La întâlnirea de lucru a reprezentanților administrației publice locale din Regiunea Centru, organizată de către ADR Centru în 22 martie 2017 în municipiul Brașov, peste 40 de persoane, primari, consilieri și președinții consiliilor județene din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, au dezbătut informațiile de ultimă oră necesare pentru implementarea de noi proiecte cu finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Regional. În cadrul discuțiilor s-a pus mare accent pe stadiul proiectelor POR 2014-2020, pe tipurile de investiții care se decontează prin program, pe orizontul de timp prevăzut pentru contractarea proiectelor depuse, precum și pe lansarea următoarelor priorități de finanțare.
Întâlnirea de lucru a demarat cu o prezentare a activităților și proiectelor derulate de către ADR Centru pe parcursul anului 2016, care au contribuit la dezvoltarea Regiunii Centru. De asemenea, a fost prezentată și o sinteză a tuturor fondurilor europene accesate la nivelul Regiunii Centru, prin toate programele operaționale derulate în perioada 2007 -2013. Un număr de 11.818 proiecte cu fonduri în valoare de 28.231,92 milioane lei au fost finanțate în perioada 2007-2013 prin 8 programe operaționale la nivelul regiunii. Dintre acestea, la ADR Centru s-au depus un număr de 1.200 proiecte pentru finanțare prin POR 2007-2013, din care 499 au încheiat contracte de finanțare prin care s-a solicitat suma de 589,86 milioane euro (curs Inforeuro 1 eur = 4,4505 lei). Gradul de absorbție pe POR 2007-2013 a fost, la finele lunii decembrie 2016, de 82,51%.
”Pentru actuala perioadă de finanțare, 2014-2020, ne-am confruntat cu anumite întârzieri datorate lansărilor tardive a depunerilor de proiecte pe axe și priorități, dar și din cauza sistemului electronic de depunere, MySMIS, care încă nu este funcțional pe toate modulele. În plus, au mai intervenit și problemele de care se lovesc cei din sectorul public ce doresc să depună cereri de finanțare, generate de regimul de proprietate al obiectivelor ce vor să le reabiliteze sau restaureze. Cu toate acestea însă, estimăm că în acest an se vor lansa și celelalte priorități din program, iar pe la jumătatea acestui an vom avea deja primele contracte de finanțare semnate”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
Un număr de 12 priorități de finanțare, din cele 18 cuprinse în POR 2014-2020, au fost lansate la nivelul Regiunii Centru până la data întâlnirii. Pentru accesarea bugetului alocat regiunii, de 690,38 milioane euro fonduri europene nerambursabile, un număr de 431 de proiecte au fost depuse spre finanțare până la jumătatea lunii martie, dintre care 154 au fost respinse și 254 de proiecte, ce solicită 428,69 milioane euro, fonduri nerambursabile, se află în diverse etape de evaluare.