Politica europeană de coeziune susține proiectele locale
Palatul administrativ al județului Harghita a reprezentat o nouă destinație pentru un nou eveniment privind fondurile europene care au fost și care vor mai fi folosite pentru dezvoltarea locală. ”Unde sunt fondurile europene din județ?” atât din mediul urban, dar și din mediul rural, sau prin proiectele de dezvoltarea resurselor umane, au fost întrebările la care au răspuns reprezentanții ADR Centru, ai OJFIR Harghita, OIR POSDRU Centru, dar și reprezentanții Consiliului Județean Harghita și ai Primăriei Municipiului Miercurea Ciuc. Cele peste 90 de persoane prezente la acest eveniment, au participat la discuții și au adresat întrebări fie direct, fie online, iar transmisiunea live a evenimentului a fost văzută de peste 5.700 persoane.
Și în rețelele social-media comentariile făcute de către cetățenii din județ au fost foarte variate, vizând atât proiectele derulate, dar și proiectele pe care ei ar dori ca administrația publică locală să le realizeze în beneficiul lor. Atât cetățenii participanți la eveniment, cât și cei care au urmărit discuțiile în mediul online, au aflat că, prin POR și prin PNDR, respectiv prin fondurile europene dedicate dezvoltării mediului urban și prin cele dedicate dezvoltării mediului rural, s-au atras în cele două perioade de programare, 2007-2013 și 2014-2020, aproximativ 197 milioane euro prin 207 contracte de finanțare.
Alături de aceste rezultate, prezentate de către reprezentanții ADR Centru, domnul Tudor Udrea și OJFIR Brașov, domnul Octavian Malacu, au mai fost menționate și proiectele derulate pentru îmbunătățirea resurselor umane din Regiunea Centru, proiecte derulate din Programul Operațional Dezvoltare Capital Uman, informații prezentate de directorul executiv OIR POSDRU Centru, doamna Ionela Mihăilescu.
Alături de moderatorul evenimentului, domnul Simion Crețu, director general al ADR Centru, au răspuns întrebărilor din sală și reprezentanții administrației publice locale, respectiv domnul Barthi Tihamer – Vicepreședinte al Consiliului Județean Harghita și domnul Raduly Robert – Primarul municipiului Miercurea Ciuc. Pe lângă reprezentanții organizatorilor, au mai vorbit și primarii din Gheorgheni, Toplița, Vlăhița și alții. Despre proiectele pe care administrația le derulează la nivel local, cetățenii au obținut detalii concrete și termenele de finalizare.
Întrebările participanților s-au referit la stadiul implementării proiectului ce vizează depozitul de deșeuri de la Rimetea, dacă se pot accesa fonduri pentru dezvoltarea unei stațiuni ca Harghita Băi pe domeniul schiabil, care sunt obstacolele locale pentru a atrage mai mulți bani europeni, dar și dacă se vor redeschide liniile de finanțare de peste un milion de euro pentru întreprinderi. De asemenea, s-a mai întrebat dacă prin PNDR, în noul exercițiu financiar începând cu 2021, zona rurală va mai beneficia de măsuri și finanțări pentru infrastructură, respectiv alimentări cu apă, canalizări, drumuri. Pentru cei ce doresc să propună idei de proiecte pe care le consideră necesare în comunitatea lor, organizatorii au inițiat o sesiune pe site-ul sli.do, unde se poate conecta oricine folosind codul #U586.
”Aceste dezbateri sunt un exercițiu pragmatic și util pentru cetățenii din județ, participanții având oportunitatea să întrebe direct sau on-line, dar și să își exprime nemulțumirile sau să propună proiecte. Luăm pulsul comunității, fie al participanților la eveniment, fie al celor ce au răspuns pe social-media. Cu toate că mulți dintre cei prezenți sunt mai interesați de viitoarele proiecte, există întrebări legate și de activitatea de până acum. Sperăm ca aceste evenimente să ofere pentru toți câte ceva constructiv, atât pentru noi, cât și pentru participanți sau autorități. Pentru ultima dezbatere din acest an în decembrie ne vedem la Alba Iulia,”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.