În condițiile în care acoperirea unor apeluri este foarte mare și este de presupus ca cele mai multe dintre proiecte respecta criteriile de selecție, cum se face departajarea proiectelor? – solicitare transmisă de Bursa Construcțiilor

În cazul proiectelor finanțate prin Programul Regiunea Centru, toate proiectele depuse spre finanțare intră în etapele de evaluare și verificare. Încă din momentul lansării apelului de proiecte, potențialii beneficiari sunt anunțați prin Ghidul Solicitantului care sunt criteriile de selecție și criteriile de eligibilitate care trebuie îndeplinite de solicitanți și de cererile/proiectele depuse, dar și care sunt etapele prevăzute în procesul de evaluare, selecție și contractare a proiectelor. Puteți consulta pagina aferentă tuturor priorităților de finanțare aferente PR Centru aici https://www.regiocentru.ro/actiuni/, pentru cele peste 30 de linii de finanțare ale programului. Fiecare ghid al solicitantului are, la rândul său, o serie de anexe ce conțin, printre altele, grilele de evaluare tehnică și financiară și punctajul aferent criteriilor si subcriteriilor de selecție, precum și grilele de verificare a eligibilității și de contractare, cuprinzând criteriile de eligibilitate necesar a fi îndeplinite pentru ca un proiect sa fie eligibil pentru finanțare.

În conformitate cu informațiile cuprinse în Ghidurile Solicitantului întocmite în cadrul PR Centru, pe baza prevederilor OUG 23/2023, apelurile de proiecte, sunt:

  1. a) competitive, cu termen limită de depunere, în cadrul cărora Autoritatea de Management (AM) poate utiliza praguri de excelență;
  2. b) necompetitive, cu termen-limită de depunere sau cu depunere continuă cu sau fără termen de închidere a depunerii.

Conform definițiilor oferite în același act normativ:

– Apelul de proiecte competitiv reprezintă o invitație publică adresată de către autoritatea de management categoriilor de solicitanți eligibili stabiliți prin Ghidul Solicitantului, în vederea transmiterii cererilor de finanțare, până la un termen limită anunțat, contractarea făcându-se prin ierarhizarea în baza unor praguri calitative.

– Apelul de proiecte necompetitiv reprezintă o invitație publică adresată de către autoritatea de management categoriilor de solicitanți eligibili stabiliți prin Ghidul Solicitantului, în vede-rea transmiterii cererilor de finanțare, până la un termen limită anunțat, contractarea făcându-se în ordinea depunerii, pe principiul ”primul venit-primul servit”.

– Pragurile de excelență sunt praguri corespunzătoare unor punctaje prestabilite în ghiduri de la care un proiect este selectat direct pentru a intra în etapa de verificare a eligibilității și de contractare, fără a fi necesară soluționarea contestațiilor depuse care au ca obiect rezultatele evaluării tehnice şi financiare,  urmând a fi realizat clasament doar pentru proiectele cu punctaje situate sub pragul de excelenta stabilit și peste pragul de calitate.

Toate proiectele depuse în cadrul unui apel parcurg inițial o etapă de evaluare tehnică și financiară, în cadrul căreia evaluatorii vor parcurge cererea de finanțare și anexele sale, urmărind îndeplinirea criteriilor de selecție, așa cum sunt ele prezentate în cadrul Ghidurilor Solicitantului aferente fiecărui apel de proiecte. Proiectele trebuie să obțină un minim de puncte (prag de calitate) pentru a fi declarate acceptate în etapa de contractare, etapa în care se realizează și verificarea eligibilității proiectului.

Pentru apelurile de tip non-competitiv, finanțarea proiectelor se va realiza pe principiul ”primul venit-primul servit”, în funcție de disponibilitatea fondurilor. Astfel, pentru cererile de finanțare care au fost declarate acceptate în urma etapei de evaluare tehnică și financiară, se va întocmi Lista proiectelor finanțabile în funcție de încadrarea în alocarea financiară corespunzătoare apelului, respectiv a cererilor de finanțare depuse în ordine cronologică, cu condiția obținerii unui punctaj minim de calitate pentru a fi acceptate la finanțare, conform ghidurilor specifice. Demararea etapei de contractare se va realiza ținând cont de ordinea depunerii cererilor de finanțare în cadrul apelului, în sensul în care lista proiectelor finanțabile va cuprinde toate proiectele care au obținut punctajul minim de calitate, ordonate conform datei de depunere a Cererii de Finanțare, cu încadrarea în alocarea financiară disponibilă.

Pentru apelurile de tip competitiv, proiectele vor fi ordonate în cadrul listei proiectelor finanțabile în funcție de punctajul obținut (care trebuie să fie peste punctajul minim de calitate/pragurile valorice prevăzute în cadrul Ghidurilor Solicitantului aferente fiecărui apel de proiecte) în urma evaluării tehnice și financiare și de alocarea financiară disponibilă. Ordinea finanțării proiectelor este stabilită în cadrul Ghidului Solicitantului pentru fiecare apel de proiecte, mecanismul de selecție putând avea în vedere fie realizarea clasamentului proiectelor în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, fie apli-carea mecanismului pragurilor de excelență.

Atât în cazul utilizării de praguri de excelență, cât și în cazul utilizării clasamentului proiectelor pentru apelurile competitive, Ghidul Solicitantului include prevederi privind modalitățile de aplicare a acestui mecanism, precum şi criteriile de departajare a proiectelor aplicabile în situația în care pe ultima poziție sunt situate proiecte care au acelaşi punctaj.

Pentru solicitanții ale căror cereri de finanțare au fost selectate conform procedurii descrise anterior, va fi demarată etapa de verificare a eligibilității și de contractare, urmând a fi contractate doar cererile de finanțare care îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate menționate în Ghidul Solicitantului și grilele de verificare anexate acestora, criterii care privesc atât solicitantul cât și activitățile proiectului. Astfel, ca urmare a verificării tuturor condițiilor de eligibilitate, AM va emite decizia de aprobare a finanțării, respectiv decizia de respingere a finanțării.

Având în vedere cele menționate mai sus, doar pentru proiectele aprobate în cadrul ambelor etape de evaluare și care se încadrează în alocarea financiară disponibilă apelului, AM va proceda la încheierea contractului de finanțare.