către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, via e-mail, la adresa iulia.dangulea@mturism.ro, până la data de 22 martie 2024.

Documentul de candidatură este formularul Application Form care se poate accesa la adresa https://www.unwto.org/tourism-villages/wp-content/uploads/2024/01/Application-Form-EN-2024.pdf.

În cadrul acestuia vor fi transmise și formularele Candidacy Document și General Presentation Template care pot fi accesate aici: https://www.unwto.org/tourism-villages/en/the-initiative/.

Formularele vor fi completate în limba engleză.

Mai multe informații sunt disponibile aici:  https://www.unwto.org/tourism-villages/en/