Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru a demarat procesul de contractare a proiectelor finantate in cadrul Axei Prioritare 1 – Operatiunea 1.1.1 A1 Investitii cuprinse intre 1.650.000 lei si 6.375.000 lei pentru IMM, apel 3. La sediul ADR Centru din Alba Iulia au fost semnate sambata, 01.02.2014, primele 10 contracte, prin care circa 33 milioane lei fonduri nerambursabile vor fi investite pentru dezvoltarea firmelor din judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu. In scurt timp vor mai fi semnate contractele de finantare pentru inca 38 societati comerciale care isi dezvolta afacerile prin achizitia de utilaje destinate sectorului productiv, precum si prin achizitia, constructia si renovarea spatiilor productive. In acest fel, suma nerambursabila totala atrasa de ADR Centru in regiunea noastra, pe acest domeniu de finantare, va depasi valoarea de 216 milioane lei.
Prin activitatea din ultimele luni, ADR Centru, in calitate de Organism Intermediar pentru implementarea Programului Operational Sectorial “Cresterea Competitivitatii Economice” (POS CCE), a contribuit la deblocarea fondurilor nerambursabile pentru investitiile preconizate de IMM, dupa o perioada de asteptare destul de lunga. Depunerea acestor proiecte a avut loc in anul 2011 la sediul AM POS CCE, iar dupa incheierea evaluarii cererilor de finantare la finalul anului 2013 de catre Autoritatea de Management, 25 de proiecte au fost preluate in luna ianuarie 2014 de OI POS CCE ADR Centru in vederea contractarii. Firmele care au semnat contractele de finantare a proiectelor de investitii isi vor construi sau reamenaja halele de productie si isi vor achizitiona echipamente pentru prelucrari mecanice, prelucrarea lemnului, prelucrarea maselor plastice, constructii si industria usoara.
”Ne preocupam in cel mai inalt grad ca firmele romanesti sa devina competitive si sa acceseze capitalul de care au nevoie, astfel ca sectorul IMM sa poata depasi efectele crizei. Deja avem contractate 225 proiecte pentru investitii mici, tot din cadrul Axei Prioritare 1 a POS CCE, prin care sunt atrase fonduri nerambursabile de peste 179 milioane lei. Investitiile totale pe care le gestionam pe acest program depasesc astfel 586 milioane lei, deoarece monitorizam si 161 de proiecte contractate anterior anului 2013. In continuare este nevoie de infuzii serioase de fonduri in infrastructura de productie si tehnologie. Firmele din Regiunea Centru au asteptat destul de mult deblocarea acestor fonduri si le sprijinim sa concureze pe piete, prin inovare si adaptare rapida la nevoile acestora. Axa Prioritara 1 a POS CCE, in cadrul careia ADR Centru are rolul de Organism Intermediar la nivel regional, sustine acum si investitiile mari, pentru revigorarea mediului de afaceri si generarea de locuri de munca in beneficiul cetatenilor. De aceea, dupa semnarea tuturor contractelor de finantare, vom gestiona proiectele a circa 500 de beneficiari, pentru ca ei sa-si realizeze cat mai bine proiectele, in valoare totala cumulata de aproape 200 milioane euro, pentru toate operatiunile preluate din cadrul acestei axe prioritare. Astfel, Agentia ramane fidela misiunii sale de a sustine procesul de dezvoltare economica a Regiunii Centru”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.
Alte informatii despre POS CCE, gestionat de Ministerul Economiei, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial de Crestere a Competitivitatii Economice, regasiti pe pagina web http://amposcce.minind.ro.
Detalii despre activitatea ADR Centru in calitate de OI pentru POS CCE se regasesc pe pagina de internet a ADR Centru, Sectiunea POS CCE, sau pot fi obtinute de la Departamentul Organism Intermediar POS CCE, persoana de contact dl Nicolae Marginean, Sef Serviciu Relatii Publice din cadrul ADR Centru, tel 0258-818616, int 123, e-mail: relatii_publice@adrcentru.ro.