ADR Centru sprijina dezvoltarea culturii manageriale a tinerilor din mediul rural

La Alba Iulia functioneaza, incepand din 21 martie 2009, un birou de consultanta pentru tinerii din mediul rural. Acesta a fost infiintat in cadrul proiectului "Rural Manager", coordonat de Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri – FNTM, in parteneriat cu organizatiile Centrul de Training si Dezvoltare al Asociatiilor Angajatorilor din Bavaria – BFZ Gmbh, S.C. Siveco Romania SA si Asociatia Euro Under26.

Proiectul, in valoare totala de 8,85 milioane de lei, este cofinantat de Fondul Social European in cadrul Programului Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS-DRU). ”Rural-Manager" este un proiect inovativ, de pregatire non-formala ce vizeaza dezvoltarea cunostintelor, abilitatilor si comportamentului antreprenorial pentru micii intreprinzatori din mediul rural, in special tineri, care, prin dezvoltarea propriilor afaceri, pot genera dezvoltarea locala. Acest birou de consultanta de la Alba Iulia are in coordonare judetele Alba si Sibiu, avand menirea de a acorda educatie si consiliere manageriala personalizata tinerilor din mediul rural, in vederea initierii unei afaceri sau in vederea dezvoltarii afacerii existente, a cresterii competitivitatii lor pe piata si, implicit, a cresterii economiei locale. In perioada care urmeaza, tinerii doritori se pot inscrie in acest proiect, conditiile minime ce trebuie indeplinite fiind ca ei sa aiba minim 18 ani impliniti si minim liceul sau scoala profesionala.

La evenimentul de lansare a activitatii acestui birou au participat si reprezentanti ai ADR Centru. Domnul Mihai Pocanschi, director al Departamentului Politici regionale in cadrul ADR Centru a prezentat participantilor programele de finantare nerambursabila denumite Instrumente Structurale. Un accent deosebit a fost pus pe Programul Operational Regional. In cadrul discutiilor s-a apreciat ca Regiunea Centru a avut unul dintre cele mai mari ritmuri de crestere in anii 2007 si 2008, ceea ce dovedeste ca ADR Centru este una dintre cele mai experimentate structuri regionale care se ocupa de derularea de fonduri nerambursabile.

„Pentru tinerii manageri, indiferent daca ei provin din mediul urban sau rural, informatiile sunt cele mai importante resurse. Referitor la acest aspect, vom promova permanent faptul ca echipa ADR Centru editeaza lunar Catalogul Surselor de Finantare, care reprezinta o publicatie de interes regional si national in care sunt selectate informatiile legate de programele de finantare nerambursabile atat pentru administratie cat si pentru societati comerciale, sau pentru ONG. De asemenea, pentru cei care doresc identificarea de parteneri sau promovarea la nivel european, ADR Centru a lansat un proiect propriu pentru IMM-urile din Regiunea Centru, afiliindu-se la o retea de sprijin pentru dezvoltarea afacerilor – Reteaua BISNet – parte a Retelei Europene a IMM. Astfel, putem sa furnizam informatii de specialitate privind legislatia europeana de interes pentru IMM-uri sau consultanta si asistenta pe teme europene. Proiectul BISNet Transylvania derulat de ADR Centru are o sectiune dedicata pe site-ul www.adrcentru.ro, iar din aceasta luna are si un newsletter propriu”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru, vorbind despre importanta informarii tinerilor manageri.

ADR Centru si-a declarat disponibilitatea de a oferi informatii legate de programe si oportunitati de finantare, cooperare de afaceri sau a-i indruma pe solicitanti spre surse de informare pentru un anumit domeniu de interes. In acest fel, tinerii manageri, inclusiv cei din mediul rural, pot obtine sprijin in promovarea lor la nivel european si in identificarea de parteneri pentru dezvoltarea de proiecte in domeniul cercetarii-inovarii.