A reinceput contractarea proiectelor pentru microintreprinderi finantate de Regio in Regiunea Centru

Incepand cu 27 septembrie 2010, s-a reluat procesul de contractare, prin fonduri structurale nerambursabile, pentru finantarea microintreprinderilor din Regiunea Centru. Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, in calitate de Organism Intermediar pentru absorbtia fondurilor disponibile prin Programul Operational Regional, respectiv prin domeniul de interventie referitor la dezvoltarea microintreprinderilor, pune la dispozitia beneficiarilor acestor contracte peste 21,8 milioane euro, pentru dezvoltarea unor proiecte care solicita o suma nerambursabila de peste 71 milioane euro.

Primele doua firme care au semnat contractele de finantare din fonduri REGIO in aceasta ultima sesiune provin din judetele Covasna si Harghita. Alocarea banilor europeni se asigura prin Domeniul major de intervenție (DMI) 4.3 – Sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor – din cadrul Axei prioritare 4 a Programului Operațional Regional.

Proiectul depus de catre SC Producție SY-CO SRL Sfantu Gheorghe, județul Covasna se refera la achiziționarea unui echipament tehnologic cu laser, cu utilizare in medicina dentara. In cadrul proiectului ”Inovație in stomatologie – Modernizarea cabinetului stomatologic Dr. Joo Csilla Enikő” se solicita peste 181 mii lei fonduri nerambursabile, pe o perioada de opt luni. Valoarea totala a acestui proiect este de aproape 226 mii lei.
Spre deosebire de cererea de finanțare anterioara, proiectul depus de SC Euro PowerTec SRL Gheorgheni, județul Harghita, solicita aproape 833 mii lei, pentru dezvoltarea unei structuri de primire turistica. Beneficiarul proiectului ”Amenajare, reamenajare, extindere si mansardare cladire hotel” intenționeaza sa utilizeze fondurile nerambursabile pentru investiții in modernizarea cladirii hotelului societații, precum si pentru procurarea echipamentelor tehnologice si a dotarilor necesare funcționarii structurii de primire turistica. Valoarea totala a acestui proiect, ce se va derula pe o perioada de doi ani, din judetul Harghita depaseste 2390 mii lei, in condițiile in care cofinanțarea privata va fi de aproape 1600 mii lei.

La nivelul Regiunii Centru au fost depuse spre finantare, de cand s-a lansat DMI 4.3, un numar de 667 proiecte in vederea obtinerii de fonduri nerambursabile prin Programul REGIO. In lumina noilor reglementari, prin acest domeniu se poate obtine o finantare nerambursabila de 100% din valoarea totala eligibila a proiectului. Obiectivul acestui domeniu de interventie il constituie dezvoltarea microintreprinderilor productive si a celor prestatoare de servicii. In acest moment au mai ramas in faza de evaluare 283 proiecte destinate finantarii microintreprinderilor.
Numarul acestui gen de societați comerciale care au semnat contracte de finantare nerambursabila prin programul REGIO in Regiunea Centru se ridica acum la 76, fiind atrase peste 5,2 milioane euro din partea Uniunii Europene, inclusiv cu cele doua contracte semnate in aceasta sesiune.

„Resursele financiare nerambursabile reprezinta sprijinul de care microintreprinderile au acum cea mai mare nevoie. Regiunea Centru se va dezvolta mai repede prin atragerea acestor fonduri si prin impactul pe care il au pe piata aceste microintreprinderi, care creeaza locuri de munca si au flexibilitatea necesara de a se adapta cerintelor unei economii de piata dinamice. In actualul climat economic, fondurile structurale, in special cele derulate de ADR Centru prin programul REGIO, reprezinta exact sprijinul pe care il asteptau micile firme romanesti pentru a putea sa isi dezvolte afacerile”, a declarat domnul Simion Cretu , director general ADR Centru.

Alba Iulia
28.09.2010